În ultima vreme am văzut cu toții că au fost inaugurate multe cabinete, clinici, laboratoare sau centre medicale private. De asemenea, în Târgu Mureș și în proximitatea sa se află în construcție sau în faza de proiect patru spitale mari. Este vorba despre Spitalul Oncologic MEDEX (situat pe teritoriul administrativ al comunei Sângeorgiu de Mureș,…
Etichetă: 20
Deák Károly, fotograful anilor ’20 din Sovata care a imortalizat stațiunea în urmă cu un secol
Încă din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, în stațiunile balneo-climaterice importante din Transilvania și România au apărut ateliere fotografice sezoniere, așa cum se întâmpla și în Occident. Noua piață a fotografiei de vilegiatură s-a dezvoltat în două direcții: cea a portretisticii de vacanță și cea a vederilor-suvenir din stațiuni. Cu toate acestea, despre fotografii…
Arhitect: ‘Casele pasive’, tot mai populare; costurile de construcţie – mai mari cu circa 20%
Conceptul de “case pasive” devine tot mai popular şi în România, chiar dacă valoarea unei astfel de construcţii este mai ridicată cu circa 20%, marele avantaj fiind reprezentat de reducerea la minimum a necesităţilor energetice, arată Krisztina Mate, primul arhitect din judeţul Mureş certificat de Passive House Institute (PHI) Darmstadt. “Casa pasivă înseamnă de fapt…
59 de filme din 27 de ţări la Alter-Native 20
914 de scurt-metraje din 60 de ţări au fost înscrise la preselecţia Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER-NATIVE 20, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş. Până la termenul limită au ajuns în faţa juriului de preselecţie 778 de creaţii. Juriul a fost format din Durst György, producător…