Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.F., pentru comiterea infracţiunii de „dare de mită”. Măsura a venit după ce un agent de poliție de la serviciul rutier a reclamat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş că o persoană i-ar fi oferit 2.000 lei pentru a nu întocmi…
Etichetă: tribunal
Două cadavre descoperite într-un apartament din Luduș
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a început investigaţiile pentru omor privind cazul din oraşul Luduş, unde au fost descoperite miercuri, într-un apartament, cadavrele unui bărbat şi al unei femei. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Angela Barbu, a declarat miercuri că din datele prezentate de procurorul de caz aflat la faţa…
Vor pedepse mai blânde
Magistraţii Tribunalului Harghita trebuie să analizeze şi să soluţioneze un număr mare de cereri venite din partea deţinuţilor de la Penitenciarul Miercurea Ciuc sau a comisiei special constituite în cadrul unităţii, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală. Lege penală mai favorabilă Purtătorul de cuvânt al Tribunalului…
Criză de judecători la Tribunalul Harghita
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Harghita, judecătorul Cristian Uţa, a declarat că în anul 2013 volumul total de activitate al acestei instanţe s-a ridicat la 9.812 cauze, dintre care 1.634 la secţia penală şi 8.178 la secţia civilă. Tribunalul Harghita funcţionează cu un număr total de nouă judecători, faţă de 16 cât prevede statul de…
Peste 20.000 de dosare pe rol în 2013 la Tribunal
Preşedintele Tribunalului Mureş, judecătoarea Ioana Lucaci, a declarat vineri într-o conferinţă de presă că volumul de activitate pe 2013 al instanţei pe cele trei secţii a fost de 20.014 dosare, 11.981 de cauze au fost soluţionate, iar indicele de operativitate a fost de 61,45%, acesta fiind influenţat de o serie de factori cum ar fi…
Multe întrebări în prima săptămână cu noile coduri
Preşedintele Tribunalului Mureş, judecătoarea Ioana Lucaci, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în prima săptămână de aplicare a noilor Coduri Penal şi de Procedură Penală, magistraţii ‘s-au lovit de multe întrebări şi multe necunoscute’. ‘În primele zile, am plecat împreună cu colegii mei de aici la ora 8.00, 9.00, 10.00 seara, în condiţiile în…
Justiția mureșeană nu este pregătită de noile coduri
Conducerea Tribunalului Mureş a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că sistemul nu este în totalitate pregătit pentru aplicarea noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală, care urmează să intre în vigoare începând de sâmbătă, chiar dacă acestea introduc multe lucruri pozitive. ‘Codurile acestea sunt adoptate de aproximativ 4 ani. Judecătorii au…
Mandat de arestare pentru suspectul de crimă
Tribunalul Mureş a emis, joi, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele lui Szalai Lorand, acuzat de infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi distrugere, în cazul tinerei ucise în urmă cu două seri la Târgu Mureş. Avocatul lui Salai, desemnat din oficiu, a declarat recurs împotriva sentinţei de emitere a…
Arestați pentru 63.000 de euro în bancnote false
Trei bărbaţi, doi din România şi unul din Italia, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în baza unei hotărâri a Tribunalul Târgu Mureş, după ce au fost surprinşi cu peste 63.000 de euro contrafăcuţi, ei încercând să plaseze în oraşul Iernut cinci bancnote false de câte 100 de euro. Şeful DIICOT Mureş, procurorul…
Arestat pentru că a încercat să mituiască un polițist
Tribunalul Mureş a emis, joi, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele lui Rostaş Constantin Darie, care este acuzat că a încercat să mituiască un poliţist cu suma de 1.000 de euro, pentru a nu-i reţine permisul de conducere auto. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a anunţat, joi,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.