Standard de construcție în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete

În contextul în care recent Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, o inițiativă legislativă introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Proiectul are în vedere introducerea unor standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.

Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, la începutul acestei luni, că trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. De asemenea interesant: Codul Rutier (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002) stabilește în prezent doar că: ”Autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităților de învătământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente”.

Autorii proiectului legislativ consideră că aceste prevederi se dovedesc a fi greoaie, interpretabile și lipsite de flexibilitate. ”Astfel, articolul 53 prevede obligația autorităților locale de a amenaja piste pentru bicicliști, doar ca proiectarea și realizarea lor se impiedică în obstacole administrative, proiecte cu finanțare din fonduri europene se derulează cu sincope din cauza întârzierii cu care autorități avizatoare, instituții care autorizează și oficii care aprobă se achită de obligații”, arată inițiatorii proiectului. Pentru a fi îndeplinite mai ușor aceste proceduri administrative, proiectul prevede că: ”La proiectarea și realizarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete se vor respecta reglementările tehnice cuprinse în STAS 10144/2-91 Străzi. Trotuare, alei de pietoni și piste de cicliști. Prescripții de proiectare”.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/standard-de-constructie-in-codul-rutier-pentru-facilitarea-pistelor-de-biciclete-si-trotinete-19268682

Comentează cu Facebook