Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Luduș va organiza evenimentul „Nunta de Aur”. Cuplurile care au domiciliul stabil în orașul Luduș și au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă sunt invitate să-și depună cererea la biroul „Relații cu publicul” din cadrul Primăriei, până la data de 20 septembrie 2017. Ziua Internațională a…
Etichetă: nunta de aur
Sărbătoare „regească” la Reghin, aproape de final
Reghinenii sărbătoresc încă în aceste zile aniversarea a 150 de ani de la ridicarea orașului la rang de Oraș Liber Regesc. Seria de manifestări, spun reprezentanții Primăriei într-un comunicat, a început încă din data de 10 martie: „În considerația acestui moment aniversar, în perioada 10 martie – 26 mai a.c., în toate instituțiile de cultură,…
„Nuntă de aur” emoţionantă
Ziua de 1 octombrie semnifică, începând din anul 1990 printr-o Rezoluţie a ONU, „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, iar la noi în ţară aceste persoane sunt sărbătorite din anul 1996 din iniţiativa Federaţiei Naţionale a Sindicatului Pensionarilor. Aceste amănunte le-am aflat de la Traian Dancu, preşedintele sindicatului, care i-a primit pe sărbătoriţi în cadrul elegant…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.