Vicepreşedintele executiv al PNL, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei Judeţene a PNL Mureş, că speră ca în această lună să se reuşească deblocarea POS Transporturi şi să se reuşească aducerea în România a peste 4 miliarde de euro. ‘Sunt la conducerea ministerului din ianuarie, sper ca în această lună se deblocăm…
Etichetă: PNL
Chițoiu la Mureș: PNL vioara întâi în USL la prezidențiale
Vicepreşedintele executiv liberal, Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei şi Mediului de Afaceri, a declarat vineri, în cadrul Conferinţei Judeţene a PNL Mureş, că Partidul Naţional Liberal trebuie să fie în măsură să candideze singur în alegerile europarlamentare, iar la alegerile prezidenţiale din 2014 să fie vioara întâi în cadrul Uniunii Social Liberale. ‘PNL trebuie să fie în…
USL și UDMR, boicot la ședința AGA Digital Mureș
Astăzi la ora 14:00 a fost programată o ședință extraordinară a AGA societății care se va ocupa de derularea proiectului Digital Mureș. Din AGA fac parte toți cei 23 de consilieri locali, însă doar cinci au venit la ședință, toți fiind din grupul PDL. Consilierul local Ioana Roman ne spunea că și alți consilieri s-au…
Liberalism de stânga
La sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, PNL Tîrgu-Mureș a avut adunarea generală de alegeri, în care președintele în exercițiu, unicul candidat și președintele nou-ales a fost aceeași persoană – Ionela Ciotlăuș. Ceea ce pe mine mă duce cu gândul la socialismul pe care îl clamăm apus (dar pare-se nu e chiar atât de…
Liderii liberali și-au primit voturile
În luna aprilie, în toate municipiile din județ au fost în focul alegerilor funcțiilor în cadrul Partidului Național Liberal. Astfel, sâmbătă 27 aprilie, de la ora 10:30 au fost programate în Sala mare a Ansamblului Artistic Mureșul lucrările Adunării Generale de Alegeri a PNL Tîrgu-Mureș. Cu această ocazie a fost ales și noul președinte PNL…
Alegeri la PNL Mureș, după Paște
După ce sâmbăta ce tocmai a trecut au fost organizate lucrările conferinței de alegeri la PNL Tîrgu-Mureș, peste aproximativ două săptămâni vor avea loc alegerile în cadrul organizației județene a PNL Mureș. Comunicatul emis astăzi de organizație precizează: „În conformitate cu prevederile articolului 48 din Statutul Partidului Național Liberal, Biroul Politic Teritorial al PNL Mureș,…
Alegeri cu deznodământ așteptat la PNL Tîrgu-Mureș
Sâmbătă 27 aprilie, de la ora 10:30, sunt programate în sala mare a Ansamblului Artistic Mureșul lucrările Adunării Generale de Alegeri a PNL Tîrgu-Mureș. Cu această ocazie va fi ales și noul președinte PNL Tîrgu-Mureș, care aproape sigur va fi actualul președinte Ionela Ciotlăuș, singurul candidat înscris în cursa pentru acest post. Mai mult, potrivit…
Liberalii din Luduş au ales continuitatea
Sâmbătă după-amiază, la un select restaurant din Luduş, s-a desfășurat adunarea generală de alegeri a organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal. Pe ordinea de zi a fost înscris Raportul de activitate al preşedintelui organizaţiei locale, de la alegerile precedente din aprilie 2009 şi până în prezent, discuţii şi alegerea noului organ de conducere. Liberalii luduşeni…
Femeile liberale își aleg vineri conducerea
Vineri, 12 aprilie 2013, de la ora 17:00, la Teatrul Ariel din Tîrgu- Mureş, are loc Adunarea Generală a Organizaţiei judeţene Mureş a Organizaţiei Femeilor Liberale. Pe ordinea de zi este inclusă organizarea alegerilor pentru desemnarea Biroului Permanent Judeţean la nivelul organizaţiei judeţene, precum şi cuvântul invitaţilor.
Scandalul Romgaz doboară cotațiile acțiunilor Transgaz
Deputatul liberal Mircea Cazan, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, a anunţat miercuri, în timpul unei întâlniri cu sindicaliştii de la Romgaz şi cu prefectul sibian, că lunea viitoare va cere în Parlament demisia ministrului delegat pentru Energie, social-democratul Constantin Niţă. ‘Dacă nu se gestionează şi nu se va ajunge la un rezultat comun, o…
Mișcări de trupe în partidele politice
Rezultatele la alegerile parlamentare desfășurate anul trecut, dar și situația politică a țării, au avut un impact puternic asupra partidelor politice. Astfel, conducerile partidelor politice au dorit o reîmprospătare a forțelor și oameni noi care să aibă un cuvânt de spus și să reușească mobilizarea oamnilor la alegerile care se vor desfășura în acest an….
