Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o nouă informare meteo de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică, valabilă până vineri dimineaţa, în toată ţara. Astfel, în intervalul 14 august, ora 10.00 – 16 august, ora 6.00, vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi al Banatului, zone în care…
Etichetă: ANM
Vreme caldă cu ploi slabe trecătoare
Potrivit prognozei ANM valabile până pe data de 25 august, vremea în Transilvania se păstrează caldă, cu ploi slabe sau cel mult moderate: Vremea se va încălzi uşor în primele trei zile, astfel încât maximele vor ajunge în medie la valori în jur de 30 de grade Celsius, după care scad până la medii de 24…25…
Avertizare meteo de caniculă în toată țara
Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, vineri, o informare meteo de caniculă şi disconfort termic, valabilă în intervalul 3-4 august, la nivelul întregii ţări. Conform meteorologilor, sâmbătă şi duminică vremea va fi călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării. În Banat şi Oltenia, valorile termice maxime vor depăşi pragul caniculei şi se vor situa…
Val de căldură așteptat la final de săptămână
Prognoza ANM pentru intervalul 22 iulie – 4 august anunță vreme călduroasă în următoarea perioadă, cu șanse scăzute de ploaie: Media temperaturilor maxime nu va depăşi 28 de grade Celsius în primele două-trei zile, dar apoi va creşte, astfel că în week-end şi la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în…
Vremea se încălzește, ploile rămân
Potrivit prognozei ANM pentru intervalul 10-23 iunie, deși va fi ceva mai mult mercur în termometre, instabilitatea atmosferă rămâne ridicată: Dacă în prima zi se vor înregistra temperaturi maxime uşor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei, în următoarele două zile valorile termice diurne marchează o scădere de apoximativ 5 grade, ajungând la o medie de 22…
Vremea rămâne în continuare ploioasă
ANM a publicat prognoza pentru Transilvania în intervalul 3 – 16 iunie. Potrivit prognozei, vremea va continua să rămână ploioasă, chiar dacă se mai înclăzește: Debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme mai răcoroasă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii iunie, dar până pe 10 iunie se vor înregistra temperaturi maxime medii…
Vremea se răcește ușor și sunt de așteptat furtunile
Debutul intervalului de prognoză 20 mai – 1 iunie se va caracteriza printr-o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în ultima perioadă a lunii mai, cu maxime ce se vor menţine, în medie, în jurul valorii de 24 de grade şi minime de aproximativ 10 grade. Între 23 şi 25 mai, vremea se va răci și…
Vremea rămâne caldă, însă vor apărea și ploile
Potrivit prognozei ANM vremea va rămâne în continuare caldă, iar din data de 11 mai ploile însoțite de descărcări electrice se vor înmulți. Iată și prognoza completă pentru Transilvania: Până la data de 9 mai, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme caldă, cu medii în jur de 25 de grade. Între 10 şi 15 mai,…
Cod galben, de mâine și în județul Mureș
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben, în care precizează următoarele: În intervalul 14 martie, ora 12 – 15 martie, ora 10, în vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în cursul zilei de joi, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţă…
Atenție, vineri se întorc ninsorile!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o informare meteorologică de precipitaţii şi intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă vineri, 8 februarie, între orele 2.00 – 16.00. Potrivit ANM, în intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei. La…
Încă o săptămână de vară meteorologică
Vremea continuă să se mențină caldă la începutul lunii septembrie. Potrivit prognozei meteo pentru Transilvania emisă de Administrația Națională de Meteorologie în perioada 4-11 septembrie vom avea doar o zi de ploaie: Valorile termice se vor situa ușor peste mediile climatologice ale perioadei în primele două zile, precum și în a doua parte a intervalului. Între…
Vremea se încălzește și scăpăm de ploi
Potrivit prognozei meteo pentru Transilvania a Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarea perioadă vremea se încălzește, iar probabilitatea unor noi precipitații scade simțitor: După primele 2 zile temperaturile medii vor marca o scădere, mai accentuată la valorile minime, în jurul datei de 15 iunie. Ulterior vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, devenind călduroasă în intervalul…
Vremea instabilă se menține până după 6 iunie
Perioada de instabilitate a vremii urmează să revină, în ciuda zilei ceva mai calde de astăzi. Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru Transilvania precizează că abia după 6-7 iunie vom scăpa de instabilitatea atmosferică: Temperaturile medii vor fi în creştere treptată, spre valori ce vor ajunge să caracterizeze o vreme normală din punct de vedere…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.