Concertele se vor desfășura vineri, 9 februarie începând cu orele 10.00 (secția română), respectiv 11.00 (secția maghiară) și vor fi susținute de către Corul Mixt și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș. Dirijorul concertelor educative va fi Jascha von der Goltz (Germania), iar tema acestor concerte va fi Oda bucuriei.
Etichetă: concerte
Târgu Mureș: Revelion în stradă cu concerte, fără foc de artificii
Și în acest an Primăria Târgu Mureș va organiza un spectacol în stradă cu ocazia Revelionului. Târgumureșenii vor putea celebra trecerea dintre ani la un concert cu trupele Red Parlament (a târgumureșenilor Doru Isăroiu – voce, Vali Isăroiu – tobe) și Zanzibar. Concertele se vor desfășura pe scena care va fi amplasată în Piața Victoriei,…
(Foto) Ziua Națională încheiată cu retragerea cu torțe dar și concerte la Târgu Mureș
Seara de 1 Decembrie s-a încheiat la Târgu Mureș cu o retragere spectaculoasă cu torțe pe următorul traseu: Garnizoana Mureș – strada Victor Babeș, Bdul. Cetății, strada Avram Iancu, Piața Bernady, Piața Trandafirilor- Piața Victoriei; urmată de spectacole susținute de Ansamblul Artistic Profesionist ”Mureșul, În recital: Ovidiu Furnea, Ina Todoran, Mihaela și Ciprian Istrate, Ioan…
Concerte lecție și educative susținute de Filarmonica mureșeană
Vineri, 24 noiembrie, Filarmonica târgumureșeană vă invită la 2 concerte educative pentru copii, prezentate de doamnele profesoare Carla Gliga și Fülop Klára. Concertele vor începe la ora 12.00 (secția română) și ora 13.00 (secția maghiară) și vor fi susținute de către participanții Concursului Internațional de Pian Târgu Mureș.
Concurs de gătit, concerte sau întreceri sportive, la o ediţie de poveste a Cea1 Borsec Festival
O nouă ediţie a Cea1 Borsec Festival va avea loc în perioada 13 – 16 iulie, în cunoscuta staţiune harghiteană, toţi cei interesaţi fiind aşteptaţi cu programe diverse, din care nu vor lipsi deja celebrul concurs culinar, concerte pentru toate gusturile, întreceri sportive sau activităţi pentru copii. “Cea1 Borsec Festival a pregătit pentru această vară…
Spectacole de echitaţie şi acrobaţie, concursuri hipice, proiecţii de filme şi concerte la Galopiada secuiască
Galopiada secuiască, unul dintre cele mai populare concursuri hipice din Transilvania, va avea loc anul acesta în perioada 9-11 iunie pe Dealul Pivniţele Mari din localitatea Moacşa, au anunţat organizatorii. Pe lângă tradiţionalele competiţii, în program sunt cuprinse spectacole de echitaţie şi acrobaţie, proiecţii de filme, concerte, activităţi pentru copii, precum şi un târg meşteşugăresc…
Concerte lecție și educative pentru copii susținute de Filarmonica Târgu Mureș
Filarmonica de Stat Târgu Mureș susţine și în luna aprilie concerte lecție și educative pentru copii.Concertele vor avea loc: pentru secția română vineri, 21 aprilie 2023, de la ora 12, prezentat de moderatoarea Dr.Carla Gliga pentru secția maghiară vineri, 21 aprilie 2023, de la ora 13, prezentat de profesoara Fülöp Klára. Evenimentele vor fi susținute de către Orchestra…
Concerte lecție și educative pentru copii susținute de Filarmonica din Târgu Mureș
Filarmonica de Stat Târgu Mureș susţine în mod regulat concerte lecție și educative pentru copii.Concertele vor avea loc: pentru secția română vineri, 3 martie 2023, de la ora 12, prezentat de moderatoare Dr.Carla Gliga pentru secția maghiară vineri, 3 martie 2023, de la ora 13, prezentat de profesoara Fülöp Klára. Evenimentele vor fi susținute de către Orchestra Filarmonicii…
Festival medieval și multe altele la Cetatea Tîrgu Mureș, în acest weekend
Festivalurile, voia bună și cultura continuă și toamna la Tîrgu Mureș. Între 8 şi 10 septembrie ordine cavalereşti şi trupe de muzică medievală vor reînvia între zidurile cetăţii atmosfera medievală la festivalul MedievArtFest Tîrgu Mureş. De asemenea, tot în cetate, tot în weekend-ul 8-10 septembrie suntem invitaţi cu mic cu mare la Festivalul Lucrat de…
Program muzical bogat la Alter-Native
Deşi filmele joacă rolul principal, nici muzica de calitate nu va lipsi de la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alternative, care se va desfăşura la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, în perioada 6–10 noiembrie. În cele 5 zile ale festivalului publicul va avea ocazia să asculte 4 concerte ale unor muzicieni…
Direcția 5 și Cargo la Zilele Tîrnăveniului
Primăria Tîrnăveni organizează în perioada 23-25 august Zilele Orașului, cu ocazia a 735 de ani de la prima atestare documentară a localității. Printre formațiile care vor concerta se numără Direcția 5, Anna Lesko, Ducu Bertzi sau Cargo. Programul complet pe zile este următorul: VINERI 23 AUGUST 18:00 Parada caleștilor și bătaia cu flori la şosea…
Astăzi începe festivalul Peninsula
Concertele susţinute de ‘Şuie Paparude’, ‘Alboroşie’ şi Paul Kalkbrenner vor deschide, joi, Festivalul de muzică Peninsula, în prima sa desfăşurare pe Valea Gârbăului, la doi kilometri de cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, după ce organizatorii au optat, în acest an, pentru mutarea evenimentului de la Târgu-Mureş. Programul primei zile include şi concertele Negura Bunget, Mango, Modul…
Astăzi începe Festivalul Văii Mureșului Superior
Astăzi începe a noua ediție a Festivalului Văii Mureșului Superior, deschiderea festivă fiind programată la ora 17:00. De la ora 18:30 începe și programul artistic, care se va încheia după miezul nopții. Capetele de afiș de astăzi sunt soliștii Mihaela Sabău, Ciprian Istrate, CRBL și Ansamblul Artistic Rapsodia Călimanilor. Sâmbătă programul începe la ora 13:00,…
Weekend cu jazz la J’ai Bistrot
J’ai Bistrot are programate două concerte de jazz în această săptămână. Joi 15 Noiembrie cântă Iordache și Sorin Romanescu, iar vineri Alina Manole & Friends. Iordache este saxofonist, compozitor si aranjor. A colaborat de-a lungul timpului cu Harry Tavitian, cu formatiile Timpuri Noi si Orient Express, cu Vlaicu Golcea, Marta Hristea, Maria Raducanu, Mircea Tiberian. Din 2004…
Program încărcat la Jazz&Blues săptămâna viitoare
Luni, 5 martie, ora 18:30 penultimul concert de muzică clasică din această stagiune al studenților de la Academia „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca în Jazz&Blues Club. Repertoriul lor conține lucrări ai maeșrilor: Robert Muczynski și Franz Danzi. Intrarea este liberă! Luni, 5 martie, ora 20:00 CASĂ DE DANS POPULAR maghiar. În cadrul acestei seri veți învăța dansuri…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.