La data de 1 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, bănuit de punerea în circulație de valori străine falsificate și înșelăciune. Cel…
Etichetă: euro
Secretar ungar de stat: Sprijin de peste 5 milioane de euro pentru organizaţiile maghiare din afara Ungariei
Organizaţiile maghiare de peste graniţele Ungariei vor primi subvenţii în valoare totală de două miliarde de forinţi (5,24 milioane euro) în cadrul Programului “Naţiunea grijulie”, a anunţat, marţi, la Budapesta, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, la o conferinţă de presă. O sumă de 1,5 miliarde…
Ungaria nu se grăbește să adere la zona monedei euro
Potrivit ministrului de Finanţe Mihály Varga, este prea devreme să vorbim despre aderarea Ungariei la zona monedei euro. La o dezbatere despre consecinţele renunţării la moneda naţională, care a avut loc sâmbătă, la festivalul Tranzit de la Tihany, ministrul a spus: acum, după ce am trecut prin două crize, pe ordinea de zi se află…
Majoritatea aeroporturilor din țară beneficiază de de zeci de milioane de euro. Turul investițiilor
O serie de proiecte de reabilitare și extindere, terminale noi și piste mărite și investiții pentru turnuri de control, parcări și acces, în valoare de zeci de milioane de euro, sunt în derulare la aeroporturile din țară, potrivit unei analize publicate de platforma Hotelinvest.ro, dezvoltată de compania IBC Focus, care monitorizează șantierele din țară. Economedia.ro face…
Guvern: Finanțări de 200.000 euro pentru proiectele de investiții private din stațiunile balneare și balneoclimatice
Ministerul Economiei, Antreprenoratului și Turismului (MEAT) va acorda finanțări nerambursabile operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice care vor să realizeze investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, în limita unui plafon de 200.000 euro, potrivit unui comunicat de presă al MEAT. Puteți consulta aici schema de… Citește articolul complet
Ungaria investește 30 de milioane de euro în unități de cazare din Transilvania
Fundaţia Pro Economica Alapítvány, o organizaţie susținută de guvernul ungar, finanţează nouă proiecte hoteliere din judeţele Covasna, Mureş şi Harghita. Valoarea fondurilor nerambursabile se ridică la 30 mil. euro. „Obiectivul nostru este de a asigura o dezvoltare economică sustenabilă a regiunii Transilvaniei, printr-un plan în trei etape. Acesta a presupus mai întâi finanţarea unor mici…
Grupul Ameropa, care deține Azomureș, a luat un credit sindicalizat de 550 de milioane de euro
Grupul elveţian Ameropa, care deţine Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte din România, a semnat pentru contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 550 milioane de euro. Creditul sindicalizat va fi utilizat de entitățile din România ale grupului Ameropa pentru refinanțarea principalei facilități de credit din România. „Finalizarea completă… Citește articolul complet
Cine va plăti noul impozit de 1% pe casele peste 500.000 de euro. Cum se calculează și… marile semne de întrebare
Un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor consultat de G4Media, care vizează creșteri de taxe și impozite pentru acoperirea deficitului bugetar, prevede un impozit nou pe proprietățile imobiliare. Impozitul fusese anunțat în premieră de G4Media încă de acum o lună. Draftul de OUG, care poate suferi modificări majore. – Cine va plăti: Noul…
DGASPC Mureș cumpără două case în Luduș cu 142.000 euro, respectiv 136.000 euro
Consilul Județean Mureș, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş, intenționează să cumpere dou case în orașul Luduș pentru înființarea de servicii de asistență socială. DGASPC Mureș este partener în proiectul „Pași spre Viitor’’ , urmare a lansării programului de interes național – ”Programul de Interes Național – Înființarea de servicii…
Creșteri de taxe și impozite în analiza Guvernului: impozit de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depășesc 500.000 de euro, creșterea impozitului pe dividende, crește salariul minim, impozit mărit cu 10% la jocuri de noroc și tutun
Coaliția PSD-PNL negociază în aceste zile un mega-pachet de măsuri fiscale, creșteri de taxe și impozite, care ar urma să fie aplicate fie de la 1 august, fie de la 1 septembrie, pentru a acoperi gaura bugetară de câteva zeci de miliarde de lei. Unele creșteri de taxe și impozite sunt complet noi, cum ar…
Fundaţia pentru o Ungarie Civică înfiinţează premiul internaţional “Hunyadi János”, în valoare de 20 000 de euro
Fundaţia pentru o Ungarie Civică va institui, în anul 2023, un premiu internaţional în valoare de 20.000 de euro, care va purta numele lui Hunyadi János (Iancu de Hunedoara), pentru a recunoaşte realizările remarcabile în apărarea libertăţii şi independenţei naţiunilor europene şi îmbrăţişarea conştientă a unei culturi creştine universale care uneşte popoarele continentului, se arată…
România va pierde peste 500 de milioane de euro fonduri europene la modernizarea liniei Brașov – Sighișoara
România va pierde, cel mai probabil, peste 500 de milioane de euro fonduri europene la modernizarea liniei Brașov – Sighișoara din cauza întârzierilor de ordinul anilor la derularea lucrărilor, afirmă Asociația Pro Infrastructura, întrebându-se cine va răspunde pentru aceasta. Reamintim că săptămânile trecute, într-o conferință de presă comună cu premierul Marcel Ciolacu la Ministerul Transporturilor,…
Exclusivitate Punctul.ro! Proiectul de 10 milioane de euro al ”Muzeului fotografiei” nu se va mai realiza!
