Pompierii Detașamentului Reghin intervin cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă precum și o ambulanță SMURD pe strada Principală din localitatea Brâncovenești, în urma izbucnirii unui incendiu la o casă de locuit. Incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 50 mp la acoperișul casei de locuit, în aceste momente…
Etichetă: gurghiu
CJ Mureș: Măsuri pentru modernizarea drumurilor județene Târgu Mureș-Măgherani-Sărățeni și Reghin – Solovăstru – Jabenița – Adrian – Gurghiu
Astăzi, în cadrul unei ședințe ordinare, consilierii județeni au adoptat două proiecte de hotărâre privind modernizarea a două drumuri județene. Primul se referă la aprobarea documentației tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Asfaltare acostamente pe DJ135 Târgu Mureș-Măgherani-Sărățeni – faza DALI”, în valoare totală de 99.389.809,40 lei, din care C+M: 90.303.852,59 lei (cu TVA inclus)….
De vizitat: Tinovul de la Fântâna Brazilor pe platoul vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu
Tinovul de la Fântâna Brazilor este situat la o altitudine de cca 950 m în partea central-vestică a platoului vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu. Tinovul de la Fântâna Brazilor a fost declarat sit Natura 2000 în anul 2007. În literatura de specialitate apare sub numele de Luc sau Ruc, dar printre localnici locului i se…
Hodac – Festivalul Internațional de folclor “Pe Gurghiu în jos și-n sus”, ediția a VI-a
Festivalul a debutat cu Parada portului popular, în cele două zile urcând pe scena din Hodac: Ansamblurile folclorice “Kremikovtsi” – Bulgaria, “Sveti Nikola Radimnai” – Ucraina, “Urmașii lui Ștefan” – Cernăuți, “Speranța” – Glinjeni, “Auras Păcuras” și “Lăvănțica – Făleștii Noi, Republica Moldova, “Astras” și “Luminițe dobrogene” – Constanța, “Raduga” – Iași, “Murguleț” – Olt,…
Bărbat înecat scos din lac de pompieri la Gurghiu
În urma unui apel primit prin Dispeceratul Integrat pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii Detașamentului Reghin au fost solicitați să intervină în această după-masă în localitatea Gurghiu, pentru căutarea și salvarea unei persoane înecate într-un lac situat pe strada Republicii. La fața locului au acționat de urgență o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2,…
(Video) Târgul Fetelor de la Gurghiu
Târgul fetelor”: nu știu câte fete au fost târguite ieri la Gurghiu, dar știu că am trăit cu toții o zi minunată! “Târgul fetelor” a fost organizat pentru prima dată în anul 1880, în curtea castelului Bornemisza din Gurghiu, sub denumirea de ”Festivalul de artă populară”, târgul fetelor fiind parte din acest eveniment. De peste…
Intervenție de salvare a unei persoane grav accidentate în zona Belciu, munții Gurghiu
Salvamont Salvaspeo Mures a anunțat că a intervenit pentru salvarea unei persoane grav accidentate în zona Belciu, munții Gurghiu. Accidentatul a fost predat elicopterului IGAv-SMURD.
Târgul Fetelor de la Gurghiu
În preambulul târgului, sâmbătă seara 24 IUNIE începând cu orele 20, în localitatea Cașva se va desfășura strigatul fetelor peste sat. Programul artistic va debuta duminică 25 IUNIE la ora 12.00, pe scenă urcând artiști şi ansambluri locale, dar şi Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul, Ciprian şi Mihaela Istrate cu ceterașii şi alți artiști îndrăgiți.
