fbpx

Rabla pentru electrocasnice va mai avea o sesiune în decembrie

O nouă sesiune a Programului „Rabla pentru electrocasnice” va avea loc în luna decembrie, bugetul alocat fiind de 34 de milioane de lei, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Toate programele în acest an au fost de succes, derulate în mod corespunzător. Aici aş menţiona cel mai important program pe care l-am derulat – Programul „Rabla pentru electrocasnice”, un program care continuă anul acesta cu o nouă sesiune, de sărbători, în luna decembrie. Din fondul din care ne-au rămas la dispoziţie 34 milioane de lei, din cele 75 de milioane alocate iniţial, vom finanţa noua sesiune, practic în acelaşi condiţii de înscriere, de creare a conturilor pentru persoanele care nu au participat în prima sesiune şi de bifare a acelor aparate electrocasnice care reprezintă interes pentru beneficiari. Programul va fi lansat, probabil, în ultima săptămână din noiembrie, pentru ca în cursul lunii decembrie voucherele să poată să fie valorificate la magazinele de specialitate”, a afirmat Barna Tanczos , potrivit Agerpres.

De asemenea, ministrul de resort a anunţat că, în acest an, vor mai fi lansate trei programe, respectiv unul pentru construcţia de staţii de încărcare a maşinilor electrice, un altul pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi, nu în ultimul rând, o sesiune dedicată pistelor de biciclete.

„Anul acesta, în câteva zile, vom mai lansa noul program de staţii de încărcare a maşinilor electrice pentru instituţiile publice. Vom finanţa peste 2.300 de astfel de staţii şi anul viitor acestea vor fi completate, prin Ministerul Dezvoltării, cu lansarea programului pentru 15.000 de staţii, prin PNRR. În decembrie vor mai fi lansate două programe. La programul de fotovoltaice pentru persoane fizice vom păstra acelaşi sistem de depuneri de proiecte prin instalatori, prin firme specializate care iniţial se înregistrează în sistem. De asemenea, vom lansa un program pentru piste de biciclete pe structura ghidului care a mai fost lansat în trecut”, a susţinut acesta.

Oficialul a amintit, totodată, de succesul programelor „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” şi implicit, de sumele alocate, în creştere de la an la an.

„Am derulat anul acesta pe un buget-record două programe – Rabla Clasic şi Rabla Plus. Acestea se bucură de un deosebit interes din partea cetăţenilor. Am pornit cu bugete majorate faţă de anul trecut şi care, în decursul anului, au fost suplimentate semnificativ. Am ajuns la 640 de milioane de lei pentru Rabla Clasic, faţă de 400 de milioane, anul trecut, şi la 600 de milioane de lei pentru Rabla Plus faţă de 200 de milioane, anul trecut. Sunt mii de cereri care ajung la AFM, care au pus la încercare capacitatea administrativă a instituţiei, dar prin implementarea unor reforme şi a unor sisteme informatice vom ajunge la sfârşitul anului să avem toate cererile înregistrate şi analizate”, a subliniat ministrul Mediului.

În ceea ce priveşte programul privind creşterea eficienţei energetice a clădirilor, destinat autorităţilor publice locale, de la începutul anului au fost depuse peste 400 de proiecte în valoare de un miliard de lei.

„Pentru programul de creştere a eficienţei energetice la autorităţile publice locale am alocat un buget uriaş, de 1,4 miliarde de lei, la începutul anului. Am deschis sesiunea de depunere care foloseşte un sistem informatic nou, toate documentele se transmit online din partea autorităţilor publice locale. Avem deja peste 400 de proiecte depuse, un buget de un miliard de lei solicitat deja. Avem în continuarea disponibili 400 de milioane de lei şi vreau să subliniez importanţa modului în care se derulează şi sunt anunţate aceste programe. Nu mai există „înghesuială” în primele două-trei ore, în primele zece minute nu se mai blochează sisteme informatice şi există fonduri suficiente pentru toţi doritorii care vor să participe la aceste programe. Am eliminat, astfel, acele sincope de anul trecut când din cauza suprasolicitării sistemului şi lansării în mod greşit a programelor au fost blocate mai multe lansări”, a spus Tanczos.Citeste si:

Conform demnitarului, pentru anul 2002 va fi pregătit un calendar de lansare a programelor de mediu pentru a exista predictibilitate mai mare pentru beneficiari. „Un alt element foarte important pentru viitor este predictibilitatea. Pentru anul 2022 vom lansa un calendar de lansări de programe, astfel încât beneficiarii să se pregătească din timp pentru depunerea proiectelor. Ne vom ţine de acel calendar, astfel încât atât pe fondurile de la AFM, cât şi cele care vor veni din PNRR să fie lansate cu o predictibilitate, cu perioadă de pregătire suficient de lungi ca toţi doritorii să aibă posibilitatea să participe la aceste programe”, a precizat şeful de la Mediu.

Sursa foto: Pexels

Wall-Street.ro

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW