fbpx

SPECIALIŞTII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG PREZENŢI LA FESTIVALUL MOONFEST 2022

Pe parcursul celor două zile de desfăşurare a Festivalului MOONFEST 2022, respectiv în intervalul 25 – 26 iunie a.c., reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Județean de Poliție Mureș și ai Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş se vor afla în mijlocul participanţilor şi vor transmite informații, mesaje și recomandări preventive, de descurajare a consumului de droguri.

Astfel, specialiștii în prevenirea consumului ilicit de droguri din cadrul Agenţiei însoţiţi de voluntari instruiţi în domeniu vor asigura permanent, pentru participanţii la festival, servicii de informare, educare si conştientizare, în vederea prevenirii consumului de droguri.

   Pe toată durata evenimentului vor fi desfășurate o serie de activități precum:

  • promovarea unui stil de viață sănătos.
  • oferirea de informații cu privire la serviciile CPECA la efectele consumului de alcool și droguri în punctele de informare amplasate în perimetrul evenimentelor.
  • consiliere de specialitate pentru participanți.

Tinerii prezenți la evenimente vor putea experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri precum şi „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool.

CENTRUL REGIONAL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE  ANTIDROG TÂRGU MUREȘ

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW