Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a anunţat, vineri, efectuarea celui de-al cincilea transplant cardiac din acest an, la un pacient în vârstă de 53 de ani, aflat în stare de insuficienţă cardiacă. “În cursul serii trecute, am efectuat o intervenţie…
Etichetă: nou
Pași noi în construirea secției de terapie intensivă pentru nou născuți din Târgu Mureș
S-au făcut pași noi în proiectul construirii noii secții de terapie intensivă pentru nou-născuți din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Târgu Mureș. Delia Vasiliu, fondatoarea Asociației Cristi Vasiliu România, organizație care a inițiat și gestionează acest proiect ne-a declarat că ieri au fost făcute, în curtea spitalului, lucrări în vederea efectuării studiilor…
Un nou program pentru studenții UMFST G.E. Palade Târgu Mureș!
Open Space Learning este noul program al Departamentului de Consiliere, Orientare Profesională și Informare Studenți (DCOPIS) adresat studenților care doresc să învețe într-un mediu modern și motivant. Aceștia sunt invitați în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 08.00 – 15.00, la sediul DCOPIS, unde au la dispoziție spații dedicate procesului de…
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – partener Fabulamundi New Voices, un nou proiect europeancare susține autorii dramatici
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș vă invită marți, 10 octombrie 2023, la ora 18.00, în foaierul Teatrului Studio (str. Köteles Sámuel nr. 6), la inaugurarea proiectului european Fabulamundi New Voices, care își propune să contribuie la formarea vocațională a tinerilor cu vârsta sub 27 de aniprin ateliere de scriere dramatică. Maximum 10 studenți înscriși la…
Zahărul românesc din nou pe rafturi. Ministrul agriculturii vine la Luduș
La luduș a început producția iar zahărul de producție românească va fi din nou pe rafturi. În data de 04.10.2023, o delegație condusă de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl. Florin Ionuț Barbu, va efectua o vizită de lucru la Fabrica de Zahăr de la Luduș. Din delegatie va face parte doamna deputat Dumitrita Gliga,…
La Fărăgău şi Voivodeni au înflorit din nou vişinii
În comuna Fărăgău, mai mulţi săteni au avut surpriza să vadă că vişinii din curţi au înflorit pentru a doua oară anul acesta. Vişini înfloriţi la final de septembrie există şi în satul de reşedinţă al comunei, Fărăgău, dar şi în satele vecine, Onuca, Poarta şi Toldal, acesta din urmă din comuna Voivodeni. “Asta (vişinii…
Un nou consilier județean: Gergely Simion (PSD)
Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș, Gergely Simion (PSD) a depus jurământul în calitate de consilier. Mandatul acestuia a fost validat de Tribunalul Mureș după vacantarea postului, care revenea Partidului Social Democrat, în urma decesului prof.univ. dr. Tiberiu Bățagă. Gergely Simion este președintele organizației Sânpaul a PSD Mureș, una dintre cele mai…
(Video) Cum arată cel mai nou lot din autostrada Transilvania care se deschide azi traficului
Rețeaua de drumuri de mare viteză a României va depăși 1.000 de kilometri joi, 21 septembrie, când urmează să fie inaugurat lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3). Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a prezentat miercuri imagini de pe secțiunea de 13 kilometri ce urmează să fie recepționată:
Borboly Csaba câştigă un nou mandat la şefia organizaţiei teritoriale UDMR Ciuc
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a câştigat un nou mandat la şefia organizaţiei teritoriale UDMR Ciuc, pe care o conduce din 2007, în urma unei lupte strânse cu fostul ministru al Mediului, senatorul Tanczos Barna. Adunarea Generală a delegaţilor organizaţiilor locale UDMR din zona Ciuc a avut loc joi seara, la sediul Palatului Administrativ…
IRUM Reghin a început producţia în serie a unui nou tip de utilaj forestier de tip skidder
