În 2022, numărul mediu de autoturisme la 1000 de locuitori în UE era de 560. În deceniul 2012-2022, numărul mediu a crescut cu 14,3% (de la 490 la 560 de autoturisme la 1000 de locuitori), conform Eurostat. În 2022, numărul mediu de autoturisme la 1000 de locuitori în UE era de 560. În deceniul 2012-2022,…
Etichetă: 1000
Mii de persoane sunt aşteptate, la Miercurea-Ciuc, la tradiţionala manifestare ”Ziua celor 1000 de fete secuience”
Câteva mii de persoane, printre care şi turişti străini, sunt aşteptate să participe sâmbătă, 1 iulie, la tradiţionala manifestare “Ziua celor 1.000 de fete secuience”, care se desfăşoară la Şumuleu Ciuc, la marginea oraşului Miercurea-Ciuc, şi care are rolul de a păstra şi promova portul şi tradiţiile secuieşti. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat…
Protestele se extind și la Târgu Mureș. 1000 de sindicaliști în stradă
Aproape 1.000 de sindicaliști din educație sunt așteptați la protestul de mâine din fața Prefecturii Mureș Mâine între orele 11.00 și 12.00 sunt așteptați între 600 și 1.000 de dascăli mureșeni la un protest în fața clădirii Instituției Prefectului, în centrul municipiului Târgu Mureș. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis cu puțin timp în…
1000 de dansatori în Piața Teatrului din Târgu Mureș
Peste 1000 de dansatori au pus și azi, de la ora 15.00, orașul ”în mișcare” printr-un spectacol de proporții organizat în Piața Teatrului. Evenimentul a fost organizat de Ansamblul Artistic ”Mureșul”cu prilejul Zilei Mondiale a Dansului.
S.C. Delgaz Grid S.A., organizează în data de 29 martie 2023, începând cu ora 10,00, la sediul din Târgu Mureş, bulevardul Pandurilor nr. 42, licitaţie publică în vederea vânzării următoarelor imobile:
TVA aplicabil conform dispozițiilor legale în vigoare.Garanția de participare la licitație este de 10% din prețul de pornire.Înscrierea la licitație și plata garanției de participare se face până la data de 24 martie2023, ora 17.Condițiile de participare la licitaţie sunt prezentate în caietele de sarcini, care se pot solicitala adresa de e-mail: mihaela.simion@delgaz-grid.ro . https://delgaz.ro/anunturi-de-vanzare
Ștefania, bebelușul cu nr. 1.000 la Nova Vita
La Clinica Nova Vita s-a născut al 1.000-elea bebeluș, o fetiță pe nume Ștefania. Părinții sunt din Cristești, iar fetița se simte bine, a avut puțin peste 3 kilograme, așa că urmează să iasă din spital în câteva zile. Legat de acest eveniment, directorul medical al clinicii dr. Dragoș Popa ne-a precizat următoarele: Cred că…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.