„USL încearcă racolarea de parlamentari ai opoziţiei”
Senatorul PDL Marius Paşcan, vicepreşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mass-media din Senat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că atât PNL, cât şi PSD încearcă racolarea de parlamentari ai opoziţiei, pentru a-şi crea fiecare o majoritate parlamentară şi pentru a încerca astfel să se elimine reciproc de la guvernare. „Iar…
„Primăriile au creat falimente şi trebuie oprite odată”
Senatorul PNL, Akos Daniel Mora, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că primăriile, prin angajarea unor lucrări fără a avea acoperire în buget, au generat falimentarea a numeroase societăţi comerciale private şi că acest lucru trebuie stopat prin modificarea Legii Finanţelor Publice. ‘Primăriile au creat falimente în avalanşă şi trebuie oprite…
„Netăierea pădurilor ar trebui subvenționată”
Deputatul PNL Ioan Cristian Chirteş a declarat presei luni, la Târgu Mureş, că România ar trebui să subvenţioneze netăierea pădurilor, aşa cum procedează alte state europene care oferă sume de bani proprietarilor de fond forestier, reprezentând contravaloarea a ceea ce aceştia ar putea exploata. ‘România are încă păduri valoroase, are păduri de calitate. Nu că se…
Mureșul spre o nouă campanie electorală
Au mai rămas aproximativ trei luni până la alegeri, iar politicul mureșean intră în linie dreaptă spre o nouă campanie electorală. De această dată partidele pregătesc campania pentru alegerile generale, care vor avea loc spre finalul anului, în data de 9 decembrie. În urma lor vom cunoaște și noii deputați și senatori de Mureș. Până…
PNL cere Primăriei să-și plătească factura la gaz
PNL Târgu Mureş a solicitat, marţi, Primăriei municipiului să îşi plătească datoriile faţă de furnizorii de gaz metan, astfel încât să fie reluată alimentarea cu apă caldă a celor 6.000 de familii care nu mai beneficiază de acest serviciu de mai bine de o lună. Consilierul local al PNL Târgu Mureş, Sebastian Pui, a declarat într-o…
Dobre vs. Florea față de politica de la București
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat-Liberal (PDL) Dorin Florea, a declarat presei, joi, la Târgu Mureş, că ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, prin suspendarea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu reprezintă ‘o acţiune politică fără precedent’.’E o acţiune politică fără precedent în care, din păcate, la 22…
Apelul lui Kerekes Karoly către liberali, pentru pensii
Secretarul Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, deputatul UDMR Kerekes Karoly, a făcut joi un apel către liberali să revină la şedinţe pentru dezbaterea amendamentelor depuse la legea pensiilor referitoare la personalul încadrat în grupa I de muncă. ‘E vorba de o lege organică. Dacă ei nu vin, cum să treacă? Sunt afectaţi sute de mii…
Dobre atacă HG de înființare a facultății maghiare din UMF
Deputatul Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că va fi primul care va semna şi va depune o plângere în instanţă împotriva Hotărârii de Guvern (HG) referitoare la înfiinţarea Facultăţii Maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. ‘Voi fi primul care voi semna o cerere de…
„Marko nu este proprietarul județului și nici al UMF”
Deputatul PNL Ciprian Dobre i-a atras atenţia, vineri, vicepremierului Marko Bela că nu este nici proprietarul judeţului Mureş, nici al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, atunci când sugerează altor politicieni, inclusiv lui Crin Antonescu, că ar fi bine să se ocupe de altceva şi nu de problema universităţii. 'Îmi pare rău să-i spun…
Antonescu a luat notițe despre UMF
Președintele PNL Crin Antonescu a venit astăzi la Tîrgu-Mureș pentru a se întâlni cu liderii UMF și cu cei ai studenților mediciniști pentru a se informa în privința situației de la UMF. La discuții au fost chemați și prorectorul Nagy Ors și prodecanul Facultății de Medicina Generală Szabo Bela, precum și liderii studenților maghiari, aceștia…
Educația în vizorul PNL Mureș
În urma unei dezbateri inițiate de PNL Mureș și a problemelor identificare în sistemul de învățământ, liberalii mureșeni au emis astăzi următorul comunicat de presă: Partidul Naţional Liberal – Filiala Mureş ia act cu îngrijorare de profundele erori, mai mult sau mai puţin intenţionate, pe care actuala alianţă portocalie PDL-UDMR-UNPR continuă să le arunce pe…
USL în precampanie organizatorică
Uniunea Social-Liberală ştie până acum cine îi sunt candidaţii angajaţi în lupta pentru Primăria Tîrgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş. Cornel Brişcaru va intra în duel cu Dorin Florea, Vass Levente şi alţii, în timp ce deputatul Ciprian Dobre va încerca să îi fure un nou mandat preşedintelui Lokodi Emoke. Politica pașilor mărunți La nivelul municipiului…
USL în aer: Sighișoara, Reghin, Luduș și lista continuă
Dacă președintele PSD Tîrgu-Mureș Dragoș Popa se prezintă încrezător în funcționalitatea USL la nivelul municipiului pe care-l reprezintă, lucrurile nu sunt la fel de roz la nivel de județ. Secretarul executiv al PSD Mureș Cornel Brișcaru declara azi că au fost închise negocierile privind culoarea politică a candidaților și paritatea pe listele de consilieri în…
Cum se vede țara politică. Din Ardeal la București!
Fie că sunt alegeri locale, europarlamentare sau prezidențiale, de-a lungul anilor diferiți oameni politici s-au perindat pe la conduceri, remarcându-se mai mult sau mai puțin. Cine sunt liderii politici pe care i-a trimis Ardealul la București în ultimii 15 ani, ce au realizat ei și cum le-a rămas numele în ,,istorie” am disecat în continuare……
Liberalii se sting încet?!
Liberalii mureşeni nu au prea existat până în 2000. Văduviţi de un lider vizibil, aflat între ciocan şi nicovală – partidele naţionaliste, PUNR şi PRM, respectiv principalul partid al minorităţilor din judeţ – UDMR, PNL Mureş a început să reprezinte o alternativă după ce suflul naţionalist a început să cam dispară. De această oportunitate a…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.