Guvernul de la Budapesta va analiza dacă se impune o intervenție pentru reducerea prețului carburanților, după o analiză care va fi realizată de Oficiul central de statistică (KSH) aspra prețurilor medii în regiune, a declarat luni ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, într-un interviu pentru cotidianul financiar Vilaggazdasag, preluat de Reuters. Citește articolul complet
Etichetă: interventii
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ORGANIZARE DE LUPTE ÎNTRE CÂINI ȘI INTERVENȚII CHIRURGICALE NEAUTORIZATE
La data de 20 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au pus în executare, în județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa…
Conferință națională de management și intervenții nutriționale la UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea, în perioada 24 – 25 noiembrie 2023, a ediției cu numărul trei a conferinței naționale de management și intervenții nutriționale intitulată „Contaminarea alimentelor în contextul schimbărilor climatice”, coordonată de prof. univ. dr. Monica Tarcea, șeful Disciplinei Nutriție comunitară și igiena…
Horaţiu Suciu, despre noua clădire a Institutului Inimii Târgu Mureş: Vom creşte cu 50% numărul de intervenţii
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a declarat că, după ce va fi gata noua clădire a Institutului, numărul de intervenţii va creşte cu 50% şi se va putea ajunge la 1400 de intervenţii chirurgicale pe an. Horaţiu Suciu a fost…
Peste 350 de intervenţii ale jandarmilor pentru fugărirea urşilor anul acesta în Harghita
Jandarmii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, de 357 de ori pentru alungarea unor urşi care au venit în zonele locuite, numărul apelurilor care semnalau prezenţa animalelor fiind în scădere, în ultimele două săptămâni. Potrivit unei informări a Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, în toate cele 357 de cazuri a…
Punctul alb pentru Aquaserv, care a dovedit că într-o singură noapte poate efectua intervenții majore cu succes
Într-o singură noapte de la ora 22.00 și până dimineața Aquaserv a dovedit că poate reuși intervenții pentru lucrări de mentenanță majore la rețeaua de apă, întreg orașul având apă potabilă la robinete a doua zi. Intervenția a avut loc în perioada 12.10.2023 ora 22.00 – 13.10.2023 ora 07.00.
Intervenții ale pompierilor duminică la Zau de Câmpie, Valea Largă și Luduș
Pompierii mureseni din cadrul a 5 subunități de intervenție au fost mobilizați în 3 localități din județul Mureș, pentru evacuarea apei din locuințe și gospodăriile afectate de inundații , respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale inundațiilor după cum urmează: Locotenent Călușeri AlexandraISU Mureș
Intervenții ale Apelor Române Mureș
⛈Ca urmare a precipitațiilor căzute și a topirii parțiale a statului de zăpadă, au crescut nivelurile cursurilor de apă din bazinul hidrografic Mureș.👷♂️Intervenții operative ale SGA Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș din data de 27.02.2023Zone de intervenție: Sursa:Apele Române Mureș
ISU Mureş: Numărul mare de incendii de vegetaţie uscată a crescut timpul mediu de răspuns la intervenţii în 2022
Numărul foarte mare de intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată din 2022, aproape 800 în luna martie a anului trecut, a dus la creşterea timpului mediu de răspuns al echipajelor de intervenţie, la 19,22 minute, a informat, luni, într-o conferinţă de presă, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş,…
Incendii ieri în mai multe localități din județ
Miercuri, 04 decembrie, la ora 1359, a fost anunțat un incendiu la o afumătorie în comuna Răstolița. O autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Reghin s-a deplasat rapid la fața locului, reușind în scurt timp să localizeze și să lichideze incendiul. Tot miercuri, au fost anunțate două incendii la case de locuit,…
Intervenţii pe cord deschis în premieră la o clinică privată
Centrul Medical Nova Vita a marcat trecerea în a doua parte a anului prin începerea activităţii în cadrul departamentului de chirurgie cardiovasculară. Conferenţiar Univ. dr. Suciu Horaţiu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de adulţi şi copii din Tîrgu Mureş, alături de reputatul Prof. dr. Radu Deac, s-au implicat în acest proiect şi au strâns în jurul…
Avionul SMURD intră în funcțiune în maxim două luni
Prim-adjunctul ministrului Sănătăţii, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a anunţat vineri, la Târgu Mureş, că în cel mult o lună şi jumătate vor fie efectuate primele misiuni ale avionului SMURD achiziţionat din fondurile adunate de la populaţie prin alocarea a 2% din impozitul pe venit. ‘Avionul SMURD este acum sosit, luat integral din 2% şi…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.