Academia de Științe Medicale din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează, sub egida Academiei Române, începând de miercuri, 25 septembrie 2024, până vineri, 27 septembrie 2024, a treia ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare din țară. Deschiderea oficială a…
Etichetă: cercetare
În Ungaria s-a înfiinţat Institutul de Cercetare pentru Protecţia Suveranităţii
În Ungaria s-a înfiinţat Institutul de Cercetare pentru Protecţia Suveranităţii, iar Lánczi Tamás, preşedintele Oficiului pentru Protecţia Suveranităţii, l-a numit pe generalul-maior în rezervă József Horváth, expert în securitate, la conducerea institutului. Potrivit comunicatului remis, marţi, de Oficiul pentru Protecţia Suveranităţii agenţiei ungare de presă MTI, „Institutul de Cercetare pentru Protecţia Suveranităţii a fost creat…
Conferința națională „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat” la UMFST
Specialiști din domeniile: diabet, cardiologie, endocrinologie, medicină internă, dermatologie, neurologie, nefrologie, oftalmologie, medicină de familie, genetică, chirurgie vasculară și nutriție sunt invitați să participe, în perioada 25-27 septembrie 2024, la a treia ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”. Evenimentul științific este organizat de Academia de Științe Medicale din România, în colaborare…
Conferința națională „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”
Academia de Științe Medicale din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, organizează, sub egida Academiei Române, în perioada 25-27 septembrie 2024, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, a treia ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare…
Tabăra internațională de rezidențe artistice și de cercetare în domeniul artelor performative – Legături, revine la Saschiz
Cea de-a treia ediție a taberei internaționale de rezidențe artistice și de cercetare în domeniul artelor performative – Legături, revine la Saschiz între 18-24 august. Producții independente de dans, performance, concertele de jazz, expoziții de artă plastică și fotografie vor fi aduse în fața publicului și participanților vor fi însoțite de o serie de dezbateri și…
Anunț mediu pentru lucrarea:”CONDUCTE, ECHIPAMENTE SI INSTALAȚII TEHNOLOGICE PENTRU PUNEREA ÎN PRODUCȚIE A SONDELOR DE CERCETARE 5 HEREPEA ȘI 6 HEREPEA și ALIMENTARE CU APĂ GRUP 5 HEREPEA”
(Video) Cercetare în premieră dedicată viorilor, în proiectul MINOVIS
iolonistul Alexandru Tomescu, Fabrica de Viori Gliga din Reghin şi numeroşi specialişti în domeniul sunetului, profesori şi studenţi participă la o cercetare de amploare, care poate reprezenta o premieră cel puţin în Estul Europei, în cadrul proiectului “Modele inovative de viori comparabile acustic şi estetic cu viorile de patrimoniu – MINOVIS” al Universităţii “Transilvania” din…
Proiect pentru dezvoltarea unui laborator de creație, cercetare și inovare artistică
Institutul de Cercetări Teatrale și Multimedia din Târgu-Mureș (ICTM) din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș (UAT) și Teatrul „Studio” din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Asociația culturală „ART12PM” din Paris și Institutul Francez din România (IFRo) organizează în perioada 9-14 octombrie 2023 proiectul „ContempL – LiSiLoG” – WHEN BODY PLAYS.Creat la inițiativa coregrafului, dansatorului…
Incendiu în curtea stațiunii de cercetare din Sângeorgiu de Mureș
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș intervin în localitatea Sângeorgiu de Mureș, în urma izbucnirii unui incendiu la o cladire și o anexă gospodărească la un operator economic. La fața locului s-au deplasat cu două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă. Incendiul este…
Conferința Națională „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”la Târgu Mureș
Academia de Științe Medicale din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, organizează, în perioada 27 – 29 septembrie 2023, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, a doua ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare din țară….
Poliția cumpără 200 de sisteme de cercetare 3D la fața locului a accidentelor. Polițiștii au acum doar ruleta
Inspectoratul General al Poliției Române a scos la licitație în SICAP un contract de 53 de milioane lei pentru achiziția în doi ani a până la 200 de sisteme multimodale de cercetare la fața locului a accidentelor rutiere, în încercarea de a depăși etapa ruletei și benzii decimetrice cu care… Citește articolul complet
Finanțare de 7 milioane de lei pentru cercetare, dezvoltare și inovare la UMFST
Am semnat astăzi, la sediul Guvernului, în numele Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade”, un nou contract de finanțare în valoare de 7.000.000 lei, în cadrul Investiției 8 „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare”, parte a Componentei 9 a…
O sală de ședințe a unui institut de cercetare american a primit numele târgumureșeanului dr. Vajda Szilárd
Informaticianul dr. Vajda Szilárd și-a început activitatea la Târgu Mureș în urmă cu mai bine de douăzeci și cinci de ani, a mers la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj pentru studii de licență, apoi a călătorit până în SUA, la Ellensburg, Washington, la Universitatea Central Washington, unde a ajuns profesor (associate professor) de informatică al departamentului…
Laboratoare de creaţie şi cercetare exploratorie în artele performative la Conferinţele Americii Latine – Multiculturalidad
Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi Institutul de Cercetări Teatrale şi Multimedia din Târgu Mureş, organizează, începând de luni până în 3 martie, Conferinţele Americii Latine Multiculturalidad (CALM) care urmăreşte promovarea excelenţei în cercetare, prin dezvoltarea de activităţi ştiinţifice şi de formare cultural-artistice, cu scopul realizării unor proiecte inter- şi trans-continentale. Conferinţele Americii Latine…
Efectul îngrăşămintelor la Turda
Azomureş derulează în colaborare cu Staţiunea de Cercetare Agricolă Turda un program de cercetare a efectelor îngrăşămintelor asupra culturilor de cereale şi asupra solului. Rezultatele preliminare ale cercetării vor fi prezentate în cadrul evenimentului “Ziua Grâului” ce se va desfăşura în data de 19 iunie 2014, ora 9.30, la Staţiune de Cercetare de la Turda….
Procuror cercetat de DNA pentru corupție
Procurorii Direcţiei Naționale Anticorupție desfășoară cercetări într-o cauză penală privind infracțiuni de corupție care implică un magistrat procuror din cadrul unui parchet de pe lângă judecătorie, din raza de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureş. Faţă de magistratul procuror s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul a două infracţiuni de luare…
Aeroportul, într-un proiect european de cercetare
Aeroportul Internaţional “Transilvania” Târgu Mureş, alături de renumitul Aeroport Schiphol din Amsterdam, face parte dintr-un proiect de cercetare finanţat de către Comisia Europeană în cadrul PC7 – Program – Cadru pentru cercetare al Uniunii Europene, împreună cu aeroporturile din Madrid şi Viena. Proiectul îşi propune reducerea duratei călătoriei aeriene “din ușa în ușa” din orice…
Burse de cercetare de 36.000 de euro
Conducerea Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, începerea perioadei de depunere a aplicaţiilor pentru cea de-a doua ediţie a burselor de cercetare, în valoare de 36.000 de euro destinaţi finanţării proiectelor de cercetare pe tema efectelor consumului moderat de bere asupra sănătăţii….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.