Senatorul PDL Marius Paşcan a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că UDMR se pregăteşte să impună limba maghiară ca a doua limbă oficială, în justiţie, referindu-se la proiectul de modificare a Legii nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aprobat tacit de Camera Deputaţilor. ‘Proiectul legislativ se află, în prezent,…
Etichetă: limba maghiara
Împotriva limbii maghiare în instanțele de judecată
Justiţia română, la fel ca în orice stat, are caracter unitar pe tot teritoriul ţării, procedura judiciară neputându-se modifica în funcţie de ponderea unei minorităţi naţionale, aşa cum au propus doi deputaţi UDMR într-un proiect de lege aprobat tacit de Camera Deputaţilor, a declarat miercuri vicepreşedintele PNL Ciprian Dobre, lider al PNL Mureş. ‘Din punctul meu…
Ședință cu nervii întinși la Consiliul Județean
Pentru prima dată în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, grupul UDMR a uzat astăzi de prevederile legislative care le permite consilierilor maghiari să se adreseze plenului în limba maghiară. Inițiativa a fost luată de vicepreședintele CJ Lokodi Edita, care a așteptat degeaba câteva momente stânjenitoare un răspuns la solicitarea de a primi un translator…
Facultate maghiară la UMF, susținută de Budapesta
Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei Nemeth Zsolt a reafirmat marţi, la Sfântu Gheorghe, că Guvernul de la Budapesta susţine necesitatea înfiinţării liniei cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş, menţionând că Legea educaţiei din ţara noastră este foarte clară în această privinţă, dar…
Profesorii maghiari din UMF amenință cu proteste
Prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, prof. dr. Szilagyi Tibor, şi liderul profesorilor maghiari din universitate, prof. dr. Szabo Bela, au acuzat luni conducerea UMF că ar încerca să limiteze învăţământul în această limbă, prin trimiterea dosarului de evaluare periodică a programului de studiu de medicină în limba maghiară la Bucureşti, fără…
UDMR nu renunță la ideea unei universități maghiare
Senatorul Marko Bela, fostul lider al UDMR, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, după deschiderea celei de-a opta ediţii a concursului destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară, că nu s-a renunţat la ideea înfiinţării unei universităţi de stat în limba maghiară, dar că acest lucru nu se realizează prin separarea…
Concurs pentru elevii maghiari la Liceul Bolyai
Liceul Teoretic “Bolyai Farkas” din Tîrgu-Mureș găzduieşte între 10- 12 mai 2013, a VIII- a ediţie a concursului destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară. La Olimpiada Bolyai Farkas au anunţat prezenţa 230 de elevi, din 29 şcoli cu limbă de predare maghiară, la disciplinele chimie, biologie, geografie, informatică, ştiinţe sociale şi istorie. Deschiderea oficială va avea loc…
Înființarea facultății maghiare în UMF anulată în instanță
Hotărârea de Guvern 230/2012 prin care s-a decis înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs. ‘A fost admisă acţiunea reclamantului UMF Târgu Mureş şi a…
Borbely cere recunoașterea oficială a limbii maghiare
Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, la Târgu Mureş, după manifestarea cu ocazia Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni, că Uniunea doreşte ca limba maghiară să fie recunoscută ca o limbă regională, iar minorităţile naţionale să fie considerate factor constitutiv al statului, iar acest lucru să fie stipulat în Constituţia României. ”Trebuie…
Recurs împotriva suspendării HG referitoare la UMF
Guvernul în exerciţiu a făcut recurs, luni, împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa,…
Scandalul UMF și ,,politrucia” continuă
Scandalul de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş, pornit de mai bine de 7 luni, este departe de finalizare, cu toate că săptămâna trecută, marți, s-a aprobat Hotărârea de Guvern prin care s-a hotărât că ,,În cadrul UMF Tîrgu-Mureș se înființează o nouă facultate, Facultatea de Medicina și Farmacie, cu programe în limbile…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.