Recital în Apalina

 

 

 

Parohia Ortodoxă Reghin – Apalina va organiza în data de 6 decembrie, de la ora 16.00, un recital de colinde intitulat „Sosit-a Praznicul Iară” în biserica parohiei, eveniment realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei.

Ediţia din acest an va avea un program susţinut atât de grupuri corale, cât şi interpreţi ai cântecului tradiţional-românesc. Corurile care au răspuns invitaţiei sunt: Grupul Vocal „ECCLESIA” al preoţilor din Protopopiatul Ortodox Reghin, condus de pr. dr. Vasile Farcaş,

Ansamblul tradiţional „HODĂCEANA”  din Hodac, Corul Parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” Apalina condus de dir. Maria Petruţ, Grupul vocal de copii „Bucuria Comuniunii” condus de prof. dr. Severina Maria Farcaş.

Alături de aceştia vor mai interpreta: Corina Covaciu, Larisa Cotoi, Raluca Rotaru, Diana Tişe, Bianca Pop, Andreea Blaga, Mădălin Andrei şi Elena Violeta Man.

În cadrul programului se va desfășura şi lansarea CD-ului de colinde „Noi umblăm să colindăm” avându-i ca interpreţi pe tinerii Larisa Gurzău şi Daniel Farcaş. „Parohia Ortodoxă Reghin-Apalina îşi sărbătoreşte în fiecare an la data de 6 decembrie hramul bisericii – Sfântul Ierarh Nicolae. Această zi de sărbătoare are o însemnătate deosebită pentru întreaga parohie. Spre deosebire de ceilalţi ani în care această sărbătoare era marcată de săvârşirea Sfintei Liturghii, Slujba Parastasului pentru Ctitorii Bisericii şi o Agapă frăţească, din acest an ne dorim să organizăm un nou eveniment festiv, care să aducă un plus de bucurie membrilor comunităţii noastre şi tuturor celor ce doresc să ne fie alături. Avem speranţa că această seară de colinde va deveni o tradiţie în parohia noastră şi va fi un  important eveniment cultural-bisericesc al zonei Mureşului Superior”, a declarat pr. dr. Vasile Farcaş.

 

Imola Grama

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.