Universitatea Petru Maior (UPM) din Târgu Mureş a avut de suferit ca urmare a scăderii masei de absolvenţi de liceu, iar unele specializări au un număr insuficient de studenţi, a declarat marţi, prof. dr. Călin Enăchescu, rectorul universităţii, în cadrul colocviului academic ‘Şcoala inovativă şi perspectiva studiilor universitare’. Astfel, Universitatea ‘Petru Maior’ împreună cu Inspectoratul…
Etichetă: Călin Enăchescu
Greii UPM faţă în faţă
Pentru funcţia de rector al UPM candidează prorectorul didactic al universităţii, Călin Enăchescu, respectiv Ramona Neag, unul dintre şefii Facultăţii de Studii Economice, Juridice şi Administrative. Săptămânalul Punctul i-a ,,pus față în față” pentru a vedea cine merită mai mult funcția de rector. Citiți în continuare ce a ieșit… Prof. univ. dr Ramona Neag Rep.:…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.