Potrivit Eurostat, mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare. Specialiştii vorbesc despre o cultură generală a internetului, și le recomandă tinerilor să verifice bine sursele și să apeleze mai des la bilbliotecă, în special la dicționare și enciclopedii. Platformele de socializare sunt…
Etichetă: 15
Primele ninsori în zonele înalte ale judeţului Harghita; drumarii au împrăştiat sare pe DN 15, Topliţa – Borsec
Primele ninsori au căzut, luni dimineaţa, în zonele înalte ale judeţului Harghita, drumarii acţionând cu sare pe DN 15, Topliţa – Borsec, în Pasul Creanga, unde a fost lapoviţă. Potrivit imaginilor de pe web cam-urile din zonă, prima ninsoare s-a înregistrat în zona Harghita Mădăraş, acolo unde şi temperatura a fost una negativă, de minus…
Azomureș a mai crescut puțin producția și ajunge la 15% din capacitate
Fabrica de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș a ajuns cu producția la 15% din capacitate, o ușoară creștere față de momentul reluării activității, în iunie, dar rămâne totuși drastic subcapacitat. Planuri pentru mărirea în continuare a producției există, dar, spun reprezentanții fabricii, depinde cum va evolua piața îngrășămintelor și prețul gazului. Fabrica din Târgu-Mureș este cel…
Filme de la TIFF proiectate la J’ai Bistrot
Proiectiile din secțiunea “Shadow Shorts” vor avea loc in doua seri, Miercuri si Joi, 15-16 August, incepand cu orele 20:30. Sectiunea “Umbre – Scurt Metraje” sau “Shadow Shorts” a Festivalului International de Film Transilvania, cuprinde 12 scurt metraje horror, SF sau fantasy. “Spre deosebire de anul trecut, în selecția de acum sunt mai multe scurtmetraje SF precum Abandoned…
Cafeneaua Pilvax Budapesta „adusă” la Tg. Mureș
Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) Mureş a reconstituit, joi, la Târgu Mureş, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, atmosfera cafenelei Pilvax din Budapesta, unde studenţii unguri au pus la cale Revoluţia din 1848. Cafeneaua Pilvax a fost reconstituită în Cetatea din Târgu Mureş, într-o clădire aparţinând de Muzeul de Istorie, patronat de Consiliul Judeţean…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.