Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie programate la Târgu Mureș
Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie programate la Târgu Mureș

Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie programate la Târgu Mureș

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a anunţat, joi, că evenimentele care marchează Ziua Naţională a României vor debuta sâmbătă, cu decernare distincţiei judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni” unor personalităţi, iar duminică vor avea loc ceremonialul militar şi spectacolele aniversare.

„Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 13:00, în Sala Oglinzilor a Palatului Culturii, are loc ceremonia de decernare a celei mai prestigioase distincţii a judeţului Mureş, ‘Fibula de la Suseni’. Aceasta va fi decernată de prefectul judeţului Mureş unor personalităţi care au o contribuţie importantă în viaţa comunităţii mureşene. Duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 13:00, în Piaţa Victoriei din Târgu Mureş are loc ceremonia militară organizată cu sprijinul Garnizoanei Târgu Mureş, Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei Municipiului Târgu Mureş. În urma unei decizii luate de autorităţile centrale, în acest an va avea loc doar defilarea gărzii de onoare formată din 7 plutoane de militari aparţinând M.A.P.N. şi M.A.I., fără a mai fi posibilă defilarea mijloacelor tehnice din dotarea instituţiilor menţionate”, a precizat Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, într-un comunicat de presă.

De Ziua Naţională, între orele 10:00 – 12:45, în Piaţa Trandafirilor va avea loc o expoziţie de tehnică şi echipamente, alături de standuri de prezentare cu armament, aparatură optică şi echipamente specific, iar de la ora 13:00, în Piaţa Victoriei va avea loc ceremonia militară cu depuneri de coroane de flori, în faţa Palatului Administrativ.

Primăria Târgu Mureş a menţionat, pe Facebook, că la ora 17:00 va fi organizat un spectacol festiv dedicat Zilei Naţionale a României în Piaţa Victoriei, care va începe cu sunetele tulnicelor străvechi.

Pe scenă vor evolua artiştii Veta Biriş, Ciprian şi Mihaela Istrate, Cristian Ţăran, Carmen Doboş, Marian Suciu, Alina Pinca, Antoanela Ferche-Buţiu şi Liviu Buţiu, Ansamblul „Flori Mureşene”, iar acompaniamentul orchestrei Ansamblului Artistic „Rapsodia Călimanilor” din Topliţa va fi asigurat de dirijorul Lorant Bodor.

La ora 18:30 va avea loc retragere cu torţe a forţelor armate, care vor străbate traseul: Garnizoana Mureş – strada Victor Babeş, bdul. Cetăţii strada Avram Iancu, Piaţa Bernady, Piaţa Trandafirilor- Piaţa Victoriei. La retragerea cu torţe vor participa 6 plutoane de militari din cadrul: Ministerului Apărării Naţionale, Penitenciarul Târgu Mureş şi S.M.U.R.D.

Seara se va încheia cu un concert susţinut de Lupii lui Calancea şi GUZ şi cu un foc de artificii. AGERPRES