Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureş, că discuţiile despre creşterea taxelor nu ajută, fiindcă transmit un semnal negativ în piaţă şi descurajează în principal consumul de cultură, inclusiv de carte. “Estimarea noastră e că avem…
Etichetă: editie
A opta ediție a Festivalului de muzică creștină pentru tineret la Târgu Mureș
Fundația Regnum Christi a organizat sâmbătă evenimentul din Piața Teatrului din Târgu Mureș. Un gram de exemplu bun valorează cât o sută de cuvinte.” – Sf. Francisc de Sales Cea de-a opta ediție a Festivalului de muzică creștină pentru tineret El este calea! este cel mai bun exemplu despre cum un grup de tineri entuziaști…
Peste 20 de experţi în Kangoo Jumps, la a III-a ediţie a ‘Euforie pe ghete by Adina Inţa’, la Reghin
Peste 20 de experţi în domeniul sportului Kangoo Jumps, presenteri, instructori şi traineri cu experienţă şi-au anunţat participarea la a III-a ediţie a evenimentului “Euforie pe ghete by Adina Inţa”, organizat de Asociaţia Kangoo Club Reghin. “Asociaţia Kangoo Club Reghin cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin şi al Consiliului Local, în parteneriat cu Kangoo Jumps România,…
(Foto) A doua ediție a festivalului Gusturile Transilvaniei
Asociația Pro Economica Alapítvány a făcut bilanțul scopul celui de-al doilea festival organizat sub titulatura, Gusturile Transilvaniei. Anul acesta, întreaga noastră echipă a fost prezentă la festival și a contribuit la succesul acestuia. De ce este acest aspect important pentru noi? Pentru că nu doar promovăm continuitatea integrării, ci o și realizăm. Pentru că nu…
A zecea ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Reghin
Mai multe evenimente au fost organizate la Reghin cu prilejul Zilelor Culturale Maghiare. Tánczos Barna, fost ministru al Mediului a fost prezent la a X-a ediție. Aprecierea mea deplină pentru organizația locală a UDMR și tuturor celorlalte organizații care au visat și au creat acest eveniment. Ei credeau că, la fel ca și în alte…
Prima ediție a Festivalului ecvestru de la Câmpu Cetății
În acest weekend a avut loc prima ediție a unui astfel de eveniment în județul Mureș, dar inițiatorul își propune chiar organizarea unui Campionat Național, în viitor. Participanții au fost din 8 județe, iar din Mureș, printre cei care au răspuns provocării, au fost localnici din Beica de Jos, Chiheru de Jos, Ibănesti, Reghin etc….
A doua ediție a festivalului gastronomic Taste of Transylvania
În acest an, alături de păstrarea diversității culturale și tradițiile culinare, sustenabilitatea joacă și ea un rol important, deoarece obiectivul este de a crea un festival care să genereze cât mai puțin deșeuri posibil. Pe lângă standurile care prezintă specialitățile culinare ale restaurantelor de renume, festivalul va găzdui și discuții actuale și interesante pe teme,…
GastroFest de pe Valea Nirajului a bifat prima ediție cu succes
A mânca împreună: o practică străveche și elementară a comunității. Când am visat prima dată despre Lanka Transylvania, în ochii sufletului nostru au apărut bucatele gustoase, mesele de familie și magia înduioșătoare a timpului petrecut împreună. Munca persistentă și consecventă a ultimilor ani ne-a dovedit că mezelurile și cărnurile de calitate realizate cu suflet ajung…
Punctul alb pentru SIMFEST, Festivalul Internaţional de Film şi Televiziune ajuns la a XX-a ediție la Târgu Mureş
În perioada 25-27 august se va organiza cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Vâltoarea Mureşeană
Organizatorii celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Vâltoarea Mureşeană (Vásárhelyi Forgatag) au fondat Premiul “Bethlen Zsuzsanna”. Acesta va fi decernat în ultima zi a festivalului care se va desfăşura în perioada 25-27 august, se arată în comunicatul remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI. Asociaţia pentru Târgu Mureş, care organizează sărbătoarea comunităţii maghiare din Târgu…
Au început înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a concursului apicol Nektaria
Organizatorii concursului apicol Nektaria au lansat înscrierile pentru cea de-a doua ediţie, ce va avea loc în luna septembrie a.c în municipiul Sfântu Gheorghe. Preşedintele Asociaţiei judeţene de Apicultură Covasna, Deak Mihaly a declarat că Nektaria este un concurs regional, ce are ca scop promovarea mierii şi a crescătorilor de albine din judeţele Covasna, Harghita…
