S-a lansat Fondul Științescu Mureș 3 și Fondul Științescu-Richter

Fundația Comunitară Mureș împreună cu echipa Științescu Mureș a lansat astăzi, 14 februarie fondul Științescu 3 în colaborare cu Fundația Româno-Americană și ca noutate fondul Științescu-Richter pentru chimie. Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale  care ajută profesorii, elevii și practicienii să își realizeze pasiunea pentru științe și tehnologie. Obiectivele programului constau în acordarea de resurse necesare profesorilor pentru implementarea unor proiecte prin care elevii își îmbunătățesc cunoștințele în domeniul STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică) printr-o modalitate dinamică și fascinantă, punându-se accent în principal pe interacțiune. 

            Echipele câștigătoare a ediției anterioare Științescu 2 și-au prezentat proiectele realizate cu ajutoul acestor fonduri. Atelierele de lucru și de prezentare au avut loc la ora 13:00 în incinta Hotelului Plaza, iar autorii proiectelor au fost tineri aparținând claselor 1-12 din mai multe școli și licee mureșene aceștia fiind îndrumați de profesori și specialiști.

            Printre partenerii evenimentului care au făcut posibilită realizarea acestei ediții se numără Azomureș, Gedeon Richter, Remex S.A., Neon&Sign, OrtoProfil, Prolift, Accenture, Mobiladalin, Donautal, Baggerman, SPF Media, Mavi, Leco, Kastamonu și Volscens Prodimpex.

Comentează cu Facebook