Accident feroviar mortal în zona Parcului Industrial

O persoană a murit, duminică seara, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren în zona Parcului Industrial Vidrasău din judeţul Mureş. Traficul feroviar a fost blocat, fiind aşteptată o altă locomotivă pentru a prelua garnitura. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă… Continuare

Accident feroviar în Tîrgu Mureș. Un tren a intrat într-un TIR

În această noapte, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Rampei din Tîrgu Mureș, a avut loc un accident feroviar. Un tren personal a intrat în coliziune cu un TIR care transporta apă îmbuteliată. Din fericire, de această dată nu au existat persoane rănite. „La locul solicitării… Continuare

Accidente pe DN15

Ieri,  23 octombrie,  ora 16.42, pe D.N. 15 E60, în localitatea Cristeşti, un bărbat de 34 de ani, din  Adjud, judeţul Vrancea, cu autoturismul marca Volkswagen- Passat,  la efectuarea manevrei neregulamentare de întoarcere pe linie simplă continuă, a fost tamponat de un alt autoturism marca Citroen-Berlingo, condus regulamentar din sens… Continuare

Neatenţia la volan şi fuga de la locul faptei

Un accident rutier cu părăsirea locului accidentului s-a întâmplat marţi, dimineaţă, la intersecţia străzilor Libertăţii cu Milcovului, în Tîrgu Mureş. În urma evenimentului rutier, un biciclist, de 75 de ani, care era angajat în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal pe bicicletă a fost rănit. Miercuri, autorul accidentului a fost… Continuare

Ştiri de la Poliţia Mureş

– Un bărbat de 40 de ani, condamnat la executarea unei pedeapse de 4 ani şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dat în urmărire naţională, a fost prins pe raza comunei Sânpaul de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Mureş. – Marţi, înainte de… Continuare

Accident cu fugă de la locul faptei

Poliţiştii Biroului Rutier Reghin cu sprijinul Postului de Poliţie Gurghiu au identificat suspectul în cazul accidentului cu fugă de la faţa locului, produs în ziua de 17 august a.c., în apropierea localităţii Gurghiu, în urma căruia un tânăr de 21 de ani a decedat. La data de 17.08.2014, ora 01.27,… Continuare

Accident la Saschiz cu victime încarcerate

Un accident rutier soldat cu 2 persoane decedate şi o alta rănită grav s-a petrecut cu puţin timp în urmă, între Braşov şi Sighişoara, în apropierea localităţii Saschiz, judeţul Mureş. Accidentul rutier s-a produs pe fondul circulaţiei pe sens opus într-o curbă deosebit de periculoasă. În fapt, conducătorul unui autoturism… Continuare

Accident mortal la Iernut-update

Un bărbat a murit şi alte cinci persoane au fost rănite, vineri după-amiază, în urma unui accident petrecut în dreptul localităţii Iernut, din judeţul Mureş, relatează Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Mihai Gagyi, a declarat că accidentul s-a produs, vineri după-amiază, într-o intersecţie… Continuare

Exercițiu de simulare a unui grav accident rutier

Peste 400 de pompieri, cadre medicale, militari din Forţele Speciale, salvamontişti, poliţişti, dar şi pasionaţi de off-road, au participat miercuri, pe Drumul Naţional 15E, pe un teren accidentat de pe Dealul Culpiului, la un exerciţiu de salvare a 54 de victime rezultate, conform scenariului, într-un accident rutier în care au… Continuare

Simulare la uzina de apă

Joi, 13 februarie, Comitetul pentru Situații de Urgență din Tîrnăveni a efectuat simularea unei catastrofe chimice. Locul desfășurării operațiunii a fost la uzina de apă din localitate. Cu acest prilej, s-a efectuat un exercițiu de intervenție în cazul unei posibile scăpări de clor în atmosferă la uzina de apă. Exercițiul… Continuare

Elevi duși la spital, după ce le-a căzut tavanul în cap

Doi elevi din comuna Corunca au ajuns joi la spital după ce în timpul orelor de curs din tavanul clasei în care învăţau s-au desprins câteva bucăţi de tencuială, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş. ‘Poliţiştii din cadrul IPJ Mureş s-au sesizat din oficiu despre faptul că la o şcoală… Continuare

Accident grav la ieșirea din oraș spre Sighișoara

Un motociclist şi-a pierdut viaţa, luni, în urma unui accident produs la ieşirea din Târgu Mureş spre Sighişoara, după ce a intrat într-un autoturism care nu i-a acordat prioritate de trecere, a declarat comisar şef Lucian Archiudean, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Mureş. Potrivit şefului SPR Mureş, şoferul autoturismului a încercat… Continuare

Un copil din Cristuru Secuiesc, accidentat la schi

Un copil de 11 ani din oraşul Cristuru Secuiesc a căzut marţi pe o pârtie din staţiunea Băile Harghita şi s-a accidentat grav la coloana vertebrală, pentru salvarea sa fiind nevoie de intervenţia jandarmilor montani care l-au transportat până la ambulanţa SMURD. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi… Continuare

Accident cu 8 victime rănite ușor lângă Suseni

Opt persoane au fost rănite uşor, iar traficul rutier a fost deviat pe o rută ocolitoare, în urma unui accident rutier produs, joi, în afara localităţii Suseni, din cauza unei depăşiri neregulamentare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop, a declarat pentru AGERPRES, în accident au… Continuare

Rănit în urma unei cascadorii involuntare în trafic

Un bărbat a ajuns vineri, la SMURD, după ce autoturismul VW Touran în care se afla a aterizat pe turela unui Audi parcat pe sensul opus de mers şi s-a înfipt într-o casă din Târgu Mureş, în urma unei cascadorii executate involuntar, pe o stradă intens circulată. Martorii susţin că autoturismul… Continuare

Accident pe E60. O persoană și-a pierdut viața

update: Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Andreea Pop, a declarat pentru AGERPRES că din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs din cauza TIR-ului care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed. ‘TIR-ul circula în direcţia Târgu Mureş-Sighişoara şi, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed,… Continuare

Un bărbat și-a pierdut viața la o trecere de cale ferată

Un bărbat în vârstă de 64 de ani şi-a pierdut viaţa luni seară în localitatea Sângeorgiu de Mureş, după ce a încercat să forţeze trecerea la nivel cu calea ferată cu autoturismul de teren pe care îl conducea. Sublocotenentul Mihai Gagy, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş,… Continuare