Evoluție foarte bună pe șantierul drumului expres Turda – Tureni (DEx4), anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „De la ultima mea vizită, în urmă cu două săptămâni, Asocierea de constructori români condusă de Dimex 2000 SRL a ajuns de la 30,2% la 36,5% progres fizic”, precizează…
Etichetă: progres
(P) Noi rute periurbane: un progres în transportul public, acum și pentru locuitorii din comunele limitrofe Târgu Mureșului
Primarul Soós Zoltán a anunțat că, în urma inițiativei sale, Târgu Mureș și localitățile învecinate depun eforturi comune pentru a oferi opțiuni de călătorie eficiente, confortabile și sigure cu transportul public și pentru persoanele care locuiesc în zona periurbană. Actuala conducerea a Târgu Mureșului este dedicată deschiderii unei noi ere în transportul public pentru cei…
Modernizarea liniei de tren Brașov-Sighișoara a intrat în vară cu un progres de sub 20 %
Modernizarea Magistralei CFR Brașov-Sighișoara a intrat în vară cu un progres de sub 20 % pe cele trei loturi cu o lungime totală de 112 kilometri, deși lucrările ar trebui să se încheie în aprilie respectiv noiembrie 2024, conform termenelor din contracte. Modernizarea liniei Brașov-Sighișoara este cea mai mare investiție… Citește articolul complet
„Fără UDMR la guvernare nu e reformă în ţară”
Senatorul Marko Bela a declarat joi, în cadrul Adunării Generale a UDMR Târgu Mureş, că experienţa ultimilor două decenii a dovedit că fără prezenţa Uniunii la guvernare nu există progres în ţară şi nu se adoptă reforme. Marko a subliniat rolul UDMR în îndeplinirea obiectivelor de integrare euro-atlantică a României, rolul jucat în semnarea tratatului…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.