La aniversarea a 70 de ani de activitate, IRUM Reghin, singurul producător de tractoare agricole şi utilaje forestiere din România şi cel mai mare producător de utilaje forestiere din sud-estul Europei, a anunţat, vineri, că a început producţia în serie a unui nou tip de utilaj forestier de tip skidder, care se bucură de succes…
La 30 de ani de la înfiinţare, Maviprod a inaugurat un nou sediu central
La 30 de la înfiinţare, compania Maviprod Reghin, care a deţine şi compania IRUM, cel mai mare producător român de tractoare agricole şi forestiere din Sud-Estul Europei, a inaugurat, vineri, un nou sediu central. “Practic, vorbim despre 70 de ani de IRUM, 30 de ani de Maviprod, 20 de ani de Perkins în România. După…
Un nou lot de microbuze școlare electrice pentru comunele mureșene
În cadrul ședinței extraordinare, a Consiliului Județean Mureș, convocată de îndată, astăzi 7 septembrie, a fost aprobat un proiect privind achiziționarea, prin Administrația Fondului de Mediu a unui nou lot de microbuze școlare electrice. Este vorba despre 16 microbuze electrice care vor fi distribuite astfel: Valea Largă 2, Gornești 2, Ibănești 2, Iernut 2, Band…
Viermele de făină a devenit oficial „aliment nou”
Utilizarea insectelor și a proteinelor din aceste în alimente a fost reglementată într-un proiect de lege adoptat de Senat, care va ajunge la dezbateri și în Camera Deputaților. Produsele tradiționale românești și cele protejate nu vor conține, însă, asemenea ingrediente. Se interzice prin proiectul de lege adoptat marți de Senat includerea „noilor alimente” în prepararea…
Roland Niczuly, portarul lui Sepsi Sfântu-Gheorghe, ignorat din nou de selecţionerul Naţionalei, Edi Iordănescu
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Edward “Edi” Iordănescu, a anunţat în weekend lista jucătorilor selecţionaţi pentru meciurile oficiale cu Israel (9 septembrie) şi Kosovo (12 septembrie), din preliminariile Euro 2024. În ciuda unui parcurs european bun, niciun fotbalist de la Sepsi Sfântu-Gheorghe nu se regăseşte printre cei selecţionaţi. Nici chiar căpitanul echipei, portarul Roland Niczuly,…
Un nou talcioc și blocuri propuse pentru anvelopare la Târgu Mureș
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului local, joi 31 august, pe ordinea de zi s-au aflat un număr de 42 de proiecte și 2 proiecte în regim de urgență. Astfel, aleșii locali și-au dat votul și au aprobat mai multe proiecte, printre care: A fost avizat Regulamentul pentru funcționarea pieței de tip ”talcioc”, situată în Str. Gheorghe Doja…
Urcatul scărilor și mersul rapid pot reduce riscul de cancer, arată un nou studiu
Studii făcute de-a lungul timpului au arătat că exercițiile fizice reduc riscul de cancer de plămâni, ficat, de sâni și de rinichi. Dar cine are timp de ele sau să meargă la sală pentru a introduce exercițiile fizice în rutina zilnică? Un nou studiu arată că doar 4 minute pe zi de mișcare viguroasă –…
Se deschide un nou Aquapark termal lângă Băile Felix
Cea mai nouă atracţie din zona de vest a ţării se deschide în Băile 1 Mai, lângă Băile Felix (Bihor). Este vorba despre un nou aquapark întins pe 4,3 hectare, cu piscine cu apă termală și recirculare, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Complexul, în care s-au investit circa 14 milioane lei, are o…
Reghineanul Paul Luca, din nou în “naționala polițiștilor” la fotbal
Reghineanul Luca Paul Lucian a fost selecționat în lotul de 16 jucători ai echipei de fotbal IPA România (Asociația Internațională a Polițiștilor). Luca nu este la prima selecție în ”naționala polițiștilor”, el fiind cooptat în lot și în 2022 pentru mai multe meciuri internaționale. El este agent de poliție la Poliția municipiului Reghin și este…
Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale are un nou lider
Generalul de brigadă Claudiu Dobocan a primit comanda și drapelul de luptă al CFOS. Îi doresc putere în a continua pe drumul perfecționării unei componente etalon a Armatei Române.Mult succes domnului general maior Dacian-Tiberiu Şerban în noua carieră internațională și mulțumiri pentru colaborarea onorantă de care ne-am bucurat în ultimii ani. a anunțat Mara Togănel.
