fbpx

Proiecte gratuite de reabilitare 

Ordinul Arhitecților din România – filiala Mureș, cu sprijinul arhitecților reghineni, oferă trei proiecte de arhitectură gratuite în zona istorică a Reghinului, pentru proprietarii care doresc să reabiliteze fațada sau învelitoarea clădirilor.

Toate inițiativele de construire din zona istorică protejată necesită autorizație de construire, indiferent dacă este vorba de lucrări de întreținere curentă, zugrăvire sau reparații. Rolul autorizației este de a asigura toți cetățenii că prin intervenția asupra construcțiilor, acest caracter de zonă istorică este păstrat. Din păcate multe clădiri din zona istorică protejată a Reghinului au fost distruse prin intervenții de reparații greșite, fără consultarea specialiștilor. 

Proprietarii de clădiri din zona istorică protejată a municipiului Reghin pot aplica aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdy65LqE1x88EM_EbAnjezrTKdCcZHDDtbbIb6UbohHdbzlzQ/viewform?fbclid=IwAR0urVDMRMIhJDN4SlPkCZ25_E16uWtoCec-Upw7OjRgzUTZfzv9Lh6Wg9A, până la data de 31 ianuarie 2019, pentru a participa la selecția pentru un proiect GRATUIT de arhitectură în vederea autorizării intervențiilor asupra fațadei, serviciu oferit de arhitecți cu drept de semnătură.

Condiții pe care trebuie să le îndepliniți pentru a aplica:
1. Construcția asupra căreia doriți să interveniți să nu fie monument istoric clasat;
2. Construcția asupra căreia doriți să interveniți să se afle în zona istorică protejată. 

În data de 10 februarie 2019 vor fi desemnați 3 beneficiari câștigători ai acestui serviciu. Proprietarii vor fi anunțați pe pagina www.patrimoniu.tinutulreghinului.ro și vor fi contactați telefonic sau prin e-mail. Înaintea începerii serviciului, beneficiarul și arhitectul vor semna un contract de proiectare.

„Acest proiect a pornit de la dorința de a sublinia importanța clădirilor istorice pentru identitatea locală. Detaliile migăloase ale tencuielii, ferestrele delicate, felul în care sunt construite și organizate clădirile pe stradă, în piață sau față de restul orașului, toate aceste aspecte merită atenția noastră, fiindcă ele formează spiritul unic al locului. Reghinul este un oraș valoros din punct de vedere arhitectural, în special în zona istorică.
Locuitorii orașului pot verifica dacă imobilul lor se află în zona istorică protejată pe platforma proiectului:
www.patrimoniu.tinutulreghinului.ro.
Orice intervenție asupra clădirilor din această zonă trebuie autorizată conform legii. Autorizarea lucrărilor nu trebuie neglijată: autorizația de construire este ca o garanție că lucrarea se va efectua în avantajul beneficiarului, cât și al orașului. Prin această inițiativă, Ordinul Arhitecților din România, filiala Mureș, împreună cu arhitecții reghineni, dorește să sprijine reabilitarea corespunzătoare a clădirilor din zona istorică protejată. Ceea ce urmărim este de fapt ca împreună să protejăm și să sporim valoarea orașului”,
a declarat Bianca Tămășan, arhitect.

Imola Grama

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW