Autonomia teritorială este o instituţie cheie a participării democratice – a declarat Zsolt Németh, şeful delegaţiei ungare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, înaintea dezbaterii organizate, marţi, la sediul Consiliului Europei din Strasbourg, subliniind că aceasta este modalitatea prin care se pot garanta drepturile omului pentru minorităţi. Dezbaterea intitulată „Convieţuire paşnică între comunităţile etnice” a…
Etichetă: despre
Noutăți despre șoselele de centură din Târgu Mureș, Reghin și Sighișoara
𝐕𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐨𝐜𝐨𝐥𝐢𝐫𝐞 𝐓𝐠. 𝐌𝐮𝐫𝐞𝐬: “Actualizarea Documentației Tehnice – Prestator: ROYAL CD. G2 S.R.L/ SPECIALIST CONSLUTING SRL ; valoarea contractului (fără TVA): 1.868.800 lei Varianta de ocolire Târgu Mureș este localizată în Județul Mureș și are o lungime de 11,643 km, între localitățile Târgu Mureș și Ernei, cu plecare de pe DN13 Brașov – Sighișoara…
Primul documentar românesc despre graffiti şi street art, în premieră la ediţia a X-a a Festivalul Szfera
Primul film documentar românesc despre graffiti şi street art, “De ce scriu ăştia pe pereţi?”, va fi prezentat, în premieră, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului de artă contemporană “Szfera” de la Târgu Mureş, organizat de Asociaţia Vox Novum, în perioada 6-8 septembrie. “Vom avea şi expoziţii de fotografii, precum şi o proiecţie…
Registrul Auto Român dă detalii despre procedura cu privire la schimbarea culorii autovehiculului
Conform oficialilor Registrului Auto Român (RAR) „schimbarea culorii autovehiculului poate fi o opțiune la un moment dat, iar noi vrem să lămurim ce trebuie să facă ulterior proprietarul mașinii pentru a fi totuși în legalitate”.Potrivit Directivei 2007/46/CE, cele 10 culori de bază care pot fi înscrise în cartea de identitate a vehiculului (CIV) sunt alb,…
Dezbatere despre punerea în valoare a celor peste 600 de castele din Transilvania
Transilvania are peste 600 de castele, care ar putea fi introduse în circuite turistice sau pot aduna în jurul lor comunități care pot contribui la valorificarea lor. Cum se pot activa comunitățile în contextul patrimonial? Cum se poate reda viața unui castel proaspăt renovat și ce putem învăța din bunele practici aplicate în alte țări…
Ziua Naţională a Ungariei. Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti a vorbit în Bazilica din Budapesta despre valorile creștine
Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a vorbit despre atacurile împotriva valorilor creştine ale Europei, despre dificultăţile urmării lui Hristos în lumea de azi şi despre moştenirea spirituală a regelui Sfântul Ştefan, marţi, în cadrul slujbei festive, cu ocazia zilei Sfântului Ştefan, în Bazilica Sfântul Ştefan din Budapesta. În predica sa, Aurel Percă a amintit…
Studiu despre obiceiuri tradiţionale cu potenţial de promovare turistică a zonei Dealurile Târnavelor, prezentat la Saschiz
Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş a prezentat vineri, la Saschiz, un studiu despre obiceiuri tradiţionale cu potenţial de promovare turistică a zonei GAL Dealurile Târnavelor, obiceiuri vii sau dispărute, în cadrul “Sărbătorii tradiţiilor şi obiceiurilor locale”. Studiul a fost realizat de cercetătorul Laura Pop şi de muzeograful Orsolya Tatai, iar…
Povești adevărate despre viața la sat: „Mi-am dat seama că mutatul la țară omul îl are în ADN”
Orășenii care au renunțat la agitație pentru viața la sat și cei care încă stau pe gânduri dacă să facă pasul se întâlnesc din nou la festivalul „Mutat la țară – Fest” , care a ajuns la a doua ediție și este unul dintre ambasadorii traiului în comuniune cu natura. Festivalul comunității „Mutat la țară…
Clienții băncilor vor fi notificați despre orice risc informatic al propriului cont printr-un sistem asemănător cu avertizările de la ISU
Legislația bancară se va schimba din ianuarie 2025. Ministerul Finanțelor pregătește o regulă prin care platformele informatice ale băncilor și instituțiilor de creditare vor fi criteriu de avizare pentru funcționare. Banca Națională a României va avea acces, la cerere, la orice informație legată de platformele de tehnologie a informației folosite de bănci. În baza noului…
Marcel Ciolacu a vorbit cu Viktor Orban despre linia de mare viteză București-Budapesta
Premierul român Marcel Ciolacu a discutat vineri la București cu omologul său maghiar Viktor Orban despre linia de mare viteză București-Budapesta. Ciolacu s-a întâlnit vineri cu Orban, premierul Ungariei, țară care deține președinția Consiliului UE în acest semestru, ocazie cu care a discutat despre aderarea României la spațiul Schengen și cu frontierele terestre. Premierul român…
Detalii inedite despre vizita Reginei Maria în urmă cu 100 de ani, la Festivalul Sighişoara Medievală
Participanţii la ediţia a 29-a a Festivalului Sighişoara Medievală, care debutează vineri seara, pot afla detalii inedite despre vizita Reginei Maria în acest oraş, care a avut loc în urmă cu exact 100 de ani şi, totodată, pot vedea concret care erau obiceiurile breslelor din acest burg, cum arătau “protocoalele terapeutice” ale vremurilor demult apuse…
Viktor Orbán a discutat cu Marcel Ciolacu despre relaţiile bilaterale şi aderarea României la Spaţiul Schengen
După discuţiile purtate anul trecut, premierul ungar Viktor Orbán a avut şi în acest an o întâlnire cu premierul român Marcel Ciolacu, la Bucureşti, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului maghiar, vineri, pentru agenţia ungară de presă MTI. Cei doi şefi de guvern au discutat problemele actuale ale relaţiilor bilaterale româno-maghiare….
