Etichetă: pagube
Punctul negru pentru toți cei responsabili care nu au rezolvat problema urșilor ce produc pagube în agricultură și zootehnie
Pagube de peste 3 milioane de lei produse de urşi anul trecut
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş a anunţat, luni, că pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 460 de dosare de despăgubire pentru pagubele produse de animalele sălbatice, în special de urşi, valoarea pagubelor fiind de peste 3 milioane de lei. “Valoarea pagubelor se ridică la 3.015.957 lei, din care până la ora actuală s-au…
Pagube de peste 1 milion de lei provocate de urşi în acest an în Covasna
Pagubele pe care urşii le-au provocat în acest an în judeţul Covasna depăşesc un milion de lei, a declarat joi conducerea Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului. Potrivit directorului instituţiei, Gheorghe Neagu, urşii au distrus peste 100 de hectare de culturi, au omorât sute de animale şi au rănit trei oameni, care au ajuns în…
Pagube însemnate, produse de urşi în lanurile de porumb siloz; peste 300 de cazuri, în această toamnă în Harghita
Suprafeţe însemnate cu porumb siloz au fost distruse de urşi în această toamnă, fapt care le creează mari dificultăţi producătorilor harghiteni. Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat pentru AGERPRES că sunt suprafeţe distruse parţial ori total, urşii preferând porumbul siloz pentru că le asigură hrană foarte uşor. “Porumbul siloz e preferat de…
Pagube de peste jumătate de milion de lei produse de urși în Covasna
Potrivit bilanțului realizat de Agenția Pentru Protecția Mediului Covasna, în perioada 1 ianuarie – 13 august, pagubele au fost înregistrate în 190 de cazuri, dintre care 132 vizând animale și 58 cazuri de culturi agricole, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu: Valoarea pagubelor este de 563.125…
Arșița a pârjolit sute de hectare de culturi agricole. Vezi cum poți să fi despăgubit!
Cei mai afectati de canicula sunt producatorii de porumb, estimandu-se ca arsita a distrus aproape jumatate din suprafetele cultivate. Un fenomen meteo extrem care le-a dat mari batai de cap fermierilor este canicula, care a parjolit sute de hectare de culturi agricole, producand pagube insemnate. Spre dosebire de seceta, ale carei urmari pot fi prevenite…
Wizz Air n-a estimat încă pagubele accidentului
Atât autoritățile, cât și Wizz Air, compania care deține aeronava avariată miercuri pe platforma Aeroportului Transilvania Tîrgu-Mureș, se feresc să dea o estimare a pagubelor produse. Dacă inițial conducerea aeroportului s-a ferit inclusiv să dea detalii despre incident, după ce s-a aflat că o scară mobilă a lovit fuzelajul unui avion, declarațiile oficiale au venit…
Situația actualizată în urma inundațiilor
În această dimineaţă, potrivit datelor furnizate de ISU Mureş, situaţia în judeţul nostru, după ploile din ultimele două zile (6 şi 7 aprilie) era următoarea: -Cuci- 154, 33 ha teren arabil inundat şi 111, 52 de ha de păşuni şi fânaţe -Iernut- inundate 276 ha de teren arabil, 87 ha de păşuni şi fânaţe. De…
Situația finală a pagubelor produse de inundații
Pe raza judeţului Mureș în urma precipitațiilor abundente s-au înregistrat inundații la locuințe, anexe gospodărești, subsoluri, terenuri agricole, drumuri comunale și județene de pe raza unui număr de 16 unități administrativ teritoriale: Sighișoara, Glodeni, Apold, Deda, Cristești, Nadeș, Gheorghe-Doja, Corunca, Livezeni, Sîngeorgiu de Mureș, Crăciunești, Vărgata, Ernei, Tăureni, Ibănești și Suseni, conform situaţiei de mai…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.