În căutarea vestigiilor, pe culmile istoriei: Cetățile ascunse ale României!
Pentru cei îndrăzneți și viguroși, Ruta Cetăților este o adevărată provocare. Fiecare urcuș abrupt ne răsplătește cu priveliști mirifice și legende uitate. Între Imperiul Roman și cel Habsburgic sau Otoman, ziduri semețe sau ruine îngropate așteaptă să cercetăm izvoare istorice sau legende romantice despre Decebal, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Sigismund de Luxemburg sau Suleyman Magnificul.
Triumful atingerii vârfului de la Cetatea Piatra Șoimului, care domină orizontul, ori misterul ce învăluie zidurile Cetății Feldioarei ne răsplătesc tenacitatea, astfel descoperim rând pe rând secrete ale epocilor istorice românești și europene.
A fost construită pe o stâncă înaltă, abruptă, unde doar șoimii se încumetau să urce. Inițiatorul construcției ar fi fost judele regelui Béla al IV-lea, membru al familiei nobiliare Geregye, ce adusese servicii coroanei maghiare în timpul marii invazii mongole din anii 1241-1242.
Cetatea Șinteu – Piatra Șoimului poate fi considerată un simbol al orașului Aleșd, fiind una dintre atracțiile turistice ale zonei. Ruinele sale, ce pot fi văzute astăzi în vecinătatea satului Peștiș, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, poartă încărcătura unui trecut glorios și reușesc să te transpună ușor în atmosfera epocii medievale.
Prin poziția sa, cetatea controla cândva principala cale de acces spre Transilvania pe valea Crişului Repede, dar şi din valea acestuia spre nord, înspre Sătmar. A fost pe rând cetate de apărare, dar și sediu de sangeac turcesc, contând ca punct strategic important pentru marile imperii ale vremii.
În anul 1711, a fost aruncată în aer de trupele imperiale habsburgice, pentru a nu mai fi folosită de curuți, adversarii Imperiului habsburgic.
Cetatea oferă ocazia unei excursii într-o zonă de o frumusețe naturală foarte reconfortantă pentru ochiul oricărui vizitator!
Continuare pe Romania=atractiva.ro