Potrivit prognozei ANM valabile până pe data de 25 august, vremea în Transilvania se păstrează caldă, cu ploi slabe sau cel mult moderate: Vremea se va încălzi uşor în primele trei zile, astfel încât maximele vor ajunge în medie la valori în jur de 30 de grade Celsius, după care scad până la medii de 24…25…
Etichetă: august
Furtună de declarații naționaliste
Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra…
Cui rămân Salubriserv SA și Complexul President
Decesul neașteptat al omului de afaceri Sorin Ţerbea a lăsat nearanjate succesiunea în vârful principalelor business-uri pe care le derula. Omul de afaceri renunţase, în acte, la mare parte din afacerile sale. Sau a fost altceva la mijloc. Cert este că cele mai importante companii pe care le administra nu îi aparţineau. Ne referim, în…
Gazul şi curentul „liberalizează” sărăcia
Scumpiri, scumpiri, scumpiri. Cam așa se poate caracteriza perioada de până în 2018 în cea ce privește facturile la gaz și la curent, care și așa atârnă greu de buzunarele românilor. Vinovații? Ar fi mulți, dar explicațiile sunt cu duiumul și sună bine, pisica fiind aruncată dintr-o ogradă în alta. Cert este că românul de…
BC Mureș se pregătește de noul sezon
La prima conferinţă de presă a presezonului 2013-2014, preşedintele BC Mureş Cornel Lungu a declarat că echipa a reuşit achiziţii foarte bune până acum și mai are nevoie de un fundaş, un combo-guard, care cel mai probabil, va fi un jucător american de culoare. Clubul duce tratative cu mai mulţi jucători de peste ocean şi…
City’us se pregătește de noul sezon
City’us Tîrgu-Mureș, campioana României la futsal în ultimii 4 ani, și-a reluat pregătirile în vederea sezonului competițional 2013/2014. Obiectivele echipei rămân neschimbate: titlul, Cupa României și o evoluție cât mai bună în UEFA Futsal Cup prin calificarea în Elite Round. La primul antrenament, sub comanda antrenorului Kacso Endre, au fost prezenți următorii jucători: Moldovan, Aszalos,…
Hyundai lansează o nouă platformă web
Hyundai Auto România a lansat noul website, accesibil la adresa www.hyundai-motor.ro. Platforma on-line oferă utilizatorilor săi informații detaliate despre modelele Hyundai și despre serviciile puse la dispoziție de rețeaua autorizată pe plan local, într-o manieră inedită și adaptată celor mai noi standarde grafice. Noul website Hyundai dispune, totodată, de o platformă dedicată accesului de pe…
Neocomunismul
După cum veţi putea citi într-un articol din prezenta ediţie a ziarului Punctul, preţurile gazului şi ale electricităţii se vor dubla sau tripla în următorii ani. Motivul: angajamentul ţării faţă de UE, pentru a aduce preţurile la nivelul Uniunii. Vestea aceasta este cu adevărat supărătoare, nu doar din cauza faptului că efortul multora dintre noi…
Începe vânătoarea de comori
În această perioadă se desfăşoară din plin programul ,,Vera Luduşeană” destinat studenţilor şi elevilor din Luduş. Ideea propusă de studentul Marius Dudilă şi dezvoltată de Ovidiu Pop, consilier al primarului Cristian Moldovan a găsit un ecou favorabil în rândul tinerilor voluntari care organizează activităţi atractive, precum şi la societăţile comerciale care sponsorizează diferitele concursuri prevăzute…
Zeci de premise suspendate
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tîrnăveni, pe toată durata semestrului I din anul 2013, au ridicat, în vederea suspendării şi anulării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 91 de permise, iar ca urmare a defecţiunilor sau a altor nereguli constatate, au fost reţinute temporar 44 de certificate de înmatriculare. Pe lângă acestea, cu…
Outward Bound Entrepreneurship la final
Proiectul internațional“Outward Bound Entrepreneurship”, proiect de un an se aproprie de sfârșit. Promotorul programului este Societatea pentru Tineret Outward Bound România, iar partenerii sunt din 8 alte țări și școli Outward Bound: Hong Kong, Ecuador, Brazilia, Germania, Croaţia, Slovacia, Bulgaria şi Ungaria (5 ţări europene, 3 ţări din afara Europei). Proiectul a avut trei etape mari:…
