Peste 34.000 de elevi și 500 de profesori au beneficiat de cursuri de educație rutieră, prim-ajutor, sau pregătire pentru cutremur, ca parte a Programului Național „România în Siguranță”, inițiat de Asociația E.D.I.T., cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și partenerilor Astăzi a avut loc, la Guvernul României, conferința anuală „Educație pentru Siguranță”, inițiată de Asociația…
Etichetă: cutremur
Cutremur resimțit și în Mureș
În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu intensitatea de 5,7 pe Richter, la o adâncime de 40 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Informații despre măsurile și modul de comportare înainte, în…
Simularea unui cutremur la Tîrgu-Mureș – update
Update: Exerciţiul cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea unei situații de urgență generată de cutremur în municipiul Tg. Mureș, planificat în ziua de 29 noiembrie a.c., începând cu ora 1000, se va desfășura sâmbătă, 30 noiembrie a.c., la ora 13.00. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş desfăşoară vineri, începând cu…
Exerciții de simulare a cutremurelor, în școli
Vineri, 18 octombrie și luni, 21 octombrie, de la ora 11:00, timp de 30 de secunde, în școlile din județul Mureș se vor face exerciții pentru testarea cunoștințelor privind reacția în cazul unor cutremure. La exerciții se vor testa modul de reacție a elevilor, a personalului didactic și auxiliar din școli în cazul unor cutremure,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.