Proiectul Curtea Comedianţilor – Atelier de artă medievală renascentistă şi tradiţională, din nou la Sighişoara
Proiectul ”Curtea Comedianţilor – Atelier de artă medievală renascentistă şi tradiţională”, ajuns la ediţia a XXIV-a, s-a reîntors la Sighişoara, după un traseu care a cuprins localităţi precum Laslea, Mălăncrav, Arhita, Richiş, Mediaş, Timişoara şi Alba Iulia. Potrivit regizorului Mihai Serghei Todor, coordonatorul proiectului, până în data de 17 august, la Sighişoara se vor derula…
Ştefan-Radu Oprea: Începând din octombrie fabrica de zahăr din Luduş va produce din nou
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, că a vizitat Fabrica de Zahăr din Luduş, care a contractat deja jumătate din producţia de sfeclă de zahăr de care are nevoie şi că are credinţa că, începând din luna octombrie, în acest oraş se va produce din nou zahăr din…
ATLETISM: Un nou record personal și o experiență aproape de podium!
Unul dintre sportivii noștri a fost prezent la Maribor (Slovenia) la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE). Clubul nostru a fost reprezentat de Samuel Jakab, în calitate de component al lotului național al României. Atletul nostru a concurat în două probe, proba de 200 m plat și ștafetă. În ambele probe a obținut rezultate excelente,…
Mobilier nou în școlile din Târgu Mureș
Astăzi, primarul Soós Zoltán a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul educației, Ligia Deca la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare destinate dotării a peste 5.600 de scoli și licee din România cu mobilier, echipamente pentru ateliere, laboratoare de informatică, științe sau cabinete medicale. Fondurile, pentru cea mai mare investiție în…
Centru de colectare de la persoane fizice – un nou concept!
Campaniile de colectare a deșeurilor – primăvară, toamnă, textile, periculoase și respectiv deșeuri voluminoase vor fi reluate cel mai probabil din 2024.Acestea sunt deosebit de așteptate fiind o reală problemă pentru populația orașului, dar mai ales pentru populația care locuiește la case în oraș și în comunele limitrofe orașului.Întrebați de punctul.ro când anume vor fi…
BASCHET: Un nou jucător cu experienţă la Târgu Mureș
Sârbul Mladen Jeremić este noul jucător al echipei noastre de baschet masculin. Baschetbalistul de 198 cm, în vârstă de 35 de ani are o vastă eperienţă în campionatul nostru, unde joacă încă din sezonul 2016-2017. Trecut la BC Timişoara, BCM U Piteşti şi Dinamo Bucureşti, în sezonul trecut sârbul a îmbrăcat maieul celor de la…
Parc nou, pentru micuții ludușeni!
Începând cu sfârșitul lunii aprilie 2023, cei mici, dar și cei mari s-au putut bucura de un nou parc de joacă modern, amplasat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. Parcul este realizat conform normelor de siguranță actuale, iar echipamentele sunt o donație din partea unei companii. „Ludușenii au la dispoziție un nou parc de joacă construit…
Cel mai nou parc de aventură din județul Harghita, în apropiere de Corund
Cel mai nou parc de aventură din județul Harghita este situat între Corund și Lupeni. Kalonda Escape oferă trasee cu frânghii, tiroliene, tir cu arcul și tir cu arme airsoft.
Construire și dotare corp nou la Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș
La finalul lunii mai, Consiliul Local Luduș, întrunit în ședință ordinară de lucru, a hotărât aprobarea notei conceptuale pentru obiectivul de investiții „Construire și dotare corp nou Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș”. Proiectul vizează construirea și dotarea unui corp nou de clădire, cu funcție de unitate de învățământ, în care să fie relocați elevii care…
(Video) “Produs în Valea Nirajului”, un nou brand local
“Produs în Valea Nirajului” este brandul cel mai nou care se lansează în județul Mureș. Acesta va reuni sub un concept de design și identitate mai mulți producători locali și se va populariza ca un fel de pecete de garanție a calității produselor de la producători locali.Brandul s-a lansat astăzi la Mitrești la una dintre…
Un nou punct gastronomic local din Harghita își așteaptă oaspeții în Vărșag
La punctul local gastronomic “Medverbarlang”, oaspeții se pot bucura de aromele tradiționale din regiunea Odorhei.Punctul gastronomic este situat într-o atmosferă liniștită, de familie. În curte există un loc de joacă pentru copii. Alte servicii:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.