A III-a Ediție a Forumului Studenților Români de Pretutindeni
Astăzi, la Palatul Victoria, a avutlocCeremonia de deschidere a Forumului Studenților Români de Pretutindeni (FSRP), organizatînparteneriat cu Departamentulpentru Dezvoltare Durabilă, în prezența reprezentanțilorcheieaiGuvernuluiRomâniei. Aceastaeste a douaediție a evenimentului la care a participat șipremierulRomâniei. Ceremonia de deschidere a proiectului de anvergură a avutlocîn Sala Transilvania a Palatului Victoria și s-a bucurat de participarea a peste 150…
La Izvoru Mureşului în Harghita se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară
Cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului se va desfăşura în perioada 15-20 august, ediţia din acest an fiind una specială deoarece vor participa şi tineri cu rezultate bune la învăţământ din Harghita, Covasna şi Mureş. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, organizatori sunt Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita…
Concurs de gătit, concerte sau întreceri sportive, la o ediţie de poveste a Cea1 Borsec Festival
O nouă ediţie a Cea1 Borsec Festival va avea loc în perioada 13 – 16 iulie, în cunoscuta staţiune harghiteană, toţi cei interesaţi fiind aşteptaţi cu programe diverse, din care nu vor lipsi deja celebrul concurs culinar, concerte pentru toate gusturile, întreceri sportive sau activităţi pentru copii. “Cea1 Borsec Festival a pregătit pentru această vară…
Prima ediție 𝗭𝗲𝘀𝗽𝗲𝘇𝗲𝗹 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲 va avea loc în acest weekend
Prima ediție 𝗭𝗲𝘀𝗽𝗲𝘇𝗲𝗹 𝗖𝗵𝗮𝗹𝗹𝗲𝗻𝗴𝗲 va avea loc în data de 𝟴 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲, cu două curse de alergare montană 1. 𝗭𝗘𝗦𝗣𝗘𝗭𝗘𝗟 𝟯𝟭𝗞 – https://zespezel.run/proba/zespezel31k – distanță: 31 km; 2. 𝗭𝗘𝗦𝗣𝗘𝗭𝗘𝗟 𝟭𝟵𝗞 – https://zespezel.run/proba/zespezel19k – distanță: 19 km; Mai multe detalii și alte informații găsiți pe site-ul evenimentului: https://zespezel.run/. Vă mai puteți înscrie până pe 𝟳 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲!…
A X-a ediţie a Festivalului Vâltoarea Mureşeană va fi una ecologică, la care vor fi folosite ambalaje biodegradabile
Organizatorii Festivalului Vâltoarea Mureşeană, care se va desfăşura în perioada 25-27 august în Cetatea Târgu Mureş, au anunţat, joi, că cea de-a X-a ediţie a manifestării va fi una ecologică, în sensul adoptării ambalajelor biodegradabile de către comercianţii care vor participa. “În acest an, comercianţii care vor adopta ambalajele biodegradabile vor primi o etichetă verde,…
Cea de-a treia ediţie SMArt Fest, la Borsec, sub semnul libertăţii
Cea de-a treia ediţie a festivalului de distracţie şi dezvoltare personală SMArt Fest se va desfăşura la Borsec, în perioada 30 iunie – 2 iulie, cei interesaţi putând avea acces gratuit la concerte, zeci de conferinţe de dezvoltare, ateliere practice, spectacole vizuale şi alte surprize. “SMArt Fest 2023 va aduce în faţa publicului unele dintre…
Zilele Târgumureşene cu ocazia împlinirii a 541 de ani de la primirea privilegiului de a organiza târguri la a 26-a ediție
Conform unei tradiții medievale, la Târgu Mureș se organizau anual trei târguri, unul dintre acestea având loc vara, la sfârșitul lunii iunie. În 2021 s-a revenit la această tradiție istorică, iar de atunci, zilele de celebrare ale orașului sunt organizate în ultimul week-end din luna iunie a fiecărui an. 4 zile de distracție, muzică, spectacole…
Cea de-a treia ediţie a SepsiBook din Covasna va avea loc în primăvara anului viitor
Cea de-a treia ediţie a Târgului de carte şi Festivalului de literatură contemporană SepsiBook va avea loc în perioada 23- 26 mai 2024 la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, au anunţat organizatorii. Potrivit acestora, cea de-a doua ediţie, încheiată recent, s-a bucurat de un real succes, târgul fiind vizitat de peste 7.500 de persoane. “La…
Ziua de 1 iunie începe cu a doua ediție a proiectului „Călător prin lumea copilăriei”
Ziua de 1 iunie începe cu a doua ediție a proiectului „Călător prin lumea copilăriei” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Mureș -Departamentul Educație timpurie. Începe ziua la ora 10.00 în Cetatea Medievală cu ateliere de creație artistică: pictură, desen, modelaj din lut, ateliere de artă muzicală și literatură pentru copii, ateliere de teatru de păpuși….
