Nodul rutier va fi realizat pentru coborârea de pe A3 în zona industrială a oraşului Luduş, cu 4 bretele, câte două (urcare şi coborâre), de pe ambele sensuri ale autostrăzii. Firma clujeană Explan SRL Cluj efectuează investigaţiile în teren, măsurători topografice şi studii geotehnice, respectiv Studiul de Prefezabilitate şi Fezabilitate. Perioada de realizare a tuturor…
Etichetă: pod
O parte a unui pod provizoriu peste Târnava Mare a cedat sub greutatea unui tir în Harghita
O parte a unui pod provizoriu peste râul Târnava Mare, aflat în localitatea Mugeni, a cedat, joi, sub greutatea unui autotractor cu o semiremorcă ataşată, înmatriculat în Bulgaria, al cărui şofer nu a respectat limita de tonaj. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, inspector principal Robert Costan,…
A intrat într-un cap de pod la Cerghid
Pompierii Detașamentului Târgu Mureș intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD B2 la un accident rutier produs în localitatea Cerghid. În accident a fost implicat un singur autoturism cu 2 ocupanți care au fost imediat preluați de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor. În urma evaluării medicale, aceștia…
A apărut PUNCTUL 613, primul din noul an
Prima ediţie tipărită din acest an a săptămânalului de Mureş şi Harghita, PUNCTUL cu nr, 613 a apărut pe tarabe. Pe pagina 1 puteţi citi opinia lui Titi Dălălău întitulată “Românii. Ce ne lipseşte?”. Ne cam lipsesc multe, ce anume aflaţi din articol. Pagina 2 vine cu ştitilr din Actualitate, cu PUNCTUL ALB şi PUNCTUL…
Drum Judeţean închis 30 de zile
Consiliul Judeţean Mureş aduce la cunoştinţa participanţilor la traficul rutier, închiderea circulaţiei pe drumul judeţean DJ154A Reghin – Rușii Munți – Deda, unde se vor demara lucrările de construcţii la podul de beton armat amplasat la km 23+310, în localitatea Sebeș. Circulaţia va fi închisă în perioada 01.10.2014 – 30.10.2014, traficul rutier urmând a se…
Proiectul podului din Aleea Carpaţi, criticat
Cum să mai cheltui nişte bani şi să nu rezolvi problema? Cam aşa poate fi descris proiectul realizării podului de legătură între cartierele Unirii şi Aleea Carpaţi din Tîrgu-Mureş. Săptămâna trecută a avut loc dezbaterea publică pe marginea raportului privind studiul de impact asupra mediului, un pas din procedura ce precede emiterea acordului de mediu….
Caraghioslâcurile „Podului” din Aleea Carpați
Primăria Tîrgu-Mureş îşi continuă nestingherită şi plină de un avânt demn de o cauză mai nobilă demersurile în cazul proiectului „Pod de legătură peste râul Mureş, zona Aleea Carpaţi”, ajuns în prezent în faza depunerii raportului privind impactul asupra mediului la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş. Semnatarii raportului continuă ideea prezentată şi în cadrul studiului…
Consiliul Local, dezvoltator imobiliar şi constructor
Chiar dacă ne aflăm în primă campanie electorală, aleşii municipali din Tîrgu-Mureş, aflaţi la final de mandat, îşi continuă activitatea deliberativă. Mai mult chiar, aceştia au programate în luna mai două şedinţe de CL. Una a avut loc săptămâna trecută când consilierii s-au întâlnit pentru a completa actul constitutiv al societăţii comerciale pe acţiuni „Oraşul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.