În 14 noiembrie începând de la ora 13.00 la inițiativa consilierilor județeni UDMR, aleșii județeni sunt convocați în ședința extraordinară a Consiliului Județean. Pe ordinea de zi se află proiectul de organizarea unui referendum legat de reorganizarea regiunilor de dezvoltare economice. Inițiativa cetățenească care propune organizarea referendumului în data de 8 decembrie a fost sprijinită…
Etichetă: reorganizare
Reorganizare la UDMR Tîrgu-Mureș
Cele 13 circumscripţii care formează UDMR Târgu Mureş vor fi desfiinţate, noua conducere dorind o organizare pe cartiere, care să aibă structuri inclusiv la nivel de străzi, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă vicepreşedintele organizaţiei municipale, Kovacs Robert. ‘În momentul actual, suntem în faza convorbirilor cu cele 13 circumscripţii şi sperăm că vom putea conlucra…
PDL pledează pentru reorganizare pe 12 regiuni
Organizaţia PDL Târgu Mureş susţine rezoluţia adoptată de Consiliul Naţional de Coordonare a formaţiunii şi pledează pentru reorganizarea administrativă a ţării în 12 regiuni, care să rezulte în mod obligatoriu din comasarea judeţelor, astfel încât să nu apară structuri administrative paralele, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei, Mihail Poruţiu. Acesta a spus…
Reorganizare generală în UDMR Mureș
Preşedintele UDMR Mureş, Attila Kelemen, a declarat presei, joi, că în urma rezultatelor alegerilor locale şi generale, Uniunea a trecut la reorganizarea celor peste 200 de organizaţii locale, inclusiv a celei din Târgu Mureş, iar din acest punct de vedere criticile formulate de persoane din conducerea centrală a formaţiunii nu sunt justificate. ‘UDMR Mureş de 20…
Reorganizarea UDMR Tîrgu-Mureș s-a împotmolit
Începută în forță la ultima ședință a Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) de la finalul lunii iunie, reorganizarea UDMR Tîrgu-Mureș s-a împotmolit. La acea vreme, CRU a decis reorganizarea structurilor de la municipiu, de către o comisie formată din cinci persoane care primea mandatul CRU în acest sens. După acea ședință a CRU, însuși liderul UDMR…
Vară fierbinte pentru UDMR Tîrgu-Mureș
În ședința Consiliului Reprezentanților Unionali (mini-parlamentul UDMR) de duminică s-a declanșat procedura de reorganizare a structurii UDMR de la nivelul municipiului Tîrgu-Mureș. În practică, asta înseamnă de fapt o dizolvare a structurii, la nivelul conducerii și modului ei de organizare internă. Decizia a venit în urma unei analize făcute după terminarea alegerilor locale, deși liderii…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.