Super antrenament la Reghin

Sportivii legitimați la Lex Aly Gym din Reghin au avut ocazia să se antreneze joi, 14 martie, cu trei ”grei”ai sportului românesc.

Evenimentul sportiv ”Antrenamentul Greilor”, organizat de către Lex Aly Gym, sub egida Federației Române de Culturism și Fitness a început cu un seminar de nutriție, susținut de nutriționistul lotului național de culturism și fitness, Răzvan Ariton. El a vorbit despre alimentația sănătoasă, despre cum să slăbim sănătos.

”Slăbitul nu înseamnă număr de kilograme. Nimeni nu își dorește să vadă câteva kilograme mai puțin pe cântar dar hainele să arate la fel pe el. Prin slăbit putem pierde masă musculară, ceea ce nu este în avantajul nostru. În consecință, înainte să ne apucăm să ne organizăm alimentația trebuie să ne fixăm cei trei pași care ne vor aduce aici. Când mâncăm, cât mâncăm și ce mâncăm. Oricât de dietetic am mânca, fără un program bine stabilit, tot ne vom îngrășa. Degeaba mâncăm dietetic dacă mâncăm pe săturate. Creierul nostru trebuie să înțeleagă că a venit momentul să își stopeze principiul de autoconservare prin care își face rezerve în disperare, să înțeleagă că își va primi ,,timingul,, alimentar regulat și că nu are nevoie de alte rezerve. Iar asta putem obține prin administrarea regulată a mâncării” a afirmat nutriționistul.

Borbil Dănuț, multiplu campion național la skandenberg, câștigător a nenumărate turnee din țară și străinătate, campion european, prezent la eveniment a declarat:

”Pentru a avea rezultate notabile și pentru a putea face față pe plan competitiv este nevoie de disciplină. Această disciplină înseamnă atât alimentație cât și antrenament, dar și odihnă. Pe lângă toate acestea trebuie să domine ambiția și voința. Pentru a avea rezultate trebuie să muncești, atât fizic cât și psihic. De la 9 ani am jucat fotbal, de la 20 de ani ani început cu antrenamentele de forță. Am trecut la skanderberg în 2007. Am început undeva la o greutate de 60 de kg, prin muncă și disciplină am ajuns la 164 kg. Acum am 153 kg. Sportul pe care îl practic necesită kilograme și forță pentru a putea face față concursurilor.”

Andrasoni Francisc, a început să practice bodybuilding-ul încă din 1988, având numai 17 ani. Astfel a obținut premii, cum ar fi : 2015 Vicecampion Campionat Balcanic Seniori categorie +90, 2016 Campion Absolut National Masters, 2017 Campion National Masters, Câștigător Cupa României, Câștigător Trofeul Hercule Felix Open Categ Masters și locul 2 la categoria 95 kg seniori.

”Trebuie să existe mai multe tipuri de disciplină. E foarte importantă disciplina alimentară, să știi ce mânănci, să fii calculat. Dar în același timp contează disciplina de a face sală regulat, de a avea un program pe care îl respecți. Disciplina de a te odihni, a dormi la ore regulate, de preferat nu după ora 23. Trebuie să ai o viață foarte organizată, controlată. Dar atunci când există pasiune și iubești ceea ce faci nu ți se pare greu. Sportivii prezenți aici trebuie să vadă în noi nu doar modele de urmat, trebuie să vadă și partea umană a nostră. Suntem și noi oameni obișnuiți, nu ”superman”-i. Doar că ceea ce facem o facem cu pasiune și cu cunoștință. Fără cunoștință nu se poate.”

Deși a avut performante remarcabile în Judo, Sandu Lungu a devenit cunoscut la nivel mondial în sporturile de contact abia după ce a luptat în Pride, cea mai tare promoție de MMA din anii 2000. Palmaresul lui Sandu în Local Kombat este unul impresionant pentru un sportiv care a început să facă striking abia la 30 de ani. În 12 meciuri, Lungu a adunat 9 victorii, atât în kickboxing cât și pe regulament de MMA, majoritatea înainte de limită. Ajuns la 40 de ani, Sandu Lungu a decis să facă o schimbare. A renunțat la mănușile de kickboxing pentru a intra în cușcă. A debutat în Romanian Extreme Fighting în vara lui 2014, reușind cea mai importantă și răsunătoare victorie din cariera sa, făcându-l KO în prima rundă pe Mighty Mo, un nume mare în sporturile de contact.

”Din punctul meu de vedere e deosebit de important să se organizeze asemenea evenimente, pentru promovarea sportului, pentru stimularea tineretului de azi. Cum ne vom educa tineretul, așa vor fi urmașii, indiferent de natura lui, sportul este important. Antrenând corpul-antrenăm mintea, lucrând zilnic aducem în viața noastră o stare de bine. Look-ul meu este atipic, dar acesta este omul Sandu Lungu. De mic am fost mai rebel, când toată lumea se îmbrăca în trening eu îmi luam costumul. Niciodată nu mi-a plăcut să arăt ca restul lumii. Atunci când simt că nu mai am suficientă motivație sau când intervine rutina simt că trebuie să fac ceva. Un tatuaj sau îmi vopsesc barba. Așa sunt eu, un nonconformist.”

Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness, președinte al Federației Balcanice de Culturism și Fitness, preocupat să-i facă pe reghineni și nu numai să intre în sălile de fitness pentru un corp armonios, pentru energie și sănătate,cel care a derulat o campanie media puternică de promovare a sportului  reușind să schimbe imaginea sportivilor de performanță, a declarat la sfârșitul evenimentului :

”Conceptul Fitness Festival își îmbunătățește echipa prin prezența mai multor performeri, multiplii campioni naționali, persoane care conștientizează importanța promovării sportului românesc. Azi am avut ocazia să facem un super antrenament împreună cu colegii de la sala de fitness Lex Aly Gym și am acordat o importanță deosebită seminarului de nutriție, susținut de nutriționistul lotului național de culturism și fitness, Răzvan Ariton în deschiderea evenimentului. Mulțumesc pentru prezența în rândul nostru lui Răzvan Ariton, Sandu Lungu, Andrasoni Francisc și Borbil Dănuț”

Grama Imola

Comentează cu Facebook