Municipiul Sighișoara, informează cetățenii că, în data de 6 și 7 octombrie 2018, pentru deservirea cetățenilor, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Sighișoara, cu sediul în strada Hermann Oberth, nr. 15, va funcționa în intervalul de timp în care sunt deschise secțiile de votare.
• În conformitate cu prevederile art. 19 și ale art. 20 din OUG nr. 97/2005, SPCLEP eliberează un nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie) în următoarele cazuri:
-expirarea termenului de valabilitate;
-dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul nașterii;
-în cazul schimbării domiciliului;
-în cazul schimbării denumirii sau rangului localităților și al străzilor, al numerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înființării localităților sau străzilor;
-în cazul atribuirii unui nou CNP;
-în cazul deteriorării actului de identitate;
-în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
-când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
-în cazul schimbării sexului;
-în cazul anulării;
-pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit (buletinul de identitate) dar sunt valabile;
Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:
-când solicitantul nu prezintă toate documentele pentru eliberarea cărții de identitate;
-în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate care locuiesc temporar în România.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Sighișoara va funcționa în intervalul de timp în care sunt deschise secțiile de votare
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.