Asfaltări de 7,2 mil. lei la Sângeorgiu de Mureș
Primăria comunei Sângeorgiu de Mureş a anunţat, vineri, că a demarat cele mai importante lucrări de asfaltare din ultimii 40 de ani din localitate, în urma accesării unei finanţări de 7,2 milioane de lei prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). ‘Valoarea totală a lucrărilor de asfaltare se ridică la 7,2 milioane…
Reconstituire de bătălie la Oarba de Mureș
Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că în cadrul Festivalului de Cântece Patriotice, ce va avea loc în data de 15 august, la monumentul de la Oarba de Mureş, va avea loc o reconstituire a bătăliei pentru cucerirea Cotei 495, din toamna anului 1944, în care şi-au pierdut viaţa…
Campanie împotriva arderilor de miriști
Instituţia Prefectului-Judeţul Mureş demarează o amplă campanie de prevenire şi reducere a cazurilor de incendieri ale miriştilor şi de vegetaţie uscată pe raza judeţului Mureş. În acest context a fost elaborat un complex de măsuri care cuprinde următoarele: · Ordinul nr. 134 din 9.04.2013, emis de prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu privind aprobarea Planului de…
Concert la Sinagogă, vineri de la ora 17:00
Vineri, 9 august, de la ora 17.00, în Sinagoga de pe Str. Aurel Filimon din Tîrgu-Mureș va avea loc un concert susținut Cvartetul Leonor din Madrid, participant de asemenea la festivalul Academia Sighisoara. Liderul comunității evreiești din Tîrgu-Mureș Vasile Dub spune că evenimentul are loc sub egida “Sinagoga isi deschide portile” și este așteptat să…
Șapte persoane aduse la IPJ pentru audieri
În urma a 21 de percheziţii domiciliare efectuate joi în judeţele Mureş şi Harghita, poliţiştii au adus la audieri şapte persoane, suspectate de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, cu un prejudiciu estimat la circa 50.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, Andreea Pop, a declarat că furturile respective fac…
3 luni de manifestări la centenarul Palatului Culturii
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Minodor Dobre, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că începând din luna septembrie, până la finele lunii noiembrie, la Târgu Mureş vor avea loc manifestări culturale de amploare, în cadrul Programului de interes public judeţean ‘100 de ani de la construirea Palatului Culturii’. ‘Vom organiza, începând cu 3 septembrie,…
Coreeni interesați să investească în Digital Mureș
Consultantul şef al Agenţiei Naţionale pentru Promovarea Industriei IT din Coreea de Sud (NIPA), Yoonsik Kim a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că instituţia guvernamentală coreeană va finanţa studiul de fezabilitate pentru ca municipiul să devină un oraş inteligent (Smart City), conform Strategiei Digital Mureş. ‘Suntem aici pentru a realiza…
Orange din nou cu semnal căzut, dar nu există plângeri
Operatorul de telefonie mobilă continuă și astăzi să aibă probleme mari cu acoperirea la Tîrgu-Mureș, din nou la o oră de vârf. Abonații sau posesorii de cartelă nu pot beneficia minute în șir de serviciul de voce și nici de cel de date. Cu toate acestea, deși am cerut ieri o poziție oficială din partea…
Percheziții la suspecți de furturi din locuințe
În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Mureş efectuează 22 de percheziţii domiciliare în judeţele Mureş şi Harghita, la mai mulţi suspecţi de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale. La acţiune participă şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Harghita, precum şi de la mai multe secţii de poliţie rurală. Sunt căutate 22…
ProEtnica redevine festival de sine stătător
