Fondul ungar de investiții Adventum, care gestionează un portofoliu imobiliar de peste un miliard de euro, a renunțat la achiziția complexului de birouri @Expo din București de la dezvoltatorul belgian Atenor, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Tranzacția, evaluată la circa 120 de milioane de euro, ar fi putut salva volumul de investiții slab din 2023….
Etichetă: România
Topul județelor cu cei mai mulți prosumatori din România. Mureșul în primele 10
Febra panourilor fotovoltaice a cuprins toată țara și, în acest moment, nu există vreun județ care să fie complet lipsit de prosumatori. În total, în România, existau la finalul lunii octombrie 2023 un număr de 101.605 prosumatori, având o putere instalată totală de 1.298 MW, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în…
Kaufland începe închiderea de magazine în Germania. În România se extinde
Lanțul de supermarketuri Kaufland își închide mai multe sucursale în Germania până la începutul anului 2025. Trei dintre ele se află în Renania de Nord-Westfalia. Astfel, Kaufland plănuiește să închidă mai multe sucursale din Renania de Nord-Westfalia începând cu 2024, arată Newsweek. Potrivit companiei, închiderile vor începe în iunie cu magazinele Kaufland din Siegen și…
Best of 2023! Cea mai lungă autostradă din România. 232 de kilometri pe autostradă completă de la Târgu Mureș la Holdea
Deschiderea lotului Chețani – Câmpia Turzii de pe Autostrada A3 – Transilvania, inaugurare estimată pentru decembrie 2023, va permite circulația pe autostradă completă de la Târgu Mureș (jud. Mureș) până la Holdea (jud. Hunedoara) pe o lungime de 232,2 de kilometri, cu 10 kilometri în plus față de lungimea celui mai lung traseu de autostradă…
Aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist, printre meseriile cuprinse în nomenclatorul din România
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dâmboviţa, Marius Lixandru, prezintă câteva dintre cele mai amuzante şi inedite meserii cuprinse în nomenclator, între care cele de aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist. ”La final de an, convinşi fiind că mai degrabă avem nevoie să ne descreţim frunţile, decât să citim comunicate de bilanţ, ne-am gândit să…
HARTA INTERACTIVĂ a Autostrăzilor din România: Ce s-a deschis, ce va fi inaugurat în 2024
Față de previziunilede acum un an, anul 2023 s-a dovedit a se încadra în scenariul realist. Circa 81 de kilometri – 49 de km de autostradă și 32 km de drum expres – vor fi într-un final deschiși traficului. Cert e că România a depășit borna simbolică de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres,…
Mierea chinezească, înlocuită în România cu miere din Ucraina
Inversare de situație în 2023 față de 2022 în ce privește importurile de miere din țările din afara Uniunii Europene: cantitatea de miere cumpărată din Ucraina de traderi/procesatori activi în România a depășit cantitatea de miere achiziționată din China. Între 1 ianuarie – 24 decembrie 2023, România a importat din Ucraina 2496 de tone de…
Ungaria a început extracţia de gaze cu două noi sonde în apropiere de graniţa cu România
În decembrie, la zăcământul de gaze din judeţul Békés din Ungaria a început extracţia din două noi sonde, a transmis Ministerul Energiei, pentru agenţia ungară de presă MTI. Potrivit comunicatului, a treia sondă activă care a început extracţia este Nyék-13, care este dispusă la Nyékpuszta şi a fost pusă în uz în 20 decembrie 2023….
Cifre Eurostat: România a depășit Ungaria
Anul trecut, populația ungară a cheltuit 71% din media UE pentru bunuri și servicii, adică pentru consum. Acesta este al doilea cel mai slab nivel din UE, ceea ce înseamnă că ungurii sunt pe locul doi în topul celor mai săraci cetățeni ai UE. Cel puțin conform cifrelor din 2022, acum actualizate. Anul trecut, doar…
Țările europene aruncă la gunoi vaccinuri neutilizate de miliarde de euro. România, în topul statelor care distrug dozele expirate
Un nou studiu dezvăluie faptul că statele membre ale Uniunii Europene au distrus vaccinuri împotriva COVID-19 în valoare de peste 4 miliarde de euro, o analiză Politico arătând că peste 200 de milioane de doze nefolosite au ajuns la gunoi. Citește articolul complet
Publicație maghiară de opoziție: România este deja cu ani lumină înaintea Ungariei
Anul trecut, populația ungară a cheltuit 71% din media UE pentru bunuri și servicii, adică pentru consum. Acesta este al doilea cel mai slab nivel din UE, ceea ce înseamnă că ungurii sunt pe locul doi în topul celor mai săraci cetățeni ai UE. Cel puțin conform cifrelor din 2022,… Citește articolul complet
5 destinații din România care sunt unice în lume
România se mândrește cu o mulțime de locuri fascinante, la care nu le găsești egal nici dacă străbați lumea întreagă. Așadar, am pregătit o selecție cu cele mai frumoase dintre acestea, pentru cei cu dor de ducă și spirit de explorator. Să începem! Pădurea Hoia Baciu Pădurea din vecinătatea Muzeului Satului are doar 3 kilometri…
Grupul Milvus: “În România au cuibărit patru specii de vulturi. Toate au dispărut în ultimii 100 de ani din cauza omului”
În cadrul unei conferințe de presă desfășurată miercuri la Târgu Mureș, Grupul Milvus a prezentat proiectul internațional, ”BeardedVulture LIFE” care a început la data de 1 august 2023 și care își propune să reintroducă vulturul bărbos (Gypaetusbarbatus) în Bulgaria și în Peninsula Balcanică. Proiectul urmărește și consolidarea populației de vulturi negrii (Aegypiusmonachus), deja reintroduși. Proiectul implică…
Cea mai lungă bucată de autostradă din România: de la Târgu Mureș la Holdea, 245 kilometri
Darea în trafic a lotului Chețani – Câmpia Turzii (15,7 km) din Autostrada Transilvania (A3) va genera cea mai lungă bucată continuă de autostradă din România. Mai exact, soferii vor putea circula neîntrerupt pe șosea de mare viteză de la Târgu Mureș la Holdea (circa 245 de kilometri). Precedentul record, de 230 de kilometri, a…
Contribuția serviciilor de dresaj canin în îndeplinirea obiectivelor proiectului „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”
În cadrul proiectului privind „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România” (cod SMIS 136899), se propune dezvoltarea inovativă a unui instrument de creștere a eficienței colectării de probe biologice prin utilizarea câinilor specializați. Prin achiziționarea serviciilor de dresaj canin din cadrul proiectului se urmărește realizarea acestui obiectiv. Determinarea numărului…
Implementarea Planului Naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România
(cod SMIS 136899) Activitatea 3. Înfiinţare complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia ursului brun Activitatea este implementată de RPLP KRONSTADT Brașov, partener în cadrul proiectului „IMPLEMETAREA PLANULUI DE ACŢIUNE PENTRU CONSERVAREA POPULAŢIEI DE URS BRUN DIN ROMÂNIA”, cod SMIS 136899. Proiectul este derulat de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în calitate de beneficiar, în parteneriat…
Primul triatlon în spaţiu închis din România, în cadrul Zilelor UMFST
Primul triatlon în spaţiu închis din România, University Indoor Triathlon, a fost organizat, luni, în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, iar la acesta au participat sportivi din mai multe centre universitare din ţară. “Evenimentul a cuprins probe la disciplinele înot, ciclism şi alergare. Proba de…
Rinocerul lânos, unic în România, de circa 50.000 de ani, va fi botezat la redeschiderea Secţiei de Ştiinţele Naturii
Un rinocer lânos, unic în România, provenit din zona Siberiei de Vest, a cărui vârstă este estimată la circa 50.000 de ani, urmează să fie botezat în urma votului vizitatorilor, la redeschiderea Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, programată pentru data de 14 decembrie, ora 17,00. Rinocerul lânos a fost achiziţionat în…
România pierde cu Franța și este eliminată de la CM pe echipe mixte la tenis de masă
România a ratat calificarea în etapa a doua a Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte, după ce a fost învinsă marți de Franța, scor 8-5. Echipa României începuse bine ziua câștigând categoric 8-0 duelul cu Australia (scor 8-0), dar avea nevoie de o victorie și în fața Franței pentru a trece în…
O medalie de argint şi una de bronz pentru România, la Campionatele Mondiale din Thailanda
România a cucerit două medalii, una de argint, prin Apor Gyorgydeak, şi una de bronz, prin Kinga Barabasi, la ediţia a VI-a a Campionatelor Mondiale de Teqball, organizate la Bangkok, în Thailanda, a anunţat luni Federaţia Română de Teqball. “În proba de simplu masculin, Gyorgydeak Apor a obţinut medalia de argint, fiind învins în finală…
După Ungaria, un producător mondial de anvelope pregătește lansarea filialei în România
Compania coreeană Hankook Tire, unul dintre principalii producători de anvelope auto la nivel mondial, cu fabrică în Ungaria și planuri de dezvoltare la nivel european, ia în calcul lansarea unei filiale în România, unde acum este prezentă doar prin importatori. Compania va deschide până la finele lunii o filială în Taiwan și are în vedere…
La mulți ani Târgu Mureș, La mulți ani România!
