Ziua Sfântului Martin este sărbătorirea episcopului Martin de Tours, după calendarul romano-catolic în ziua de 11 noiembrie. La Sovata, grupele de grădiniță și clasele elementare ale Școlii gimnaziale Sófalvi Illyés Lajos l-au comemorat pe Sfântul Martin, care a devenit cunoscut pentru faptele sale bune. Fideli tradiției, copii au participat la o paradă cu felinare de…
Etichetă: martin
Martin Messner a câştigat Turul Ţinutului Secuiesc; Cristian Răileanu, victorios în ultima etapă
Rutierul Martin Messner (WSA KTM Graz p/b Leomo) a câştigat ediţia a 17-a a a Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, în timp ce românul Cristian Răileanu s-a impus în ultima etapă şi a încheiat cursa pe podium. Răileanu, component al echipei naţionale a României, a câştigat etapa a treia, desfăşurată între…
Prietenii vinului
Un obicei care se perpetuează de sute de ani a fost continuat şi la Tîrnăveni. Este vorba despre un ceremonial desfășurat cu ocazia Zilei Sfântului Martin ,,Sfinţirea vinului”, producţia 2012, a fost realizată de un cunoscut producător local şi degustător de vinuri autorizat, Seprôdi József. ,,Prietenii vinului de pe Târnave” – cum s-au autointitulat participanţii…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.