Suspendat din 2010 din lipsă de finanţare şi inclus în 2012 în cadrul Festivalului Sighişoara Medievală, Festivalul Intercultural ProEtnica se reia din acest an, de la ediţia a XI-a, ca manifestare de sine stătătoare, a anunţat miercuri Primăria Sighişoara. Potrivit acesteia, la ediţia a XI-a a Festivalului ProEtnica, programat în perioada 29 august – 1…
Amenzi de 25.000 lei pe linie de protecția muncii
În urma celor 70 de controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş în luna iulie la agenţii economici de pe raza judeţului, trei angajatori au fost amendaţi cu suma totală de 25.000 lei pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor. ‘Echipele de control au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale,…
Cod galben de caniculă în Mureș
Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic, valabilă joi şi vineri, în şase judeţe din partea de vest a ţării. Astfel, în zilele de 8 şi 9 august, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi…
Probleme în rețeaua Orange de aproximativ o săptămână
Operatorul de telefonie mobilă Orange are probleme din ce în ce mai serioase cu acoperirea la Tîrgu-Mureș. Rețeaua are probleme constant de aproximativ o săptămână, când a picat câteva ore în plină zi. Problema a fost recunoscută de cei de la Orange pe pagina oficială de Facebook a operatorului, însă ulterior au șters sesizarea făcută…
Examen de admitere la UMF și în toamnă
După ce a rămas cu locuri scoase la concurs neocupate, Universitatea de Medicină și Farmacie organizează un nou examen de admitere în luna septembrie. Sunt vizate urmatoarele programe de studii: Farmacie, Asistență de Farmacie și Educație fizică și sportivă. Pentru cei interesați, perioada de înscriere este 11-13 septembrie, urmând ca proba scrisă sau proba de specialitate să…
Teodor Jucan este noul căpitan al BC Mureş
Teodor Jucan este noul căpitan de echipă la Bc Mureş. După plecarea lui Liviu Dumitru, “Juki” va prelua prerogativele de “şef al vestiarului”. Jucan s-a accidentat sezonul trecut, iar acum şi-a revenit complet şi este prezent la datorie cu o poftă extraordinară de joc şi muncă. Sursa: BC Mureș
57 de copii născuți la Clinica de Reproducere Umană
În urma procedurilor efectuate la Clinica de Reproducere Umană din Sângeorgiu de Mureş, în cei doi ani de funcţionare s-au născut 57 de copii, iar alte 116 sarcini sunt în curs, a anunţat marţi conducerea instituţiei. ‘Sărbătorim doi ani de activitate a clinicii noastre şi noi toţi suntem foarte bucuroşi de rezultatele obţinute în aceşti doi…
Florea invită „Peninsula” să revină la Tîrgu-Mureș
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, le-a transmis marţi organizatorilor Festivalului Peninsula (Felsziget în limba maghiară) că îi aşteaptă să se reîntoarcă în acest oraş, după problemele pe care manifestarea le-ar fi avut în judeţul Cluj, unde a fost organizată în acest an. ‘Pe cei de la Felsziget îi aştept să se întoarcă acasă. Au jucat…
25 de noi cazuri de muncă la negru descoperite de ITM
Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a efectuat, în luna iulie, 117 controale la agenţii economici de pe raza judeţului, pentru depistarea muncii nedeclarate, în urma cărora au fost identificate 25 de persoane care lucrau fără forme legale pentru 12 angajatori. ‘În urma controalelor, inspectorii ITM Mureş au sancţionat,…
Investiție de 300.000 de euro în aparatură la Nova Vita
Centrul Medical Nova Vita a anunţat, marţi, achiziţionarea unui echipament ultramodern pentru departamentul de Recuperare Medicală şi Sportivă, necesar recuperării neurologice a pacienţilor care au suferit atacuri cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale sau diverse forme de atrofie musculară şi alte afecţiuni, în urma unei investiţii care s-a ridicat la 300.000 euro. ‘Echipamentul se numeşte Lokomat şi va…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.