Organizaţiile politice şi civice maghiare reprezentate în judeţul Mureş nu au o poziţie unitară în privinţa votului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, întrucât UDMR şi Uniunea Secuilor din România (USR) cheamă maghiarii la vot, Partidul Civic Maghiar (PCM) face apel la neprezentarea acestei etnii la urne, iar Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT) preferă…
Etichetă: referendum
Mai multe secții de votare, în Mureș și peste hotare
La sfârșitul acestei săptămâni, duminică 29 iulie, se va desfășura referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu. Față de alegerile locale, s-au mai înființat câte o secție de vot la Band, Bahnea, Valea Largă și Sovata, și s-a desființat cea de la Căminul de Bătrâni din Ideciu, unde se poate solicita urna mobilă. La Sovata…
Program prelungit la Evidența Persoanelor
Pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate, Serviciul Evidenţa Persoanelor, îşi va prelungi programul de lucru cu publicul, astfel: – în săptămâna premergătoare desfăşurării referendumului, respectiv, în perioada 23.07- 27.07.2012, între orele 8,30 – 18,30. – în data de 28.07.2012 între orele 8,00 – 16,00 – în data de 29.07.2012…
DA sau NU?
Parlamentul României a aprobat în ședința plenară din 6 iulie 2012 legea cu privire la organizarea Referendumului național pentru demiterea președintelui României. Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu se va desfășura în data de 29 iulie 2012. La acest Referendum cetățenii României trebuie să voteze dacă sunt de acord cu suspendare președintelui Traian Băsescu, răspunzând cu…
PCM îl sprijină la referendum pe Traian Băsescu
Preşedintele Forumului de Coordonare al Organizaţiilor Judeţene ale Partidului Civic Maghiar (FCOJ PCM), Laszlo Gyorgy, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că formaţiunea sa trebuie să fie de partea instituţiei Preşedintelui României, că va intra în campanie electorală de partea preşedintelui Traian Băsescu şi a îndemnat cetăţenii ‘să apere democraţia…
Sighișoara Medievală a rămas fără director artistic
Directorul Festivalului Sighişoara Medievală, regizorul Liviu Pancu, a anunţat, joi, că s-a retras de la organizarea celei de-a XX-a ediţii din acest an, cu doar o săptămână înainte de debutul manifestării. Decizia regizorului a fost luată după ce Primăria şi Consiliul Local Sighişoara au hotărât scurtarea manifestării de la 10 zile, cât a fost iniţial, la…
Prefectul cere scurtarea Festivalului de la Sighișoara
Prefectul de Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat miercuri că va cere Consiliului Local Sighişoara să ia o hotărâre pentru scurtarea cu două zile a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, anunţată pentru perioada 20-29 iulie, pentru a nu fi afectată desfăşurarea Referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României. ‘Cer acest lucru Consiliului Local pentru…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.