Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, miercuri, că, în urma celor 71 de controale efectuate pe parcursul a 10 zile, inspectorii de muncă au depistat 34 de persoane care lucrau fără forme legale. Potrivit directorului instituţiei, Andrei Mureşan, din cei 40 de angajatori controlaţi, 11 au fost sancţionaţi pentru că practicau munca…
Etichetă: controale
Controale la furnizorii de servicii medicale
Casa de Asigurări de Sănătate anunță că va demara controale la furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, începând chiar din această lună. Controalele se vor face prin sondaj, în baza unui ordin dat de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Vor fi verificate serviciile și produsele raportate spre decontare la furnizorii care…
Zece dosare penale pentru muncă ilegală cu minori
Inspectorii de muncă au întocmit 10 sesizări penale pentru nerespectarea condiţiilor de muncă pentru minori, în urma celor 15 controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş în cadrul campaniei naţionale privind prevenirea şi combaterea exploatării tinerilor prin muncă. Potrivit directorului ITM Mureş, Andrei Mureşan, controlul a fost efectuat în perioada 27 august –…
Amenzi de 50.000 de lei date de ITM în 5 zile
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a aplicat în doar cinci zile amenzi în valoare de peste 50.000 de lei pentru muncă fără forme legale şi a făcut o sesizare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş pentru constatarea infracţiunii de primire la muncă a mai mult de cinci persoane fără contract individual de…
Canicula aduce și controale tematice de la ITM
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, marţi, că va iniţia controale pentru a stabili dacă angajatorii respectă măsurile care trebuie luate în perioadele cu temperaturi extreme, în cazul în care indicele de confort termic, temperatură-umiditate, va trece de 80 unităţi. Şeful ITM Mureş, Andrei Mureşan, a arătat că întrucât în judeţul Mureş s-ar…
Atenție, ITM crește numărul controalelor
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş, Andrei Mureşan, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia a intensificat controalele pe linie de sănătate şi securitate în muncă, după ce numai în luna aprilie s-au înregistrat 15 accidente de muncă, soldate cu doi morţi şi 13 cazuri de incapacitate temporară de muncă. ‘În luna aprilie…
100 de angajaţi la negru, depistaţi într-o lună
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a depistat pe parcursul lunii aprilie aproape 100 de angajaţi fără forme legale, a anunţat joi şeful instituţiei, Andrei Mureşean. ‘În perioada 1-30 aprilie, ITM Mureş a efectuat peste 200 de controale la nivelul unor angajatori din judeţul Mureş, care au vizat, în principal, combaterea fenomenului privind munca la negru,…
90 de cazuri de muncă la negru în 2 săptămâni
În urma controalelor efectuate în ultimele două săptămâni de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş în domenii precum prestări servicii, comerţ şi producţie au fost depistate 90 de persoane care munceau fără forme legale, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. ‘Controalele au vizat combaterea muncii la negru, reducerea evaziunii fiscale şi respectarea prevederilor legale referitoare…
Funcționari cu contracte de prestări servicii
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a fost sesizat cu privire la faptul că o primărie de comună din judeţ oferă funcţionarilor publici, pe lângă salariile cuvenite, şi diverse sume de bani pe baza unor contracte de prestări servicii. „Există o situaţie mai aparte. Este un control în curs de desfăşurare. Acolo s-au suprapus atribuţii…
ITM va face controale pe timpul nopții
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că pentru creşterea eficienţei în combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale, efectuează controale inclusiv pe perioada nopţii. „Pentru creşterea eficienţei în combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale, dar şi a respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă a…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.