Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, a declarat joi într-o conferință de presă că există un interes mare al firmelor în vederea investirii în zonele Ungheni și Sânpaul și cu siguranță acestea se vor materializa în perioada următoare.
“Într-adevăr, cu reconstrucția aeroportului a fost un stand-by, pentru că trebuiau să fie refăcute acele hărți de obstacolare ale aeroportului și atunci au fost câteva luni, probabil un an, în care toată lumea a așteptat să vedem cum se pot acorda acele autorizații de construcție, în baza noilor hărți de obstacolare. Cereri sunt, dar este important ca primarii din acea zonă – primarul de la Sânpaul și primarul de la Ungheni să creeze facilități, adică să creeze acele PUZ-uri care sunt necesare pentru acele zone de extravilan și, cum avem acele PUZ-uri, pot fi prezentate investitorilor și în așa fel pot să vină, pentru că dacă există Planurile Urbanistice Zonale sau Planurile Urbanistice Generale în care acele teritorii sunt prinse, atunci pot cumpăra terenuri acolo, pot veni acești investitori – și, după cum știu, în ultima perioadă mai mulți investitori au fost, ne-au căutat și pe noi”, a declarat Peter Ferenc.
Președintele CJ Mureș a arătat că perspectiva deschisă de crearea infrastructurii, mai ales a autostrăzii, a făcut foarte mulți investitori să vină și să se intereseze de locații din zonele Ungheni și Sânpaul și “sigur vor fi investiții în perioada următoare”.
El a adăugat că a încercat să le prezinte acestor investitori toate variantele posibile și i-a îndemnat să ia legătura și cu mediul universitar, să aibă discuții cu rectorii acestor universități, ca să vadă care este momentan acea forță de muncă în pregătire care se află în județ sau în împrejurimi. Firmele respective sunt interesate îndeosebi de investiții în domeniul tehnic, astfel că discuțiile se poartă cu studenți de la fosta Universitate Petru Maior (în prezent UMFST) și Sapientia, a mai precizat președintele CJ Mureș
“În majoritatea cazurilor aceste societăți comerciale, aceste firme mari deja încheie anumite precontracte cu acele persoane care deja sunt la universitate și în așa fel poți să ai deja o anumită cantitate de forță de muncă, chiar la început. Deci în acest moment, cum v-am zis, în general, pentru fiecare companie este foarte important să aibă oameni foarte bine pregătiți. De unde poate afla cume ste o persoană foarte bine pregătită? Dacă merge chiar la locul unde este pregătită, la universitate. Pe lângă asta, sunt o mulțime de posibilități de a testa, de a face anumite teste cu aceste persoane și, dacă le convine într-adevăr pregătirea profesională a acestor tineri, poate să-i și angajeze. Pentru noi, ce este important și de atâtea ori am discutat despre acest lucru, dar în continuare va trebui să discutăm, să încercăm să creăm niște condiții de trai cât mai bune, ceea ce depinde de administrația publică locală”, a mai spus Peter Ferenc, arătând că administrația publică locală nu poate interveni pe o piață concurențială, în sensul de a îndemna investitorii să angajeze pe cineva sau să discute nivelul de salarizare care poate fi acordat în anumite domenii, însă poate crea condiții cât mai atractive pentru investiții.
“Administrațiile publice locale, bineînțeles, să aibă școli moderne, să aibă diferite servicii foarte bune, începând de la transportul public până la tot ceea ce înseamnă servicii într-un oraș sau într-o localitate, bineînțeles, este foarte important ca și în satele sau în comunele limitrofe să existe căi de comunicație cât mai bune, ca să poți să ajungi la locul de muncă, deci aici este rolul administrației publice locale și județene, după părerea mea, și în cazul în care toate acestea există atunci sigur acel tânăr care momentan dorește să plece în Anglia, în Germania, Suedia sau nu știu ce țară, în care salariile sunt mai mari, dar și costurile, și cheltuielile sunt mai mari, va decide să rămână acasă. Asta este speranța mea, speranța noastră și eu în continuare consider că dacă putem să le creăm condiții acestor tineri nu vor mai pleca”, a mai arătat Peter Ferenc.
Potrivit acestuia, fenomenul migrației forței de muncă se observă și în alte țări din jur, poate mai dezvoltate ca România, din care se pleacă în state cu nivel de trai mai bun.
“Chiar și din Polonia se pleacă, chiar și din Cehia se pleacă, se pleacă și din Ungaria, se pleacă din țările limitrofe, unde, să spunem, nivelul de salarizare este mult mai mare decât la noi. Deci nu vei putea opri ca un foarte bun specialist, care o să primească o ofertă extraordinar de bună,să nu plece. Dar important este să oprești valul acesta de ieșire a tinerilor din țară”, a conchis președintele CJ Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.