Un număr de 50 de proiecte de mediu vor fi finanţate de către MOL România cu suma de 650.000 lei, în cadrul Programului ,,Spaţii Verzi”, derulat de Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc. Potrivit unui comunicat, au fost primite 179 de cereri de finanţare, din 35 de judeţe, iar Fundaţia pentru Parteneriat a selectat 50…
Etichetă: spatii verzi
„Spații Verzi”, lansat pentru al 9-lea an consecutiv
Programul ,,Spaţii Verzi” care are ca scop crearea de spaţii verzi urbane şi promovarea ariilor naturale protejate din ţara noastră a fost lansat pentru al nouălea an consecutiv de Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc şi MOL România. Directorul Fundaţiei pentru Parteneriat, Potozky László, a declarat într-o conferinţă de presă că suma pusă la dispoziţie…
Barbarii care conduc oraşe
An de an observ cum străzile târgumureşene devin tot mai gri, iar culori precum verde, roz, alb, roşu, galben dispar înghiţite de asfalt şi pavele. În loc apar nişte crenguţe care nu sunt decât nişte pete de culoare pe care le observi doar dacă priveşti cu atenţie. E un mod simplist de a descrie efectele…
Un pas spre Grădiniţa Verde
Consiliul Local Reghin a semnat protocolul de colaborare cu Asociaţia Mărţişorul, în vederea accesării Programului ,,Spaţii verzi” finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru parteneriat. În consecinţă, consilierii au votat la ultima lor întâlnire alocarea sumei de 7.000 de lei, contribuţie financiară la Proiectul ,,Grădiniţa Verde”. Programul Spaţii verzi 2012 se adresează ONG-urilor, care…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.