S-a dat startul pentru Energy Challenge 2019

• Studenţii se pot înscrie la această competiţie până la data de 15 decembrie a.c.;
• Câştigătorii vor fi desemnaţi în luna aprilie a anului următor;

Aflată la a V- a ediţie, competiţia studenţească Energy Challenge aduce în prim plan provocări de mare actualitate din domeniul energiei: Eficienţă Energetică& Optimizare Reţea, Energie Verde, Digital&Smart şi Produse/Servicii Clienţi.

E.ON România, împreună cu instituţiile de învătământ superior și asociațiile studențești partenere, oferă tinerilor care urmează studii universitare ocazia de a revoluţiona lumea energiei prin perfecţionarea unor soluţii existene deja sau, de ce nu, de a identifica noi surse de energie care să schimbe complet configuraţia energetică actuală.

Astfel s-a dat startul pentru înscrierile la Energy Challenge 2019 – competiție la care pot participa echipe studențești din toate centrele universitare din țară. Până în data de 15 decembrie a.c., sunt așteptate pe site-ul dedicat http://energychallenge.eon-romania.ro/ proiecte sau idei noi, pline de energie care să pună în lumină preocupările tinerilor din acest domeniu.

Aceste propuneri vor fi analizate de către un juriu format din specialiști, iar echipele finaliste vor beneficia de o săptămână de training pe teme de HR și dezvoltarea proiectelor la Energy Challenge Academy. Marea finală va avea loc în luna aprilie a anului viitor, la Tîrgu Mureș, premiile pentru această ediţie fiind în valoare totală de circa 5000 de euro.

Pentru a fi cât mai aproape de studenţi şi pentru a le oferi direct informaţii, echipa Energy Challenge va fi prezentă în săptămânile următoare în principalele centre universitare din ţară.

Notă:
Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei.

Competiția a debutat în 2015 pe plan local la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând până la acest moment peste 100 de studenţi. Concursul se adresează studenților la zi de la toate facultăţile din România, nivelul licenţă şi master.

Partenerii academici ai Energy Challenge sunt: Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică București, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Petru Maior din Tg. Mureș, Universitatea din Oradea, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești.
Asociațiile studențești partenere: ASFIC (Asociația Studenților Facultății de Instalații Cluj) și Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.