Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un Ordin de ministru privind preschimbarea permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile statelor care nu fac parte din UE cu documente similare românești. „Au fost constatate numeroase situații ale cetățenilor români care și-au schimbat permisul de conducere românesc cu unul similar, emis de un stat non-UE (în special…
Etichetă: permise
Sute de amenzi și permise reținute în urma unei razii nocturne a Poliției Mureș
Polițiștii rutieri din Mureș au întocmit 7 dosare penale și au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză. În noaptea de 20 spre 21 aprilie a.c., politiștii rutieri din cadrul I.P.J Mureș au desfășurat, pe raza întregului județ, activități pentru prevenirea și combaterea…
Ungaria oferă permise de conducere gratuite pentru a suplini lipsa personalului din transporturi
Autoritățile din Ungaria au decis să ofere permise de conducere gratuit cetățenilor săi, în baza unui program de formare a șoferilor. Decizia vine ca urmare a lipsei acute de personal în sectorul transporturilor, atât în cel de mărfuri, cât și în cel de persoane. Programul primește de la stat o finanțare de 1,7 miliarde de…
Șoferi băuți, drogați și cu permise false pe drumurile din Mureș
La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit în trafic, pe strada Târgului, un autovehicul, condus de un bărbat de 30 de ani. În urma testării acestuia cu aparatele din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive….
Permise de pescuit reținute de Jandarmi și amenzi pentru pescari
Pentru prevenirea și combaterea neregulilor în zonele de pescuit, echipaje din cadruldin cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș împreună cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș, au desfășurat duminică, 13 august a.c., o acțiune de verificare a respectării condițiilor de practicare a pescuitului recreativ pe râul Mureș în zona…
Cei cu permise de conducere eliberate de alte state pot obţinere permisul romanesc fără școală
Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de duminică, potrivit Agerpres. În şedinţa de Guvern de joi, 10 august a.c., a… Citește articolul complet
Un mureșean reținut pentru permise și atestate contrafăcute
La data de 23 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Bălăușeri, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale. Un bărbat de 49 de ani, din…
Șoferi băuți și cu permise falsificate prin Mureș
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 08.52, polițiștii Biroului Rutier Reghin au depistat, pe strada Pandurilor din municipiu, un conducător auto, în vârstă de 61 de ani, din aceeași localitate, aflat sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentrație în valoare de 0,89 mg/l alcool pur în…
Zeci de premise suspendate
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tîrnăveni, pe toată durata semestrului I din anul 2013, au ridicat, în vederea suspendării şi anulării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 91 de permise, iar ca urmare a defecţiunilor sau a altor nereguli constatate, au fost reţinute temporar 44 de certificate de înmatriculare. Pe lângă acestea, cu…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.