Marcel Ciolacu va discuta cu omologul ungar Viktor Orban despre aderarea completă la Schengen a României
Premierul Marcel Ciolacu va avea, vineri dimineață, un dejun privat cu omologul ungar Viktor Orban, prilej cu care va fi abordată tema aderării Românie la spațiuul Shengen și cu granițele teresetre, având în vedere că Ungaria deține președinția rotativă a Uniunii Europene, au precizat surse guvernamentale. Citește articolul complet
Realități despre Barajul și Hidrocentrala Răstolița
Astăzi s-au finalizat dezbaterile publice privind obținerea Acordului de mediu, care au avut loc la Deda, Vătava, Răstolița și Lunca Bradului. Toate comentariile primite până la ședințele de dezbatere publică și cele din timpul dezbaterilor se vor centraliza și se vor înainta după etapa de consultare a publicului, titularului de proiect, apoi se solicită PDV…
ANAF a publicat primele informații despre Registrul RO e-Factura obligatoriu
Ambele categorii de contribuabili au obligația de a trimite solicitarea de a se înscrie în registru până la jumătatea anului viitor. Proiectul mai prevede că entitățile care fac parte din una din cele două categorii de contribuabili și care încep să desfășoare activități economice după data de 30 iunie 2025 ”au obligația de a solicita…
Informații despre cazarea în căminele studențești la UMFST
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș informează studenții din anii de studii II – VI cu privire la cazarea în căminele studențești în anul universitar 2024/2025. În etapa 1, pentru obținerea unui loc de cazare, studenții din anii II-VI își vor putea depune cereri online de cazare în platforma: https://cazare.umfst.ro, care va fi deschisă de joi,…
Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea Văii Oltului. Soluţia decentă – devierea traficului pe celălalt mal
Asociaţia Pro Infrastructură transmis, miercuri seară, că este falsă afirmaţia ministrului Transportului, Sorin Grindeanu, potrivit căreia este închiderea traficului pe Valea Oltului este ”singura soluţie” pentru lucrările din zonă. Potrivit specialiştilor, este vorba, de fapt, despre soluţia ”birocratului indolent al CNAIR şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa”….
(P) Despre alegeri și rostul lor – 9 iunie 2024
În ultimele luni, mai multe publicații au început să scrie, plecând de la date Eurostat, că românii trăiesc mai bine decât vecinii noștri de la vest. Potrivit Portofolio.hu sau Index.hu, analiza comparativă a puterii de cumpărare și a veniturilor salariale din cele două țări arată că România a înregistrat cea mai rapidă creștere a salariilor…
Poveşti neştiute despre Avram Iancu, dezvăluite de istorici la 200 de ani de la naşterea sa
O serie de poveşti neştiute despre tinereţea lui Avram Iancu şi despre şederea sa la Târgu Mureş au fost dezvăluite, joi, într-o conferinţă prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la naşterea sa, organizată de Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Şincai”, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – judeţul Mureş şi Asociaţia Transilvană pentru Cultură….