Sursele punctul.ro ne-au furnizat o informație BOMBĂ: Proiectul de 10 milioane de euro al ”Muzeului fotografiei” nu se va mai realiza! Documentația a fost depusă prea târziu! Mandatul de primar al lui Soos Zoltan a fost plin de scandaluri: unele absolut obligatorii și inevitabile având în vedere că venea după 20 de dictatură Maior –…
6.000 de euro, cea mai ieftină casă de vacanță din România prezentă la Tiny House Festival
Pasionații vacanțelor neconvenționale și cei care aleg să lucreze ”la distanță” iau tot mai des în calcul achiziția de case mici, pe roți sau modulare. Această nișă se dezvoltă exploziv la nivel internațional și prinde aripi tot mai mult și în România. Tiny House Festival, primul festival de locuințe mobile din Europa Centrală și de…
Aeroportul Transilvania achiziţionează echipamente de siguranţă de peste 6 milioane euro printr-un proiect POIM
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Transilvania Târgu Mureş, Peti Andras, a anunţat, vineri, semnarea contractului de finanţare pentru proiectul de achiziţionare de echipamente de siguranţă, în valoare de peste 6 milioane de euro, finanţat prin prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), care vizează intervenţiile în situaţii de urgenţă, întreţinerea căilor de rulare şi a…
Ajutoare nerambursabile de 70.000 euro pentru tinerii fermieri
Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect, fondurile urmând să fie alocate sub formă de sumă forfetară în două tranşe. “Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, prin intermediul acestei intervenţii este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect. Fondurile se acordă…
Patinoar de 44 milioane euro în Sfântu Gheorghe, Covasna
Compania Națională de Investiții, în subordinea Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a lansat în SICAP o licitație pentru un contract de 216 milioane lei ce vizează contruirea unui pationoar artificial în municipiul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna. Suma include proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări. Proiectarea durează opt luni,… Citește articolul complet
IMM-urile din turism sunt invitate să aplice pentru o finanțare nerambursabilă de până la 10.000 de euro
Vouchere de maxim 10.000 de euro, bani nerambursabili, pentru soluții digitale inovative. Le pot obține IMM-urile din turism din județ, precum hoteluri, pensiuni sau agenții de turism, care se înscriu în proiectul TourINN Act, scrie Rador. Este vorba despre un proiect finanțat de Comisia Europeană și derulat de o companie… Citește articolul complet
Percheziții în Franța dar și în Mureș pentru un prejudiciu de peste 30 de milioane de euro
Astăzi, 16 mai, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul European (EPPO) din București efectuează 40 de percheziții domiciliare, în mai multe locații din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare, cu privire la bănuiala de fraudă care ar implica fonduri europene și naționale, în valoare de peste 30 de…
Noi investiţii chinezeşti de încă trei miliarde de euro vor ajunge în Ungaria pentru industria auto
Noi investiţii chinezeşti de încă trei miliarde de euro, pentru industria auto, vor ajunge în perioada următoare în Ungaria. Acest lucru va consolida şi mai mult poziţia Ungariei ca primă destinaţie de investiţii pentru companiile chinezeşti în Europa Centrală, a anunţat, luni, la Beijing, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior….
