Medicii de familie mureșeni, prin Patronatul Medicilor de Familie Mureș și Asociația Medicilor de Medicină Generală – Medicină de Familie Mureș, au transmis, astăzi, o nouă somație de plată către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureș, o nouă somație de plată. Casa de avocatură care reprezintă interesele celor două entități, amintite mai sus,…
Etichetă: asigurari
Grevă generală: Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate asigură program cu publicul între orele 08.00 și 09.00
Persoanele fizice care au de rezolvat probleme administrative la Casa Județeană De Asigurări de Sănătate Mureș vor trebui să meargă la sediul instituției de la prima oră. Asta pentru că angajații casei au intrat în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de astăzi iar programul alocat rezolvării problemelor cetățenilor se desfășoară doar între orele 08.00…
Punctul negru pentru Casa de Asigurări de Sănătate și “viteza” cu care rezolvă problemele
Căpușele din asigurări sug sângele clienților
O sumedenie de procese generate de datorii de sute de mii de lei către service-uri și persoane fizice numai din județul Mureș e „recolta” după ani de zile în care piața asigurărilor, în special cea auto, a fost lipsită de o supraveghere reală și strictă. Puroiul împroșcă periodic, atunci când organismul care supraveghează piața ajunge…
Euroins poate vinde din nou polițe RCA
Ca urmare a unei proceduri de audit complexe derulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Euroins România anunţă recăpătarea dreptului de a vinde poliţe de răspundere civilă auto şi, implicit, reluarea activităţii pe acest segment. Compania a primit astăzi, din partea ASF, Decizia Nr. 742 privind reluarea activităţii de practicare a asigurării obligatorii de răspundere…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.