fbpx

Sancțiuni pentru parcări neregulamentare pe locurile destinate persoanelor cu handicap

În ultima perioadă, personalul Biroului Siguranță Rutieră din cadrul Direcției Poliția Locală Târgu Mureș a efectuat verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 448/2006 R privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Au fost avute în vedere atât locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap, amenajate de Administrația Domeniului Public, cât și cele amenajate în incinta unor societăți comerciale ce funcționează pe raza municipiului Târgu Mureș.Cu prilejul controalelor au fost aplicate 17 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, acțiunile de verificare a respectării prevederilor legii sus-menționate urmând să fie continuate și în viitor.Potrivit art.100, lit. g) din Legea 448/2006 R privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW