Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat vineri, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că autorităţile de la Budapesta derulează mai multe programe de sprijinire a maghiarilor din afara graniţelor, interesul fiind acela ca maghiarii să rămână pe plaiurile natale, iar Ungaria să aibă relaţii bune cu ţara în care aceştia trăiesc….
Etichetă: bune
Dealurile mureșene îți oferă o diversitate de vinuri de calitate numai bune de degustat
Dacă ești pasionat de vinuri, dealurile mureșene îți oferă o diversitate de vinuri de calitate numai bune de degustat. În ultimii ani turismul viticol a luat amploare în România, iar județul Mureș nu stă deloc rău la acest capitol. Iată cele mai importante crame, unde poți savura vinuri locale, făurite cu măiestrie: – Crama Liliac…
UDMR Târgu Mureş: Din 2012 nu am obţinut rezultate atât de bune la alegerile locale
Preşedintele UDMR Târgu Mureş, Kovacs Mihaly Levente, a declarat, joi, că organizaţia nu a mai obţinut rezultate atât de bune în alegerile locale de la scrutinul din anul 2012. “Municipiul Târgu Mureş a câştigat din nou. Sunt deosebit de fericit şi mândru pentru faptul că am reuşit să obţinem rezultate bune nu doar la nivel…
(P) “Multe lucruri bune se întâmplă atunci când muncim împreună”
“Multe lucruri bune se întâmplă atunci când muncim împreună. Așa a luat naștere ”Festivalul Savori si tradiții mureșene” a declarat ieri seara Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș la festivalul organizat în Cetatea din Târgu Mureș, înainte de spectacolul de gală al Ansamblului Artistic Mureșul. Președintele CJ a subliniat că acest festival s-a născut cu scopul de…
(P) Vești bune pentru târgumureșeni: avem planuri reale pentru construcția drumului de ocolire
AEP 24240353 Pentru viitorul și dezvoltarea Târgu Mureșului, este necesar să fie demarată de urgență construirea unui drum de ocolire modern. Primarul Soós Zoltán a declarat: „am împărțit cei 14 kilometri în șapte tronsoane, astfel încât lucrările propriu-zise să poată fi începute cât mai repede. Pe diferitele părți ale tronsonului există probleme de proprietate și…
Schimb de experiență și bune practici
În perioada 15-19 aprilie 2024, Promotorul de proiect – Municipiul Sighișoara a primit vizita reprezentanților partenerului donor –Partener III-, specialiști din cadrul municipiului Trondheim, Norvegia, dl. Thomas Hugaas Molden – Șeful personalului executiv al orașului al Consilierilor Unitatea de Protecție Civilă și dl. Even Ytterhus – specialist în Sănătate și bunăstare, Prevenirea criminalității. În cadrul…
(P) Asigurăm condiții de viață mai bune pentru mureșeni cu fonduri europene
În ultimii 4 ani am mobilizat fonduri europene pentru realizarea a peste 27 de proiecte majore pentru dezvoltarea județului Mureș. O parte din acești bani au fost cheltuiți pentru modernizarea rețelei de drumuri. În perioada 2020-2024 peste 150 km de drumuri din județ au fost reasfaltate. Am reabilitat complet tronsoanele Sighișoara-Agnita și drumul Ungheni-Mica-Târnăveni. Lucrările…
Handbal: CSM Târgu Mureș printre cele mai bune 24 de echipe
Fapt confirmat şi matematic, echipa noastră de junioare II s-a calificat în grupele Valoare ale Campionatului Naţional! Fetele antrenate de fraţii Pop chiar dacă știau de câteva etape că vor juca în grupele Valoare, au trebuit sa aștepte să fie confirmat și matematic acest lucru. Astfel formaţia noastră s-a calificat printre cele mai bune 24…
Se mai schiază pe unele pârtii din judeţul Harghita, condiţiile cele mai bune, în zona Harghita-Mădăraş
Unele pârtii din judeţ sunt încă funcţionale, în ciuda temperaturilor ridicate din ultima perioadă, cele mai bune condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind la domeniul schiabil Harghita-Mădăraş. Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Fekete Örs, a declarat pentru AGERPRES că acest sezon a fost unul foarte slab pentru administratorii pârtiilor de…
Parlamentului Ungariei din Budapesta considerat printre cele mai bune atracții turistice din lume
Rețeaua globală de depozitare a bagajelor Stasher a stabilit clasamentul celor mai proaste și mai bune obiective turistice în 2023. Pentru a întocmi această listă au fost analizate recenziile Google, ratingul de siguranță turistică, accesibilitatea și cazările din apropiere, scrie TF1. Studiul Stasher încoronează clădirea Parlamentului Ungariei din Budapesta drept atracția turistică numărul unu din lume, obținând…
HOCHEI: Două meciuri bune din trei…
Echipa noastră U17 a fost învinsă de două ori de Odorheiu Secuiesc, dar a fost o diferență mare între cele două întâlniri, în timp ce echipa noastră U15 a fost foarte aproape de a puncta. Meciul de vineri al echipei U17 a fost dominat de oaspeți pe tot parcursul meciului, iar echipa noastră, condusă…
