Alegerile au trecut, iar rezultatele au fost validate. O parte din parlamentari rămân aceeași, însă avem și nume noi în noul legislativ. Ne-am propus să aflăm cu ce averi pornesc aceștia în noul mandat, așa că am luat în analiză declarațiile de avere completate anul acesta ca obligație a funcției anterioare pe care au îndeplinit-o….
Etichetă: declaratii de avere
Ne conduce o pleiadă de înstăriți
Cei 34 de consilieri județeni, plus președintele Consiliului Județean (CJ) și-au făcut publice declarațiile de avere, după validarea lor în funcție. Dacă ne uităm la averile lor, constatăm că avem la conducere județului o pleiadă întreagă de persoane înstărite. Ciprian Dobre De pildă, dacă începem cu președintele CJ Ciprian Dobre, acesta are nu mai puțin…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.