Tronsoane din zidul Cetăţii Sighişoara, restaurate prin PNRR, cu 2,1 milioane euro
Primarul din Sighişoara, Iulian Sîrbu, a anunţat, luni, că a dat ordinul de începere a lucrărilor de restaurare a trei porţiuni din zidul Cetăţii Medivale, tronsoanele 12, 16 şi 22, pentru care s-a reuşit accesarea unei finanţări prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de 2,1 milioane euro fără TVA. “Am semnat…
Tinerii peste 30 de ani vor putea primi ajutoare de câte 100.000 de euro pentru afaceri sociale
Tinerii de peste 30 de ani – cu excepția celor din București și din județul Ilfov – vor putea primi sprijin de până la 100.000 de euro, din fonduri europene, pentru a înființa întreprinderi sociale, anunță Radio Cluj. Bugetul total este de peste 100 de milioane de euro. Antreprenorii nu… Citește articolul complet
Prag de venit dublat pentru subvenția de 200 euro la achiziția unui calculator de către elevi și studenți
Pragul de venit brut pe membru de familie pentru acordarea unui ajutor financiar, echivalent a 200 euro în lei, în vederea stimulării achiziționării de calculatoare de către elevi și studenți, a fost majorat de la 250 lei la 500 lei, conform unei hotărâri de guvern. Bugetul alocat în 2023 pentru acest program este de 1,5 milioane…
620 de milioane de euro pentru IMM-uri, prin Programul Tranziţie Justă 2021-2027
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a lansat, joi, în consultare publică, primele ghiduri ale solicitantului pentru două apeluri de proiecte care vor fi finanţate prin Programul Tranziţie Justă 2021-2027. Acestea vor sprijini sectorul antreprenorial productiv mic şi mijlociu, pentru creşterea competitivităţii şi a capacităţii economiilor locale de a genera locuri de muncă durabile,…
Chiria medie pentru o garsonieră din cele mai mari centre regionale din țară a variat între 220 de euro și 300 de euro
În luna aprilie, chiria medie pentru o garsonieră din cele mai mari centre regionale din țară a variat între 220 de euro și 300 de euro, conform datelor sintetizate de platforma Imobiliare.ro. Pentru apartamentele de două camere, costul mediu s-a situat între 350 de euro (în Timișoara) și 450 de… Citește articolul complet
Județul Mureș primește de la UE peste 200 milioane euro pentru a deveni neutru climatic
Prin Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027, Uniunea Europeană își propune ca acele regiuni care vor suferi pierderi economice pentru a reduce la zero emisiile de gaze cu efect de seră, să fie sprijinite financiar. În România, șase județe vor beneficia de aceste fonduri: Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, scrie Rador. Astfel, unitățile administrativ…
Wizz Air pierde lupta împotriva ajutorului de stat de 62 milioane de euro pentru Blue Air
Operatorul european de transport aerian cu buget redus Wizz Air a pierdut miercuri lupta împotriva ajutorului de stat de 62 de milioane de euro acordat rivalului său român Blue Air, după ce a doua instanță supremă din Europa a susținut decizia autorităților de reglementare a concurenței din UE de a… Citește articolul complet
Zeci de percheziţii la persoane care ar fi pus în circulaţie bani falşi.Au fost găsiţi 155.000 euro
Peste 20 de percheziţii au fost făcute, miercuri, de poliţiştii arădeni de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, la persoane bănuite că au pus în circulaţie bani falsificaţi, fiind ridicaţi circa 155.000 de euro, iar 21 de persoane au fost audiate. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad,…
Schimburile comerciale dintre România şi Ungaria au ajuns la 15 miliarde de euro în 2022
Ambasadorul României la Budapesta, Gabriel-Cătălin Şopandă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că schimburile comerciale dintre ţara noastră şi Ungaria au ajuns la un record de aproape 15 miliarde de euro în 2022, după ce anul anterior fuseseră de 11 miliarde euro. “Obiectivul nostru este acela de a consolida relaţia bilaterală între…
277 de milioane de euro pentru județul Mureș pentru generarea de locuri de muncă durabile
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis miercuri AGERPRES, toate apelurile din Programul Tranziţie Justă (PJT), a cărui arie eligibilă acoperă şase judeţe din România (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş), care beneficiază de un buget de 2,53 miliarde de euro, vor fi deschise în 2023. Primele apeluri de proiecte din cele 87…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.