fbpx

Reghinul pe drumul către statutul de Oraș Inteligent

Un oraş SMART nu înseamnă doar tehnologie, ci dezvoltarea societății și creșterea calității vieții prin utilizarea tehnologiei în educație, administrație, mediu, sectorul de afaceri etc.

În perioada 18-19.11. 2020. se desfășoară sesiunea de instruire a funcționarilor din Primăria Reghin în cadrul proiectului „Planificare strategică şi implementarea de proceduri şi instrumente informatice pentru simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni în domeniul socio-medical şi planificare urbană la nivelul Municipiului Reghin Cod SIPOCA 767, Cod MySMIS2014-135925“.

În cadrul acestor sesiuni angajații primăriei vor înțelege conceptul de Smart City și cum pot elabora și implementa proiecte cu impact, care să ducă Reghinul către statutul de Oraș inteligent.

De asemenea, în data de 20.11.2020. se vor desfășura întâlnirile sectoriale în vederea stabilirii portofoliului de proiecte smart, pentru perioada 2021-2030. Au fost invitați profesori, oameni de cultură, reprezentanți ai ONG-urilor, regia de apa-canal, reprezentanți ai mediului de afaceri, administratori de firme, reprezentanți ai domeniului medical, operatori de servicii publice.

”Suntem convinși că doar împreună putem construi o strategie solidă, care să ne ghideze în mod corect următorii paşi în dezvoltare, ținând cont de necesitățile reghinenilor”., se arată în comunicatul remis redacției de Primăria municipiului Reghin.

Comentează cu Facebook