Elevii maghiari se pare că au avut rezultate mai bune la PISA 2022, decât cei care învață în limba română
„Una dintre noutățile PISA 2022 a fost că performanța sistemului de învățământ în limba maghiară din România a fost măsurată separat. Se pare că elevii care studiază în limba maghiară au avut rezultate mai bune la toate cele trei teste, matematică, citire și științe ale naturii, decât media națională a elevilor care învață în limba…
Concurs pentru desemnarea celei mai bune turte dulci de casă la Târgu Secuiesc
Primăria municipiului Târgu Secuiesc şi Fundaţia Wegener Pro Sanitate organizează şi anul acesta un concurs pentru desemnarea celei mai bune turte dulci de casă. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni – turtă dulce tradiţională şi reform (fără lactoză, gluten şi zahăr), iar participanţii se pot înscrie individual sau în echipă. “După succesul de anul…
Punctul negru pentru colectarea de frunze în pungi de plastic. Un produs organic cu proprietăți bune pentru sol aruncat într-un plastic poluant
Schimb de experiență și de bune practici
Vești bune de pe șantierul A3 Chețani – Luna
Tirgumureșeanul Kodok Marton, cunoscut pentru activitatea sa de monitorizare a lucrărilor de mare infrastructură a publicat, astăzi, un fotoreportaj de pe șantierul Autostrăzii A3, direcția de la Luna înspre Chețani, unde lucrează asocierea Strabag – Geiger. “Șantierul arată destul de bine. Au recuperat din zonele cu probleme. La limită dar pare să fie în grafic…
Vești bune pentru fermieri: sunt șanse reale să se reia producția de îngrășăminte românești, la Târgu Mureș
🔹️Azomureș îsi dorește reluarea producției de îngrășăminte la 50% din capacitatea totală a fabricii, începând cu luna octombrie 2023: ♦️ NPK♦️Azotat de Amoniu♦️Nitrocalcar♦️Amoniac Deputat: Dumitrița Gliga
Rezultate bune pentru samuraii din Voiniceni la Turneul International de Judo „Temerarul” Sibiu
Samuraii au inceput sezonul de toamna 2023 cu o participare la un puternic turneu international de judo, care a avut loc la Sibiu, in zilele de 16 si 17 septembrie 2023. Fiind prima competitie dupa o pauza competitionala de 2 luni, asteptarile nu au fost mari, astfel ca o medalie de aur si 2 de…
Szijjártó: Cu cât mai bune sunt relaţiile româno-ungare, cu atât mai bine este pentru comunitatea maghiară din Transilvania
Trebuie să menţinem cele mai bune relaţii posibile cu ţările vecine, pentru că este benefic şi pentru comunităţile naţionale maghiare de peste hotare, aşa cum se vede în mod clar în cazul Ungariei şi României – a declarat joi, la Budapesta, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó. Potrivit comunicatului remis…
Prefectul Ciprian Dobre: Viitorul e pe mâini bune la Ungheni
Prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a fost prezent astăzi la inaugurarea unei noi baze sportive la Morești (Ungheni), alături de reprezentanți ai Federației Române de Fotbal. “Viitorul e pe mâini bune la Ungheni. O bază sportivă modernă a fost inaugurată azi la Morești, sat aparținător al Ungheniului. Pe lângă faptul că este cea mai modernă…
Cele mai bune centre de echitație din județul Covasna
Vizitează centrele de echitație din județul Covasna și vei avea o experiență nemaipomenită. Nu trebuie neapărat să fi un călăreț experimentat; oricine poate încerca călăritul. Am adunat centrele de echitație în ordine alfabetică din județul Covasna și iți recomandăm să le vizitezi și încerci pe toate! Articol apărut în 2020 Centrul de Echitație Barabás Centrul…
Care sunt cele mai bune orașe studențești din lume? Trei centre universitare din România, prinse într-un top internațional
Cluj-Napoca a fost desemnat și în anul 2023 cel mai bun oraș studențesc al României, conform clasamentului QS al celor mai bune orașe academice pentru studenți, unde se plasează însă doar pe locul 137 la nivel internațional. În clasament apar, de asemenea, Bucureștiul și Timișoara. Potrivit informațiilor date recent publicității, în România, prima poziție este ocupată de…
Schimb de experiență și bune practici între UMFST și Universitatea Le Havre Normandia
Disciplina Tehnologie farmaceutică și cosmetologie din cadrul Facultății de Farmacie, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, ṣi Laboratorul de cercetare în chimie organică și macromoleculară din cadrul Universității Le Havre Normandia, Franța, au derulat, perioada 10-18 iulie 2023, mai multe activități comune în cadrul proiectului de colaborare XL CHEM (Graduate School of Research). Sub coordonarea prof….
Târgu Mureș este câștigătorul celei de-a 5-a ediții a Concursului de bune practici „Orașul durabil”
Municipiul Târgu Mureș este câștigătorul celei de-a 5-a ediții a Concursului de bune practici „Orașul durabil”, la categoria județe și municipii, competiție dedicată autorităților locale din România. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Franței în România. Distincția a fost oferită pentru proiectul intitulat “ECOCARTIER ÎN TÂRGU MUREȘ – Proiect de regenerare urbană în zona blocurilor…
Rezultate bune la lupte pe plajă pentru ACS Lupte BSG Târgu Mureș
Finala Campionatului Național de Lupte pe Plajă.Luptătorii U 15au luat startul pe plaja de la Costinești!Peste 500 de sportivi (62 de cluburi )au concurat azi pe nisip. -ACS LUPTE BSG TARGU MURES,a obținut următoarele rezultate: Goran Ionuț Lunka Sándor Florea Laurențiu Sővér Hanna În clasamentul pe cluburi: ACS LUPTE BSG 75 p CSM Cluj Napoca…
Profesorii maghiari din judeţul Békés merg în România să predea, deoarece chiar și acolo salariile sunt mai bune
Profesorii ungari din judeţul Békés merg în România să predea, deoarece chiar și acolo salariile sunt mai bune, spune preşedintele proaspăt ales al Organizaţiei Sindicale a Pedagogilor, Tamás Totyik, într-un interviu acordat portalului Pénzcentrum, arată Agenția de presă Rador Liderul de sindicat a subliniat că nu este plătită munca ce… Citește articolul complet
AUTOMOBILISM: Rezultate bune și acceptabile la Raliul Argeşului
A doua etapă a campionatului de raliuri s-a desfășurat în weekend în zona Pitești, iar cele 4 probe de viteză pe care toată lumea le aștepta au avut loc pe Transfăgărășan. Cu mașina #272, familia Turzai s-a descurcat bine și în această probă, terminând pe locul 2 la categoria anul fabricaţiei și pe locul 3…
Polenul și fagurii, cele mai bune energizante
Care sunt cele mai bune energizante? Polenul și fagurii. Și când vă simțiți obosiți, și în zilele lungi de vară, în care vreți să concentrați toată distracția. Istoria mierii sălbatice în hrana oamenilor are aproape 10 milenii. Iar de pe vremea Egiptului antic e folosită pentru proprietățile ei curative. În continuare medicii ne recomandă un…
Rezultate bune pentru CSS Tg Mureș la Cupa României U17 la Buziaș
Sportivii de la CSS Tg Mureș au obținut următoarele rezultate : Negura Andrei loc 1 Csipkes Balazs loc 1 Peterlaceanu Larisa loc 2 Man Gabriel loc 3 Kelemen Mark loc 3 Pacurar Andrei loc 3 Man David loc 3 Samarghitan Denis loc 3 Loc 2 în clasamentul pe cluburi Campionatul Național pe Echipe U17 CSS…
Rezultate bune la înot pentru înotătorii de la H2O Team Târgu Mureș
In zilele de 18-19 martie si 25-26 martie au avut loc Etapele Regionale de inot pentru Copii 10-11 ani, respectiv Cadeti 12-13 ani, care pentru sportivii din partea de nord a tarii a fost organizat la Baia Mare. La categoria Copii H2O Team a luat parte la aceasta competie cu sportivii László Dóra (11 ani),…