Péter Szijjártó: Ideile nebuneşti despre introducerea serviciului militar obligatoriu european sunt inacceptabile
Ideile nebuneşti despre introducerea serviciului militar obligatoriu european sunt inacceptabile, guvernul maghiar nu va permite sub nici un pretext să trimită tineri din Europa Centrală, printre care şi maghiari, în războiul din Ucraina, a anunţat ministrul ungar de Externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles. La conferinţa de presă care a urmat…
(P) Dumitrița Gliga: “Discuții aplicate despre stadiul proiectelor de infrastructură din județul Mureș”
Cu dl ministru Sorin Grindeanu, discuții aplicate despre stadiul proiectelor de infrastructură din județul Mureș, derulate prin Ministerul Transporturilor CENTURI OCOLITOARE PENTRU MUNICIPII – cu finanțare asigurată prin Ministerul Transporturilor: Sighișoara – câștigător desemnat pentru proiectare și execuție; Reghin – semnare contract pentru proiectare și execuție, după finalizarea contestațiilor; Târgu Mureș : Centura CORUNCA –…
Leonard Azamfirei: Despre bine şi rău
Întoarcerea celuilalt obraz a fost deseori înțeleasă ca un soi de apologie a indulgenței sau a pasivității resemnate. Dar Cel care s-a rugat pentru iertarea unora care „nu știau ce fac”, pe alții i-a condamnat ferm, fără echivoc: „pui de năpârci”, „morminte văruite”. Cuvintele aspre ale Mântuitorului ținteau cu predilecție către cei care îl aveau…
Ce informații despre comercianții online vor fi raportate la ANAF
Până pe 30 aprilie, prestatorii de servicii de plăți online trebuie să transmită către ANAF prima raportare trimestrială despre beneficiarii plăților transfrontaliere din sistemul lor. Supranumită CESOP (Sistemul Electronic Central de Informații de Plată), raportarea îi vizează pe comercianții online care încasează peste 25 de plăți transfrontaliere în fiecare trimestru. Informațiile vor fi detaliate, reiese din instrucțiunile formularului 396…
Bani mulți pentru pensii “ascunse” despre care nimeni nu vorbește. 13 milioane de lei, lunar, doar în județul Mureș
În spațiul public se vehiculează, foarte des, termenul de “pensie specială” în mod eronat și de cele mai multe ori tendențios, inclusiv în cazul pensiilor de serviciu cum sunt cele ale foștilor procurori, judecători, aviatori, funcționari ai Parlamentului sau Curții de Conturi sau chiar în cazul pensiilor militare din Armată, Poliție, Jandarmerie, SRI sau Penitenciare….
Documentarul filmat în 11 țări despre Bölöni, legenda fotbalului care face legătura între etnii se lansează în toamnă
Personajul care dă titlul documentarului este o figură iconică pentru toate grupurile etnice din România, făcând legătura între etnii. Povestea lui Bölöni – o legendă nu este un documentar sportiv tradițional, ci va servi ca o istorie contemporană și socială fascinantă. “László Bölöni este o mare vedetă în România, este cunoscut de omul de pe…
TEDx la Târgu Mureș despre Transhumanism
În data de 4 februarie la Teatrul Național din Târgu Mureș se va dezbate subiectul transumanismului! 12 speakeri cu 12 povești inspiraționale în cadrul unui spectru larg de domenii, cum ar fi știința, arta, business-ul și multe altele: o doză de creativitate pentru un început cu succes al anului 2024. promit organizatorii. Mai multe informații despre…
(Video) Despre Mafia Pădurilor. Interviu cu deputatul Adrian Giurgiu-2
Deputatul USR Adrian Giurgiu înainte să devină deputat a fost, așa cum chiar el se descrie ”un ONG-ist care mi-am dat seama că fără implicare nu avem putere”. Un tânăr pe care nu am de gând să-l laud pentru ceea ce face el acum în calitate de deputat, e an electoral iar publicitatea politică este…
Detalii despre pietonii accidentați luni seara
În această seară, în jurul orei 18:30, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Târgu Mureș, a avut loc un accident rutier, cu 2 victime. Un autoturism condus de un bărbat, de 74 de ani, din Mediaș, ar fi surprins și accidentat o femeie, de 46 de ani și un minor, de 10 ani, din Târgu…
Detalii despre accidentul de duminică seara din centru, când două fete au fost acroșate de un autoturism
Duminică seara, 21 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs în jurul orei 18.11, în Piața Trandafirilor din municipiul Târgu Mureș. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Iași, în circumstanțe ce urmează…
Mașinile BMW din România sunt cele mai avariate. Detalii despre alte mărci
Mașinile BMW din România sunt cele mai avariate, iar Alfa Romeo înregistrează cele mai puține incidente în trafic în România. Porsche, Jaguar și Mercedes-Benz sunt mărcile auto cu cea mai mare valoare medie a daunelor înregistrate. ”Vehiculele marca BMW au ocupat primul loc pe listă. Această observație seamănă cu tendințele din alte țări, BMW fiind…