Două iniţiative legislative vor intra la votul decizional al Camerei, cea care interzice păcănelele şi cea care interzice comercializarea ţigărilor electronice către minori. Proiectul prevede ca localitățile sub 15.000 de locuitori urmând să nu mai aibă niciun aparat de păcănele în viitor. Citeste continuarea
Etichetă: legi
Trei proiecte de legi privind autonomia Ținutului Secuiesc dezbătute de Camera Deputaților
Cele trei documente vor ajunge și la Senat, care este for decizional în aceste cazuri, cel mai probabil săptămâna viitoare. Camera Deputaților a fost convocată joi, 28 decembrie, de la ora 14, în ședință de plen în format hibrid, pentru a dezbate trei proiecte de legi privind autonomia ținutului secuiesc, depuse recent la parlament de…
Modul de calcul al punctelor de pensie, conform noii Legi a pensiilor
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a transmis într-o postare pe Facebook modul de calcul al punctelor de pensie după fiecare lună de muncă în funcţie de venitul contributiv, conform noii Legi a pensiilor, care va intra în vigoare din septembrie 2024.“Poţi să calculezi singur câte puncte de pensie obţii după fiecare lună de muncă. Este destul…
Ce schimbări vor avea loc, conform noilor legi ale educației în noul an școlar
Iată cu ce schimbări vine acest an școlar și cum arată calendarul examenelor naționale (Evaluare Națională 2024 și Bacalaureat 2024). 1. Exmatricularea elevilor, reintrodusă în Legea Educației Legea nr. 198 / 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iulie a acestui an și include mai multe schimbări pentru elevii din învățământul preuniversitar. Prima și…
Orice schimbare venită din noile legi ale Educaţiei va fi mai întâi în dezbatere publică
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a dat asigurări, sâmbătă, că orice schimbare venită din noile legi ale Educaţiei şi care va fi pusă în practică de un act de legislaţie secundară va fi mai întâi în dezbatere publică, iar cele care nu au termen imediat vor fi realizate împreună cu grupuri de lucru. “Ceea ce pot…
Manifestaţie în faţa Parlamentului ungar împotriva noii legi privind cariera cadrelor didactice
În timp ce în Parlamentul Ungariei se dezbătea noua lege privind cariera cadrelor didactice, vineri seara, în Piaţa Kossuth din faţa Parlamentului, profesori, elevi şi civili au solicitat retragerea proiectului de lege. Reprezentanţii organizaţiilor profesorilor, ale elevilor şi sindicatelor au declarat, în discursurile suţinute, că, dacă proiectul de lege va fi adoptat, va da înapoi…
(ne)Pregătiți pentru iarnă!
La vecinii din Harghita săptămâna trecută a nins, iar drumurile naționale spre Toplița și Praid au fost acoperite temporar cu zăpadă. S-a circulat în regim de iarnă, dar utilajele au intervenit prompt și n-au fost probleme. La nivel declarativ, în județul Mureș suntem pregătiți. S-au făcut stocuri, avem utilaje, iar dacă vom avea căderi de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.