Incendiu la o casă din Gurghiu
În această noapte, în jurul orei 00:30, pompierii Detașamentului Reghin au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în cooperare cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Gurghiu, Hodac și Ibănești, în urma izbucnirii unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Gurghiu. La sosirea forțelor la fața locului incendiul se manifesta…
Două anexe gospodărești au ars în această noapte la Gurghiu
În această noapte, în jurul orei orei 23:30, pompierii Detașamentului Reghin au intervenit cu o autospecială de stingere, un autocamion cu cisternă și o ambulanță SMURD B2, împreună cu SVSU Gurghiu, Hodac și Ibănești, pentru lichidarea unui incendiu izbcnit la nivelul a două anexe gospodărești situate pe strada Republicii din localitatea Gurghiu. La momentul sosirii…
Liceul Silvic din Gurghiu, la ceas aniversar
1893 – 2023 Sper să nu fiu cuprinsă de prea mult patriotism local, dar eu consider că nu întâmplător prima școală silvică din Transilvania a fost înființată aici, în zona noastră, pe valea Gurghiului. Cultura noastră materială și spirituală, ocupațiile tradiționale și obiceiurile străvechi, toate sunt strâns legate de natura care ne înconjoară. 130 de…
Workshop internațional de peisagistică la liceul din Gurghiu
La Liceul Silvic din Gurghiu se desfășoară workshopul internațional de peisagistică cu scopul creării unor viziuni de amenajare a curții interioare de la Castelul Bornemisza. Joi 11 mai se vor prezenta proiectele de la ora 16:00 în incinta liceului. Universitarea MATE, Institutul de Peisagistică, Planificare Urbană din Budapesta și Universitatea Sapienția Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste Târgu…
Incendiu la o casă din Gurghiu
În aceste momente, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin intervin împreună cu pompierii SVSU Gurghiu pentru lichidarea unui incendiu la nivelul acoperișului unei case de locuit pe o suparafață de aproximativ 100 mp, situate pe strada Principală din localitatea Adrian, comuna Gurghiu. De urgență la locul solicitării au fost mobilizare 1 autospecială de stingere cu…
Gurghiu, atestat ca zonă cu resurse turistice
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de localităţi, aceste unităţi administrativ-teritoriale având, astfel, şanse mai mari de dezvoltare prin atragerea de fonduri europene pentru proiecte de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Potrivit comunicatului,…
Tabăra de vară a polițiștilor transilvăneni, la Lăpușna
În intervalul 12-14 august a.c., s-a desfășurat în localitatea Lăpușna ( jud. Mureș) din Munții Gurghiului, cea de-a VI-a ediție a ,,Taberei de Vară” organizată de Asociația Polițiștilor Locali ,,Transilvania”. La acțiune au luat parte polițiști locali din structurile asociative aferente municipiilor: Tîrgu Mureș, Odorheiu – Secuiesc, Tîrnăveni, Sighișoara, orașelor: Ungheni, Luduș, Iernut, respectiv comunelor…
Saramură de la Orşova
Murătorile din satul Orşova, comuna mureşeană Gurghiu, care oferă gospodinelor saramura gata preparată încă din timpuri străvechi, ar putea ascunde un sit preistoric de exploatare a sării, cel puţin similar celui de la Băile Figa, în zona Beclean. Gospodinele din sat spun că se duc la izvor, la marginea satului, către Gurghiu, şi aduc saramura…
De 108 ani e târg de fete la Gurghiu
În munţii Gurghiului, de 108 ani încoace flăcăii îşi căutau mândruţe la Târgul fetelor. Le cumpărau turtă dulce în formă de inimioară cu oglinjoară în mijloc şi se dădeau în leagăn, păstrând tradiţia. An de an, organizatorii încearcă să îmbunătăţească programul cu momente artistice susţinute de artiştii populari din zonă, iar în târg oamenii găsesc…
Colegiul Silvic Gurghiu, 120 de ani de calitate
Vineri, la Colegiul Silvic din Gurghiu a fost mare sărbătoare. Prima şcoală silvică din Ardeal, înfiinţată în 1893, din care au ieşit în timp circa 8.000 de absolvenţi, şi-a aniversat cei 120 de ani. Printre cei 100 de invitaţi, la eveniment s-au aflat mulţi foşti absolvenţi, unii ajunşi astăzi în funcţii înalte. L-am recunoscut pe…
Ziua Porților Deschise la Castelul din Gurghiu
Secţia Gurghiu a Muzeului Judeţean Mureş împreună cu Consiliul Judeţean Mureş au deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul „Ziua Porților Deschise”, care va avea loc la Castelul Rákóczi–Bornemisza din Gurghiu în 26 aprilie 2013, între orele 10-17. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Colegiul Silvic Gurghiu şi firma Arhing din Târgu Mureş. În cadrul…
Castel din Gurghiu propus pentru reabilitare
Castelul Bornemissza din comuna Gurghiu, care a fost construit în anul 1733, ar putea fi restaurat şi inclus în circuitul turistic dacă proiectul Muzeului Judeţean Mureş va fi aprobat pentru obţinerea unei finanţări europene, a declarat presei, marţi, Zoltan Soos, directorul muzeului. Pentru elaborarea proiectului de restaurare, Castelul Borbemissza a fost studiat în detaliu de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.