O nouă ediție a programului Litoralul pentru toți, cu prețuri mai mici în extra-sezon, debutează de azi
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează o nouă ediție a programului social “Litoralul pentru toți”, care începe de azi și se desfășoară până în 18 iunie, prin care turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 52 de… Citește articolul complet
Cea de-a XI-a ediţie a Rock la Mureş – pe 7 şi 8 iulie
Cea de-a XI-a ediţie a Rock la Mureş va avea loc pe 7 şi 8 iulie, organizatorii anunţând numele trupelor care vor urca pe scena festivalului. ”În perioada 7-8 iulie, unul dintre cele mai importante festivaluri open air din România revine în faţa publicului. Ajuns, în 2023, la cea de-a XI-a ediţie, Rock la Mureş…
Prima editie a Cupei “Czako Janos” la Minifotbal
Duminică 21 mai are loc prima editie a Cupei “Czako Janos” la Minifotbal. Evenimentul este organizat de catre Asociatia Judeteana de Minifotbal Mures in parteneriat cu firme private din judetul Mures. Jocurile vor avea loc duminica, 21 Mai 2023, incepand cu ora 10.00 la “Baza Sportiva Junior” din Sancraiu de Mures. Festivitatea de premiere va…
La Gorneşti a fost lansată cea de a treia ediţie a programului de mentorat pentru antreprenori
Programul de mentorat, organizat în Transilvania pentru a treia oară, transmite mesajul că Guvernul ungar contează pe toţi membrii naţiunii şi toţi membrii naţiunii pot conta pe Guvernul ungar, a declarat, joi, la Gorneşti, în judeţul Mureş, Péter Szilágyi, subsecretar de stat în cadrul Cancelariei premierului ungar. Subsecretarul de stat responsabil pentru politici naţionale a…
O nouă ediție a Târgului ONG-urilor se desfășoară în acest weekend în centrul orașului
Împreună pentru Comunitate!O nouă ediție a Târgului ONG-urilor se desfășoară în acest weekend în centrul orașului.Activitățile desfășurate de Fundația Comunitară Mureș și Asociația Divers, împreună cu partenerii Fundația Transilvană Alpha și Asociația Mâini Unite își propun să aducă în atenția publicului potențialul reprezentat de societatea civilă în crearea de parteneriate.
O nouă ediție a Cea1 Borsec Festival
Între 14 -16 iulie la Borsec are loc ediția care “dacă nu ar fi nu s-ar povesti”. O vară în care Borsecul vă reconectează cu natura, cu linistea, cu amintirile de familie, cu momente delicioase după care să te “lingi pe degete”. Se spune că o plimbare în natură îți conduce sufletul înapoi acasă. Organizatorii…
O nouă ediție a Târgului Cetății în weekend
Ne pregătim de o nouă ediție a Târgului Cetății, a doua din acest an. Evenimentul va avea loc în perioada 12-14 mai, pe Piațeta Cetății Târgu Mureș. Pe lângă deja consacratele bunătăți locale: pâine, brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe, băuturi, dulcețuri, miere, murături, dulciuri, prăjituri, conserve, ulei presat la rece, bere, ceaiuri, vinuri, avem…
Miercuri începe a XXX-a ediție a Conferinței Științifice Studențești
Asociația Studenților Maghiari din Târgu Mureș (MMDSZ), în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, organizează, în perioada 10 – 13 mai 2023, cea de a XXX-a ediție a Conferinței Științifice Studențești cu participare internațională TDK (Tudományos Diákköri Konferencia). Desfășurat încă din anul 1993, evenimentul se bucură…
O nouă ediție a Mures Half Marathon la Târgu Mureș
1200 de alergători au participat azi la Mures Half Marathon luând startul în această dimineață din Piața Teatrului. Lista câștigătorilor poate fi văzută AICI
A 2-a ediție Zilelor UMFST-UMCH la Hamburg
Vineri a început la Hamburg, în cadrul filialei din Germania a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade”, ediția a 2-a Zilelor UMFST-UMCH. Evenimentul este onorat de prezența ministrului Sănătății din România, prof. dr. Alexandru Rafila, de E. S. Dna. Adriana Stănescu, ambasador al României în Germania, de secretarul de stat Alexandru…