Cei mai supli europeni trăiesc în România
Cei mai supli europeni trăiesc în România: doar 9,4% dintre locuitorii acestei țări sunt obezi. Nu departe de ei se situează italienii (10,7%) și olandezii (13,3%), scrie Europulse, conform Rador Radio România. Situația cea mai rea în privința excesului de greutate se înregistrează în Malta, unde mai mult de un sfert dintre locuitori sunt obezi….
Plante medicinale miraculoase care se găsesc în România: Fenicul
Feniculul este planta aromatică și medicinală folosită din cele mai vechi timpuri pentru a trata diverse probleme digestie ori infecții ale tractului respirator superior. Ajută în curele de slăbire Semințele de fenicul nu numai că pot fi adăugate pentru un plus de aromă în rețetele culinare, ci pot ajuta și la reducerea apetitului. Conform unui…
Plante medicinale miraculoase care se găsesc în România: Coriandru
Coriandru este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale, care crește anual până la 60 cm înălțime pe toată întinderea Europei, Indiei și Africii de Nord. Vezi ce proprietăți și beneficii are coriandru, dar și cu ce alimente se asociază cel mai bine. Reglează tensiunea arterială Consumul de coriandru, potrivit studiilor efectuate, poate reduce în…
Plante medicinale miraculoase care se găsesc în România: Cimbrul
Cimbrul este planta medicinală aromatică cu proprietăți antibiotice ce este recomandă pentru prevenirea, dar și tratarea mai multor tipuri de afecțiuni. Vezi de ce este indicat să consumi ceai de cimbru și cum se pregătește leacul natural. Consumul unei căni de ceai de cimbru seara înainte de culcare poate preveni afecțiunile respiratorii specifice sezonului rece….
Plante medicinale miraculoase care se găsesc în România: Chimenul
Chimenul, în denumirea științifică “Carum Carvi”, este recunoscut pentru calitățile sale de aromatizare a preparatelor culinare, însă, dincolo de asta, consumul de chimen are multiple calități terapeutice dovedite științific. Beneficiile consumului de chimen Întărește sistemul imunitar Datorită conținutului ridicat de uleiuri volatile, vitamine și minerale, chimenul este un adjuvant natural pentru întărirea sistemului imunitar. Combate…
Rezervația geologică Dealul Melcului Corund – o zonă unică în România
O zonă de un pitoresc aparte, Corund din județul Harghita are cu ce se mândri: meșteșugul olăritului care este transmis mai departe generațiilor ce vin și un areal cu care natura a fost mai mult decât generoasă, rezervația geologică Dealul Melcului. Frumusețea Dealului Melcului, în limba maghiară Rakodohegy, este unică. Dealul strălucește în culorile curcubeului datorită detritusului depus de izvoarele sărate aflate sub…
CEO Ameropa: ”România a devenit o superputere a agribusiness-ului
William Dujardin ocupă, din 2020, cea mai înaltă funcție din conducerea Ameropa Grup la nivel mondial. Compania elvețiană are o prezență puternică în agribusiness-ul românesc, cea mai cunoscută investiție făcută în țara noastră fiind cea de la combinatul de îngrășăminte Azomureș, din județul Mureș. Președintele Consiliului de Administrație al grupului Ameropa a punctat că decizia…
România are cea mai mică rată de circularitate din UE, dar printr-un Plan de acțiune și o strategie națională încearcă să dezvolte economia circulară până la un impact pozitiv de 1,43 miliarde de euro
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Community Links, a organizat marți, 15 noiembrie 2023, la Palatul Victoria, evenimentul la nivel înalt „Economia circulară în România”, dedicat Planului de Acțiune privind Economia Circulară pentru România (PAEC), aprobat prin HG nr. 927/5 octombrie 2023. PAEC a fost elaborat ținându-se cont de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.