În urma articolului publicat de Punctul.ro (Restaurant Casa Mureșeană închis 6 luni de Protecția Consumatorilor) restaurantul Casa Mureșeană a transmis următorul drept la replică: Restrictia de exploatare a bucatariei, s-a ridicat dupa cateva ore de catre inspectorii OPC Târgu Mureș, timp in care s-au rezolvat micile deficiente tehnice. Nu a fost vorba despre calitatea produselor,…
Etichetă: restaurant
Restaurant Casa Mureșeană închis 6 luni de Protecția Consumatorilor
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov a desfășurat o acțiune de control în scopul verificării măsurilor impuse în urma controlului anterior, la operatorul economic CA&MB GRUP SRL, restaurantul Casa Mureșeană, din localitatea Târgu Mureș.După verificările realizate, comisarii au constatat următoarele aspectele și au aplicat următoarele sancțiuni: Sursa: OPC
(Video) Primul restaurant cu bucate specifice bucătăriei romilor în Ungaria
Într-un oraş din Ungaria, nu departe de graniţa cu România, funcţionează primul restaurant cu patron şi personal de etnie romă şi cu preparate, între altele, din meniul tradiţional al romilor. Acum 13 ani, localul lui Geza Asos era cel mai mic din oraş. Acum este cel mai mare. “Nu cred că există ceva mai delicios decât…
Creșterea eficienței energetice la S.C. COUNTRY RESTAURANT S.R.L.
Creșterea eficienței energetice la S.C. COUNTRY RESTAURANT S.R.L. Proiectul “Creșterea eficienței energetice la S.C. COUNTRY RESTAURANT S.R.L.”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 -2020, cod SMIS 2014+160636 a fost implementat de către COUNTRY RESTAURANT SRL, cu o valoare totală de 485.093.53 lei din care 400.290,69 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, formată din 60.043,60 lei…
Creșterea eficienței energetice la S.C. COUNTRY RESTAURANT S.R.L.
Incendiu la un restaurant în Piața Teatrului
Pompierii militari din cadul Detașamentului Târgu Mureș intervin în aceste momente în municipiul Târgu Mureș, în urma izbucnirii unui incendiu produs la un restaurant al unui operator economic în Piața Teatrului. La fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă, în cooperare cu…
Punctul alb pentru mureșeanul Biró Botond Boldizsár, “Bucătarul de parfumuri” cu restaurant de succes în Budapesta
(Video) Noul restaurant Cocoșul de aur din Târgu Mureș în 1973
Sursa: Cineclic
Cum veți afla în restaurant și magazin că vă sunt oferite produse cu insecte
Magazinele care vând produse alimentare ce sunt/conțin specii de insecte, autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi, vor trebuie să le expună intr-un stand separat, delimitat de standurile ce conțin produsele consacrate care nu sunt/nu conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi. De asemenea, restaurantele vor avea…
Investiție la Sovata: o nouă păstrăvărie cu restaurant
O păstrăvărie cu două bazine și un restaurant de 40 de locuri, este o nouă investiție privată pe cale să fie derulată la Sovata. Firma care va derula investiția este Districom 2011, iar complexul va fi amplasat pe strada Stâna de Vale, în apropierea pensiunii Edelweiss. La finalizarea investiției, în complex turiștii vor putea avea acces…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.