La data de 16 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J Mureș au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar de urmărire penală aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de lupte între câini….
Etichetă: organizare
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE ORGANIZARE DE LUPTE ÎNTRE CÂINI ȘI INTERVENȚII CHIRURGICALE NEAUTORIZATE
La data de 20 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au pus în executare, în județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa…
Tabăra de vară organizată de PNL Luduș prilej pentru organizare, dezbatere și distracție
Tinerii de azi sunt decidenții de mâine. Preocuparea echipei noastre de a pregăti și motiva tinerii liberali este permanentă. Resursa umană este cartea de a vizită a oricărui partid politic, motiv pentru care abordăm cu multă seriozitate activitatea tineretului liberal. Tabăra de vară organizată de PNL Luduș a fost un bun prilej pentru organizare, dezbatere…
CSU Târgu Mureș a obținut dreptul de organizare a Turneului Final de Junioare la volei
Ieri, 2 mai 2023, la sediul Federației Române de Volei, a avut loc ședința de atribuire a turneelor finale la toate categoriile. CSU Târgu Mureș a obținut dreptul de organizare a Turneului Final de Junioare, care va avea loc între 17 și 21 mai, la Sala de Sport „Dr. Pongrácz Anton” din campusul UMFST G.E….
Festivalul Văii Mureșului în ședință extraordinară CJ
Consiliul Judeţean Mureş se va reuni, joi, în şedinţă extraordinară pentru dezbaterea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea colaborării la organizarea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Etnografic al Comunităţilor de pe Valea Mureşului, programat să aibă loc în perioada 12-14 iulie, în comuna Răstoliţa. Potrivit site-ului Consiliului Judeţean Mureş, festivalul este organizat de Asociaţia…
Conferință pe tema funcționării sistemului de sănătate
Ministerul Sănătăţii organizează la Tg. Mureş în data de luni, 9 iulie, conferinţa de dezbatere a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, activitate care face parte din proiectul de promovare derulat de Ministerul Sănătăţii, în perioada 2-31 iulie 2012, în 14 oraşe din ţară. Conferinţa se va desfăşura la Hotel…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.